Regina Elena va fi reînhumată lângă Regele Mihai. Cum va decurge ceremonia la care sunt aşteptaţi mii de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri 18 octombrie, rămăşiţele Reginei Elena, mama Regelui Mihai, au fost aduse în România din Elveţia, iar sâmbătă, 19 octombrie, acestea vor fi înhumate la Noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş. Regina Elena îşi va dormi somnul de veci alături de fiul său, Regele Mihai. Vă prezentăm în cele ce urmează programul complet al ceremoniei la care sunt aşteptaţi conform organizatorilor peste 5.000 de oameni din toată ţara.

Sâmbătă, 19 octombrie, între orele 8:00-10:00, publicul se va putea reculege la catafalcul Reginei Elena, depus în vechea catedrală de la Curtea de Argeş. 

La ora 12:00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală. 

Publicul va avea acces în parcul catedralei. Zeci de oficiali, inclusiv ambasadori şi reprezentanţi ai caselor regale din Europa, sunt aşteptaţi la eveniment. 

La ora 12:40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

piatra tombala regina elena

La ora 13:00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş.

Familia Regală îi roagă pe cei care vor veni la eveniment să aducă doar flori albe, ca un omagiu special pentru bunătatea Reginei Elena.

Ce spunea Regele Mihai: ”Dacă nu era mama mea cu mine, eu nu mai eram în viaţă”

După cum ne-a declarat ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, ”Regele Mihai pe când încă era în viaţă, a primit un mesaj de la Părintele Patriarh Daniel, încredinţat Părintelui Diaconu de la Geneva-Elveţia, prin care propunea Majestăţii Sale, ca să se gândească şi la repatrierea mamei sale, Regina Elena, gest emoţionant, mai ales şi pentru că Regele Mihai, în numeroase ocazii, pomenea pe mama să cu o duioşie rar întâlnită, încheind apoteotic: ”Dacă nu era mama mea cu mine, eu nu mai eram în viaţă! Eram mort, de mult!” L-am auzit şi eu de multe ori repetând acest lucru!”

Regina Elena a salvat vieţile mai multor evrei din România

Imagine indisponibilă

La 3 mai 1896 venea pe lume, la Palatul Tatoi, lângă Atena, Regina-Mamă Elena a României, mama Regelui Mihai I. Alteţa Sa Regală Principesa Elena a Greciei şi a Danemarcei a fost fiica Regelui Constantin I al elenilor şi a Reginei Sofia (născută Principesă Imperială a Prusiei). Pe linie paternă, Elena descindea din ţarina Ecaterina cea Mare, iar pe linie maternă, din Victoria a Marii Britanii. Se înrudea cu împăratul Germaniei, cu regii Danemarcei, Norvegiei şi Suediei.

A fost sora Regilor George al II-lea, Alexandru şi Pavlos ai Greciei. S-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moştenitor Carol, de care a divorţat la 21 iunie 1928.

În 1927, când Mihai a devenit rege la nici 6 ani, Elena a primit titlul de Principesă-Mamă. Trei ani cât a durat Regenţa, Elena a participat la toate ceremoniile alături de fiul său, copilul-rege şi de bunica acestuia, regina Maria. În 1930 lucrurile s-au schimbat însă radical, după ce Carol al II-lea s-a întors brusc în România şi l-a detronat pe fiul său.

Pentru Elena au început şicanele şi umilinţele. Într-un final, a fost obligată să plece din România. Refugiată la Fiesole, lângă Florenţa, şi-a creat propriul paradis, unde îl primea de două ori pe an, pentru că atât avea voie, pe fiul său Mihai.

În septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de mareşalul Antonescu să abdice, iar Mihai a devenit rege pentru a doua oară. Elena a primit titlul de Regină-Mamă şi a avut parte de o întoarcere triumfală. A devenit şi principalul consilier al regelui, în condiţiile în care mareşalul încerca să izoleze cât mai mult cu putinţă familia regală.

În timpul războiului, Regina Elena a transformat o aripă a palatului regal în spital pentru soldaţii răniţi pe front. După ce comuniştii l-au obligat pe regele Mihai să abdice în 1947, l-a urmat în exil. A revenit la vila sa de lângă Florenţa, îndrăgita ei Villa Sparta. Aici şi-au petrecut multe vacanţe nepoatele ei, cele cinci fiice ale regelui Mihai.

Regina Mamă a trecut în lumea celor drepţi la Lausanne în ziua de 28 noiembrie 1982. I-au fost alături în ultimele clipe Mihai, Ana, nepoatele ei, dar şi alte rude şi membri ai famililor regale europene.

Regina Elena a fost îngropată, după ritul ortodox, în cimitirul Bois-de-Vaux din Lausanne. Regina Elena i-a fost alături fiului ei în momente-cheie din istoria noastră, cum ar fi întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste în 1944 şi abdicarea forţată a suveranului în 1947. Mai mult, cea de-a treia regină a românilor a primit recunoştinţa statului Israel pentru că a salvat vieţile multor evrei din România în timpul războiului.

Ce morminte regale sunt la Curtea de Argeş

La 10 mai 2009 a fost pusă piatra de temelie la Noua Catedrala Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, în prezenţa Principesei Margareta şi a Principelui Radu. Noua Catedrală are în total 16 morminte. Aici se află mormintele Regelui Mihai şi ale Reginei Ana, precum şi cel al Regelui Carol al II-lea.

De asemenea, în biserica mănăstirii Curtea de Argeş, aflată la aproximativ o sută de metri de Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, se găsesc, pe de o parte, mormintele Regelui Carol I (1839-1914) şi al Reginei Elisabeta (1843-1916), între care se află o cutiuţă pirogravată, cu osemintele micuţei prinţese Maria (1870-1874), iar de cealaltă parte se află mormintele Regelui Ferdinand (1865-1927) şi al Reginei Maria (1875-1938).

Unde e înmormântată Elena Lupescu

Imagine indisponibilă

Elena Lupescu, marea iubire a lui Carol al II-lea, este înmormântată într-o zonă privată a Mănăstirii Curtea de Argeş, în spatele unui gard metalic, într-o zonă unde vizitatorii obişnuiţi nu au acces. În faţa mormântului este un dreptunghi de marmură pe care scrie simplu: Elena Lupescu – 1899-1977. Mormântul este înconjurat de un brâu de marmură şi acoperit cu pietriş, fără flori, fără candelă, aflându-se alături de frumoasa cruce ortodoxă a răposatului părinte stareţ Ilarion Craioveanul. Mormântul Elenei Lupescu este practic într-un mic cimitir unde îşi dorm somnul de veci mai mulţi călugări ai mănăstirii, în faţa unei biserici de lemn din secolul al XVII-lea, adusă de la Podul Broşteni la Curtea de Argeş.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite