Proiectul R18, „bombă economică“ pentru Dacia anilor '70, ratat de ambiţia lui Ceauşescu. Cum a rămas uzina de la Mioveni fără Renault timp de 20 de ani

Proiectul R18 a fost o şansă economică importantă pentru ţara noastră

R18, controversatul proiect ucis de ambiţiile comuniste ale vremii, ar fi putut reprezenta pentru România o şansă economică uriaşă, dacă Ceauşescu n-ar fi fost convins că Uzina Dacia l-ar fi putut produce şi fără sprijinul Renault. O şansă irosită care, în 1980, lăsa Uzina singură pentru 20 de ani.

În 1976, la zece ani de la punerea bazelor Uzinei de Automobile Mioveni (1966) şi la opt ani după semnarea primului contract de licenţă între Renault şi statul roman (în 1968), contract care a încetat în ’78, Nicolae Ceauşescu se arăta interesat de R18, unul dintre proiectele pe care Renault urma să le producă. Era pe vremea apariţiei unui alt proiect franco-român, susţinut însă de Citroen, care avea să ducă la înfiinţarea, în 1977, a societăţii OLTCIT – considerată atunci drept avangarda industriei româneşti (denumirea fiind făcută din combinarea numelor Olt şi Citroen) o firmă din care statul român deţinea procentul majoritar. Nicolae Ceauşescu întrevedea deja perspective măreţe în genul acesta de societăţi mixte. 
 

Ideea colaborării pentru R18 rămâne însă în picioare. În 1977, moment până la care Uzina de la Mioveni produsese deja modelele Dacia 1110 (licenţa Renault R8), Dacia 1300 (licenţa Renault R12), Dacia 1300 Break şi Dacia 1302 Pick-Up, statul roman şi Renault reluau negocierile pentru R18, iar o jumătate de an mai târziu, cele două părţi semnau un contract cadru pentru fabricarea modelului R18 în România, în decursul următorilor 10 ani. Acordul cadru prevedea şi asamblarea la noi în ţară (dar nu la Dacia, ci la Aro) a unui model Pik-up R18, cu motoare venite direct din Franţa. 

Nod în papură

A urmat semnarea, pe rând, a două protocoale şi, mai apoi, contestarea acordului cadru. Partea română găsea tot felul de hibe acordului, iar lucrurile trenau evident. În cele din urmă se stabileşte o dată de semnare a contractului proriu-zis pentru R18 - 16 mai 1980. Numai că la acea dată, directorul Ranault pentru Europa, sosit la Bucureşti, este pus în faţa unei situaţii jenante, după ce este informat că părţii române nu-i mai convin condiţiile contractului. Argumentul invocat de ai noştri era preţul prea mic de vânzare a pick-up-ului asamblat la Aro. 
 

Constructorul francez este forţat să renegocieze acest preţ şi convine cu statul roman asupra unei noi date de semnare a contractului - în iunie 1980. Urmează o nouă serie de tergiversări, timp în care Nicolae Ceauşescu se interesează dacă Dacia ar putea să facă maşina la care el visa şi fără Renault. În Comitetul Central al PCR s-au purtat discuţii pe această temă, iar unul dintre membri, directorul general de la acea vreme al uzinei, i-a confirmat că poate! 

“Tot programul de pregătire şi industrializare era pregătit până la 100%. Nu trebuia decât să dăm drumul producţiei. Dar ambiţiile personale, principiile megalomanice al lui Nicolae Ceauşescu, au făcut ca Dacia să rămână singură pentru 20 de ani”, a explicat, pentru „Adevărul“, Constantin Stroe, vicepreşedintele Dacia, martorul evoluţiei uzinei de la Colibaşi ca şef de atelier, inginer-şef , director tehnic şi, pentru mulţi ani (1990-2002),director general al Automobile Dacia. 

Ambiţiile comuniste au creat CN-ul, acronim pentru Ceauşescu Nicolae

Renault a obligat România să elimine din planul său modelul R18, dar Ceauşescu ţinea morţiş să scoată maşina la care visa. Aşa s-a născut CN-ul, acronim pentru numele celui mai iubit fiu al poporului, model cunoscut si sub numele Liberta (Dacia a produs două variante: CN1 era mai lunga, CN2 mai scurta).

“Trebuia demonstrat că strategiile politice socialiste sunt net superioare celor capitaliste. Aşa a apărut ideea CN-ului , iar semnificaţia denumirii a fost clară pentru toată lumea: Ceauşescu Nicolae. Ne-am chinuit 10 ani până am fabricat-o”, mai spune Constantin Stroe

Uzina de la Colibaşi a rămas singură, fără Renault, până la 2 iulie 1999 când a avut loc semnarea contractului de privatizare a societăţii, iar Dacia a devenit o marcă a Grupului Renault.