Primar din Argeş acuzat de hărţuire sexuală şi abuz în serviciu. Poliţia a deschis dosar penal, dar autoarea plângerii a murit de cancer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Isabela Ursu (dreapta) a murit de cancer pe 13 martie a.c. FOTO: arhiva personală
Isabela Ursu (dreapta) a murit de cancer pe 13 martie a.c. FOTO: arhiva personală

Isabela Ursu, bibliotecară în comuna argeşeană Hârseşti, a murit la aproape trei luni după ce a făcut plângeri pentru hărţuire sexuală şi abuz în serviciu la adresa lui Ionel Moloiu, primarul PSD din comună. Poliţia Argeş a deschis un dosar penal in rem, dosar ce este în continuare în lucru. Edilul respinge vehement acuzaţiile.

Cazul Isabelei Ursu, care s-a stins din viaţă pe 13 martie, a fost făcut public printr-o postare pe Facebook de către un bun prieten de familie, profesorul Adrian Lupu, fost contracandidat al actualului primar la alegerile locale din 2020. 

În afară de plângerea privind hărţuirea sexuală, acesta a făcut referire în postare şi la faptul că acum câţiva ani primarul de la Hârseşti „a emis o dispoziţie prin care i-a tăiat doamnei Isabela aproape jumătate din salariu şi i-a schimbat încadrarea din funcţie de conducere în funcţie de execuţie”. 

Dispoziţia primarului a fost contestată în instanţă, iar prin Decizia civila nr.754/14.02.2019 pronunţată de către Curtea de Apel Piteşti – definitivă şi irevocabilă – edilul a fost obligat să o repună pe doamna Isabela în drepturi şi să îi plătească diferenţele de bani oprite abuziv. 

Deşi hotărârea judecătorească prin care o cauză a fost soluţionată definitiv trebuie respectată, primarul Moloiu nu s-a conformat niciodată dispoziţiilor instanţei. 

„Pe lângă faptul că nu a dispus plata sumei de aproximativ 20.000 de lei, sumă ce i se cuvenea de drept doamnei, acesta a mai dispus şi o poprire din indemnizaţia de incapacitate temporară de muncă, în valoare de 400 lei lunar,  începând cu februarie, pentru ca în septembrie poprirea să fie majorată la 800 lei. Asta în condiţiile în care legea prevede clar că ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă nu pot fi supuse popririlor (art. 728 alin. (4) din Codul de procedură civilă)”, a explicat profesorul Lupu.

Mai trebuie spus şi că la finalul lunii decembrie 2020, Isabela Ursu a făcut plângere şi pentru abuz în serviciu împotriva primarului Ionel Moloiu, pentru că pe 12 octombrie 2020, acesta  ar fi pătruns „fără drept  în sediul Bibliotecii Comunale Hârseşti, pur şi simplu spărgând încuietoarea de la uşă, fără ca eu să fiu informată. În afară de faptul că nu s-a încheiat nici măcar un proces verbal cu privire  la bunurile existente în sediul Bibliotecii şi nu s-a consemnat predarea gestiunii, au fost reţinute  obiecte personale şi acte in original (acte de proprietate, hotărâri în original ale instanţelor, obiecte cu valoare sentimentală inestimabilă)”, după cum se afirmă în documentul aflat la Poliţie. 

„Au rezultat aspecte de natură penală la adresa reprezentanţilor Primăriei Hârseşti”

În decembrie 2020, la zece luni după ce fusese diagnosticată cu cancer, şi după ani de procese cu Primăria Hârseşti, Isabela Ursu a trimis o petiţie amplă la Prefectura Argeş, însoţită de date punctuale şi plângeri. Iar Emanuel Soare, prefectul de atunci, a analizat dosarul mai multe zile şi l-a trimis direct conducerii Poliţiei Argeş.

Iar Poliţia Argeş a avut reacţie rapidă şi a deschis în scurt timp un dosar penal „in rem”. Mai mult, poliţiştii au audiat-o personal şi pe Isabela Ursu, iar pe 16 februarie 2021 au trimis o adresă acesteia, adresă în posesia căreia am intrat în exclusivitate.

În respectivul document, poliţiştii îi spuneau că „având în vederea audierea dumneavoastră au rezultat aspecte de natură penală la adresa reprezentanţilor Primăriei Hârseşti” şi că a fost deschis un dosar penal pentru „abuz în serviciu, hărţuire sexuală şi nerespectarea hotărârii judecătoreşti”. 

Primarul acuzat se apără printr-un mesaj postat pe Facebook-ul soţiei

Ionel Moloiu, primarul PSD acuzat de hărţuire sexuală şi abuz în serviciu FOTO: universulargesean.ro

ionel moloiu harsesti

La scurt timp după acuzele apărute la adresa sa, pe Facebook, primarul Ionel Moloiu (PSD), care conduce comuna din 2012, a postat un drept la replică, însă pe pagina de Facebook a soţiei sale, mesaj în care îl acuză pe fostul său contracandidat Adrian Lupu de manipulare.

„Mă acuzaţi că eu,îin calitate de primar, am nedreptăţit o angajată a Primăriei Hârseşti pe funcţia de bibliotecar, neacordându-i drepturile salariale, persecutând-o si chiar hărţuind-o sexual. Aveţi dovezi in acest sens , domnule Lupu? Nu, nu aveţi, dar vă place să dezinformaţi şi poate mai căpătaţi in felul acesta câţiva susţinători. Pentru toate aceste acuzaţii o să răspundeţi în faţa legii, domnule Lupu!”, spune edilul Ionel Moloiu.

Primarul de la Hârseşti mai precizează că plângerile penale sunt „neîntemeiate şi nesusţinute cu dovezi. Niciuna dintre aceste plângeri nu este pentru hărţuire sexuală, cum, de altfel, nu au fost nici in trecut, deşi dumneavoastră susţineţi acest lucru”. 

Totuşi, afirmaţia primarului legat de faptul că nu ar fi vreo plângere pentru hărţuire sexuală este contrazisă chiar de documentele din corespondenţa dintre Poliţia Argeş şi Isabela Ursu, corespondenţă ce nu conţine documente secrete.

Primarul Ionel Moloiu spune în postarea făcută pe contul de Facebook al soţiei sale că s-ar fi oferit să o ajute pe Isabela Ursu să meargă la un doctor, însă că a fost refuzat. 

Cu privire la procesul câştigat în 2019 de către Isabela Ursu, primarul de la Hârseşti consideră că odată cu apariţia Legii cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, salariul  funcţionarilor şi al  persoanelor contractuale din administraţia publică a fost plafonat la nivelul maxim al salariului de bază al viceprimarului. Totodată au fost tăiate sporurile de calculator şi de conducere.

„Aceste salarii au fost aprobate prin Hotărâre de Consiliul Local şi s-a obţinut viza de legalitate de la Prefectură pentru  această hotărâre. Doamna bibliotecar a atacat in instanţă această hotărâre, precum şi dispoziţia primarului. La o perioadă scurtă de timp, prin acordarea normei de hrană şi a  altor indexări, salariul bibliotecarului a fost reîntregit, fiind chiar mai mare cu mult decât cel avut înainte de aplicarea Legii 153/2017. Mult mai târziu, in martie 2019 a fost pronunţată o hotărâre judecătorească prin care doamna bibliotecar trebuia să revină  la salariul avut înainte de apariţia legii, salariu care era mult mai mic decât îl avea in acel moment. Contabila i-a explicat doamnei Isabela Ursu situaţia de fapt, ea a înţeles şi a rămas să nu punem in aplicare Hotărârea Judecătorească  pentru că ar dezavantaja-o la salariu”, spune primarul Ionel Moloiu.

Primarul de la Hârseşti nu a oferit vreun punct de vedere legat de faptul că pe 12 octombrie 2020 ar fi intrat fără drept la Biblioteca din comună.

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Un bărbat din Argeş şi-a înscenat propria sechestrare. Unde l-au găsit cei 170 de poliţişti şi jandarmi mobilizaţi după ce a anunţat că e ţinut captiv

Înjurată de trei bărbaţi, membra unei comisii de votare i-a pus la punct cu un spray paralizant. Poliţia a deschis dosar penal

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite