Preşedintele României, Klaus Iohannis, a atacat la Curtea Constituţională Legea privind achiziţionarea Vilei Florica. Conducerea CJ Argeş se arată şocată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preţul negociat de proprietari cu Ministerul este de 1,82 milioane euro.
Preţul negociat de proprietari cu Ministerul este de 1,82 milioane euro.

Şeful statului, Klaus Iohannis, a trimi, joi, Curţii Constituţionale o sesizare referitoare a neconstituţionalitate Legii privind achiziţionarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu - Florica, situat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş, de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Principalul argument invocat de preşedinte este că respectivul act normativ reglementează un caz particular şi nu arecaracter general, aşa cum ar trebui.  Klaus Iohannis invocă şi încălcarea principiul separaţiei puterilor în stat, prin imixtiunea Parlamentului în competenţele Guvernului, în condiţiile în care Ministerul Culturii are deja o procedură privind achiziţia monumentelor istorice. La acestea se mai adaugă şi argumentul potrivit căruia legea ar restrânge dreptul de proprietate al proprietarului actual al bunului, prin obligaţia acestuia de a-l vinde Ministerului Culturii.

Preşedintele Consiliului Judeţean  Argeş, Dan Manu, s-a arătat indignat de vestea că preşedintele Klaus Iohannis a atacat la Curtea Constituţională Legea privind achiziţionarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu - Florica („Vila Florica”) de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

"M-a surprins, ca să nu zic m-a şocat. Şi asta, în primul rând pentru că, în textul contestaţiei, dincolo de articolele din lege invocate, se vorbeşte despre imobilul Ansamblului conacului Brătianu - Florica („Vila Florica”) ca despre o simplă casă şi nu se face deloc vorbire despre importanţa istorică a acestui monument. Pentru Argeş, dar mai ales pentru România, aici este vorba de istoria ţării noastre, de salvarea istoriei ţării noastre. Aici, la Vila Florica, este locul unde s-au pus bazele normelor şi legilor care au condus la formarea României moderne.

Legea privind achiziţionarea imobilului Ansamblul conacului Brătianu - Florica („Vila Florica”) este o lege care a trecut prin cele două Camere ale Parlamentului şi a fost votată în unanimitate, lucru ce îmi întăreşte încă o dată ideea că parlamentarii, din toată ţara, şi de toate culorile politice, au înţeles cât de important este acest ansamblu pentru România, pentru naţiunea noastră. Nu trebuie uitat faptul că, în 2018 sărbătorim 100 de ani de la Mare Unire iar Marea Unirea este legată incontestabil de personalităţile regelui Ferdinand, reginei Maria şi omului de stat Ionel Brătianu, de Vila Florica, de Ştefăneşti, de Argeş", a  declarat dan Manu. 

 Curtea Constituţională a României urmează să se pronunţe asupra acestei sesizări.

"Sper că magistraţii Curţii Constituţionale vor lua o decizia corectă, că vor înţelege cât de important este să salvăm acest monument pentru  România, mai ales respectând articolul 1 al Constituţiei care spune că: România este stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil”, a mai spus  preşedintele Consiliul Judeţean Argeş, Dan Manu.

 Reamintim că preţul negociat de moştenitorii familiei Brătianu cu Ministerul este de 1,82 milioane euro.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite