Prietenia dintre Regele Mihai şi Frank Wisner, şeful spionajului american în România, una dintre marile legende CIA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frank Wisner, şef între 1944 şi 1945 al staţiei Oficiului Serviciilor Strategice - serviciul de spionaj al SUA - în România, a fost bun prieten cu Regele Mihai. Fiul său, Frank G. Wisner, care a avut o carieră prodigioasă la vârful administraţiei SUA, l-a întâlnit, de asemenea, pe Regele Mihai şi a vorbit în exclusivitate pentru „Adevărul“ despre relaţia tatălui său cu Regele Mihai.

Frank Gardiner Wisner (1909-1965), unul dintre pionierii înfiinţării Central Intelligence Agency (CIA) şi o legendă a spionajului american, a stat în România din august 1944 şi până în ianuarie 1945, ca şef al staţiei OSS (Oficiul Serviciilor Strategice - serviciul de spionaj al SUA) din ţara noastră. În această perioadă, a dezvoltat o relaţie apropiată atât cu Regele Mihai I, cât şi cu Familia Regală. Frank Wisner l-a întâlnit pe Regele Mihai la Bucureşti, în toamna anului 1944, iar relaţia de prietenie între cei doi s-a păstrat peste ani.  

Detalii privind perioada petrecută la Bucureşti de către şeful OSS apar în cartea „Spion pentru eternitate: Frank Wisner. O poveste tristă de spionaj despre un om care a crezut că poate schimba lumea“ (Editura RAO, 2014), carte coordonată de către George Maior, fostul director al SRI (2006-2015) şi actualul ambasador al României în Statele Unite.

Jeep-ul făcut cadou Regelui Mihai

Descris drept carismatic şi foarte inteligent, Frank Wisner a reuşit rapid să intre în contact cu lumea bună şi cu politicienii de vârf din Bucureşti. Printre altele, în intervalul petrecut în capitala României, a fost invitat de mai multe ori la Castelul Peleş. Şeful spionajului american în România i-a făcut cadou Regelui Mihai un autovehicul Jeep, iar Familia Regală i-a întors gestul cadorisindu-l cu o tabacheră din aur şi argint gravată cu stema şi monograma Majestăţii Sale.

Frank Wisner a plecat definitiv din România pe 27 ianuarie 1945. În perioada tulbure, legată de preluarea puterii politice de către interpuşi ai Uniunii Sovietice, oficialul american a fost unul dintre cei care l-au sfătuit pe Regele Mihai şi pe familia lui să aleagă exilul. După ce a părăsit postul din Europa de Est, Wisner s-a arătat foarte mâhnit în legătură cu inexistenţa unei reacţii din partea oficialilor din ţara natală, pe care i-a informat în nenumărate telegrame cu privire la ameninţarea reprezentată de Uniunea Sovietică şi de comunism în România.

Vizita în SUA, la familia Wisner

Frank George Wisner II (79 de ani), fiul legendei spionajului american, a vorbit pentru „Adevărul“ despre relaţia dintre tatăl său şi Regele Mihai. Frank G. Wisner Jr. are, la rândul lui, o carieră prestigioasă la vârful administraţei SUA şi o vastă experienţă în diplomaţie. Născut la 2 iulie 1938 la New York, licenţiat la Princeton, a lucrat pentru Departamentul de Stat din Statele Unite timp de 36 de ani. A fost secretar de stat interimar în 1993, subsecretar al Departamentului de Apărare în timpul administraţiei Clinton, subsecretar pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională între 1992 şi 1993, în timpul preşedintelui George H.W. Bush.

image

Frank Wisner şi Regele Mihai I, într-o fotografie realizată în România FOTO Arhiva personală Frank Wisner

Wisner Jr. l-a cunoscut pe ultimul suveran al României în 1948. Atunci era un copil de 10 ani, iar Mihai I l-a vizitat pe tatăl său la reşedinţa familiei din Georgetown, Statele Unite ale Americii. Ulterior, după 1990, Frank G. Wisner l-a reîntâlnit pe Regele Mihai la Washington. „Părinţii mei aveau o mare admiraţie pentru Regele Mihai. Tatăl meu mi-a povestit de multe ori despre Regele Mihai. După ce s-a terminat Al Doilea Război Mondial şi tatăl meu a venit înapoi acasă, vorbea despre Regele Mihai cu multă afecţiune şi admiraţie. Pentru tatăl meu, Regele Mihai a fost un om extraordinar de curajos, un om cu calităţi extraordinare de lider într-o perioadă în care România era în mare pericol. A avut curajul de a-l da jos pe mareşalul Antonescu, deşi nu avea mult sprijin de partea sa“, a spus Frank G. Wisner, pentru „Adevărul“.

Reîntâlnirea de la Washington

Pentru Frank G. Wisner, ca şi pentru tatăl său, „Regele Mihai a fost un om de onoare, un om cu o mare demnitate. A fost un mare patriot care şi-a iubit mult ţara. Dacă am avea mai mulţi lideri cu calităţile Regelui Mihai, lumea ar fi mai bună“.

Diplomatul american de carieră (foto stânga) a povestit şi despre reîntâlnirea cu suveranul român petrecută după Revoluţia din 1989. „La începutul anilor 1990, când Regele Mihai I a venit la Washington, am avut şansa să-l primesc. Lucram la Pentagon pe vremea aceea şi am stat de vorbă mai mult, la un prânz pe care l-am oferit. Mama a dat şi o recepţie pentru rege în casa noastră. Regele Mihai era un om extrem de plăcut şi foarte inteligent. Era foarte preocupat de viitorul României, care tocmai ieşise din perioada comunistă. Era îngrijorat pentru ţara sa şi pentru români. Simţea o mare responsabilitate faţă de România. Regele Mihai s-a luptat mult şi foarte convingător pentru ca SUA şi România să aibă relaţii foarte strânse în timpul vizitei de la Washington“, îşi aminteşte Frank G. Wisner.

„Sovieticii se instalaseră deja“

La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, românii îi aşteptau pe americani, însă în locul lor au ajuns sovieticii. Frank G. Wisner încearcă şi o explicaţie pentru una dintre cele mai mari dezamăgiri încercate de români în secolul XX. „În august 1944, România a trecut de partea Aliaţilor şi i-a ajutat foarte mult. Problema era că armata sovietică deja ocupase România. Sovieticii se instalaseră deja şi doreau să-şi impună propria formă de control politic. Nu era nicio modalitate prin care Statele Unite şi Marea Britanie ar fi putut stopa ocupaţia sovietică în România“.

frank g wisner
Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite