"Primul ghiozdan", dat la o parte de elevii de clasa I pentru trollere şi genţi de firmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miile de ghiozdane împărţite de consilierii judeţeni nu au avut rezultatul scontat. Foarte mulţi elevi au venit, în prima zi de şcoală, cu rechizitele achiziţionate de părinţi înainte de demararea programului.

Anul şcolar a debutat, astăzi, cu emoţii pentru toţi elevii. 92.511 şcolari argeşeni de toate vârstele au fost chemaţi să asculte primul clopoţel, dintre aceştia peste 5000 păşind în clasa I.
La Şcoala Numărul 3 "Ion Pillat" din Piteşti, sute de elevi au participat la festivitatea de început de an şcolar care a debutat la ora 9.00 şi a durat circa o jumătate de oră.
Cei mai nerăbdători să treacă prin bolta de flori şi să ajungă în săli au fost şcolarii de clasa I.
Chiar dacă toţi elevii argeşeni care au luat contact pentru prima dată cu şcoala au primit rechizite gratuite, printre care şi un ghiozdan, din partea Consiliului Judeţean Argeş, niciunul nu a venit la şcoală cu ele.
Micuţii au preferat genţile purtate pe un umăr, la fel ca adolescenţii. Monica Radu are şapte ani şi spune că vrea să se evidenţieze în faţa colegilor cu un astfel de accesoriu.
"E mai frumoasă gentuţa ca ghiozdanul", ne-a spus fetiţa.
Lângă ea, o colegă a venit cu un ghiozdan-troller, la mare modă printre prichindei.
Micuţii au fost primiţi în bănci cu flori şi manuale noi, dar şi cu urarea de a învăţa bine.
"O să fie un an în care unii se vor descurca, alţii mai puţin, dar încercăm să fie un an bun pentru toată lumea", a spus învăţătoarea Carmen Ivaşcu, de la clasa IB.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite