UPDATE Carol al II-lea, reînhumat în noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş. Participă şi principele Nicolae, dezmoştenit de Casa Regală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principele Nicolae şi soţia Alina a României, împreună cu Paul şi soţia
Principele Nicolae şi soţia Alina a României, împreună cu Paul şi soţia

Osemintele lui Carol al II-lea au fost scoase vineri seara din cripta aflată în curtea Mănăstirii Curtea de Argeş, pentru ca sâmbătă, 9 martie, să fie depuse în noua criptă din necropola Catedralei arhiepiscopale de la Curtea de Argeş, acolo unde se odihnesc Regele Mihai şi Regina Ana.

UPDATE 13.30 La ceremonie a ajuns şi cuplul Nicolae şi Alina a României, care a asistat alături de  ASR Radu, precum şi de Paul Lambrino şi soţia acestuia, la slujba religioasă. În jurul orei 13.30, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale lui Carol al II-lea a fost scos din biserică.

UPDATE 12.30 În jur de 500 de persoane asistă la ceremonia religioasă organizată la Mănăstirea Argeşului pentru reînhumarea regelui Carol al II-lea. La ceremonie a ajuns şi ASR Radu. Slujba religioasă e oficiată de un sobor de preoţi condus de ÎPS Calinic.

"Am venit pentru evenimentul solemn, nu sunt o adeptă a monarhiei, să nu se înţeleagă greşit. Regele Carol al II-lea a făcut destule, şi bune şi rele, nu putem noi să-l judecăm. Dintre toţi cei din monarhie, cei mai dragi îmi sunt fostul principe Nicolae şi soţia Alina", spune una dintre doamnele aflate în curtea mănăstirii. Mai mulţi dintre oamenii prezenţi afirmă că au venit la slujbă mai mult din curiozitate.

Ştirea iniţială:

Clopotele Mănăstirii Argeşului au anunţat, de aseară, începerea ceremoniilor dedicate înmormântării lui Carol al II-lea (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953), regele României între 8 iunie 1930 şi 6 septembrie 1940. 

În capela unde sicriul a fost aşezat, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, un sobor de preoţi şi diaconi, coordonat de părintele arhimandrit Caliopie Ichim – consilier eparhial, a oficiat o slujbă de pomenire, în prezenţa membrilor amiliei Regale: ASR Principele Radu, ASR Principesa Maria şi ASR Principesa Sofia. Zeci de credincioşi au fost prezenţi la acest ceremonial.

Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte din Curtea de Argeş au purtat pe braţe sicriul acoperit cu stindardul regelui, în faţa alaiului aflându-se doi militari care au purtat crucea şi o coroană albă de flori.

Sicriul Regelui Carol al II-lea a fost, deocamdată, aşezat pe un catafalc, în vechea catedrala ctitorită de Neagoe Basarab, în care-şi dorm somnul de veci o parte dintre Regii României.

Carol al II-lea este reînhumat, sâmbătă, în noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş. Cine participă la slujbă

Sâmbără, începând cu ora 12.00 va avea loc, tot în vechea catedrală, slujba de înmormântare, după care înhumarea va avea loc în noua Catedrală Arhiepiscopală.

Potrivit ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, la slujba vor participa ASR Radu, ASR Maria şi ASR Sofia ,Daniel Breaz -  ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, ministrul Secretar de Stat Victor Opaschi, Răzvan Theodorescu, ambasadorii Marii Britanii, Portugaliei, Germaniei şi Braziliei, precum şi invitaţi din Parlamentul României, Academia Române, Uniunea Arhitecţilor, BNR şi alte instituţii centrale şi locale.

După slujbă, în jurul orei 12:45, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale regelui Carol al II-lea, va fi purtat spre noua necropola regală din incinta noii Catedrale arhiepiscopale din Curtea de Argeş, unde se va desfăşura ceremonia privată de punere în criptă.

Citeşte şi: VIDEO Funeraliile Regelui Carol al II-lea din 1953. Cum au ajuns rămăşiţele sale pământeşti în capela Regilor Portugaliei

Piteşti

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite