Povestea tinerei care a renunţat la un job bănos ca să facă ii: „Tradiţional este în prezent o nişă, însă constituie normalul cu care eu am crescut“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Izabela Măndoiu, o tânără din Albeştii de Muscel, a renunţat la un job în construcţii ca să facă ii: a pornit de la un hobby şi acum are o afacere de zeci de mii de euro, iar cămăşile ei ajung până în Statele Unite.

Originară din comuna argeşeană Albeştii de Muscel, Izabela Măndoiu (34 de ani) a renunţat acum cinci ani la jobul pe care îl avea în construcţii şi a pornit propria afacere, începând să creeze ii. Izabela a copilărit în comuna Albeştii de Muscel din judeţul Argeş, iar de câţiva ani creează haine tradiţionale inspirate din zona în care a copilărit, produsele sale atrăgând numeroşi clienţi din ţări precum Italia, Suedia, Franţa şi Canada.

Izabela Măndoiu a absolvit în 2008 Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială în cadrul Universităţii din Bucureşti, după care a făcut un master în Resurse Umane între 2008-2010, la aceeaşi facultate. După terminarea studiilor a lucrat în domeniul construcţiilor şi, în timpul liber, după ce a urmat un curs de design vestimentar, a început să creeze piese de îmbrăcăminte specifice portului popular din zona Muscelului. Treptat, a făcut pasul către activitatea care o pasiona de mai mulţi ani, renunţând la jobul din construcţii, astfel că în 2014 a pornit propria afacere.

Imagine indisponibilă

Izabela Măndoiu a vorbit pentru „Weekend Adevărul“ despre pasiunea ei pentru ii, despre începuturile şi evoluţia carierei sale şi despre comenzile speciale de ii pe care le-a primit de-a lungul anilor.

Izabela Măndoiu povesteşte de ce a renunţat la domeniul construcţiilor şi cum a pornit pasiunea pentru ii: „Începusem creaţia vestimentară ca un hobby. În timpul liber, era o plăcere să stau să planific modele şi să croiesc. În momentul în care am văzut că hăinuţele pe care le fac sunt cerute, am decis să iau în serios această oportunitate. Când am găsit o croitoreasă bună şi am legat relaţii cu femeile de la sat, care cos ii, am făcut trecerea şi am intrat în antreprenoriat“.

INVESTIŢIE ÎN FERICIRE

Banii investiţi la început în afacere erau economiile de la job, spune Izabela Măndoiu. A accesat şi un program de finanţare şi a strâns 20.000 de euro, sumă cu care a reuşit să achiziţioneze maşinile şi materialele necesare. „Acest pas m-a responsabilizat mai mult şi m-a motivat să creez un brand, nu doar ţinute vestimentare. În acest fel, am readus în atenţie opincile prin campania «Paşi cu Tradiţie», am promovat vorbele străbunilor noştri prin colecţia de tricouri cu proverbe româneşti“, adaugă ea.

izabela mandoiu atelier

„Am realizat un studiu naţional pentru a afla motivele de fericire ale româncelor şi am aflat că 72% din femei, dacă au de ales între o haină simplă sau una tradiţională, fără un context de purtare, vor alege haine cu motive tradiţionale“, afirmă creatoarea. 

O parte semnificativă dintre clientele Izabelei Măndoiu sunt femei, de regulă cu nivel de educaţie, cultură şi venituri peste medie, care au început să poarte frecvent ia de Muscel sau din alte zone ale României. La o petrecere, la un dineu, chiar şi la birou, acolo unde sunt preferate îndeosebi creaţiile mai simple, cu doar câteva elemente tradiţionale, nu încărcate, ca pentru sărbătoare.

SĂPTĂMÂNI DE MUNCĂ PENTRU O IE

Cămăşile sunt cusute de mână, ca pe vremuri, tocmai de aceea o ie marca Izabela Măndoiu nu costă sub 100 de lei, precum cele fabricate în China în cantităţi industriale. Realizarea unei ii durează de la două până la şase săptămâni, dacă designul este unul complex. Prima ie a fost realizată în patru săptămâni şi este şi acum pentru Izabela Măndoiu şi colegii săi o motivaţie de a continua să coasă ii de la zero. „În timp ce alţi antreprenori aleg să facă producţie de serie, eu aleg calea mai grea, care nu poate fi însă egalată calitativ. O ie cusută manual este o poveste cusută cu valori şi ilustrează inspiraţia de moment a femeii care coase. Eu îi dau brief-ul, respectiv materialul, coloristica, modelele dorite – flori, stele, cruciuliţe – şi ele decid, în funcţie de stare, cum structurează cusăturile“, precizează Izabela Măndoiu. 

Unii clienţi nu pricep de ce trebuie să aştepte atât de mult pentru o ie, în condiţiile în care sunt multe alte opţiuni, chiar şi mai ieftine. De aceea, Izabela Măndoiu a realizat campania „Poveşti ţesute cu valori“, în care a prezentat femeile care cos iile şi a explicat cum se diferenţiază o ie cusută manual, cu specificaţiile clientului, de o ie făcută în China, „cu materiale de o calitate îndoielnică şi cu cusături realizate tehnologic“.

COMENZILE SPECIALE DUREAZĂ

Tânăra creatoare de modă povesteşte şi despre solicitările inedite de modele de ii. Clientele cunoscătoare vin cu cerinţe precise. Vor o coloristică anume şi îşi exprimă preferinţa pentru unele simboluri. „Recent am avut o solicitare chiar de la o prietenă a brandului, care a vrut pentru cununia civilă o ie stilizată, modernă, cu umeri decupaţi. Solicitările au fost legate de culoare şi de folosirea a cât mai multe mărgeluţe. Pentru că era un termenă-limită, s-a lucrat la această ie aproximativ 250 ore. Este realizată din marchizet din mătase, pe care se lucrează foarte greu, fiind un material fin, are cusături pe faţă, pe spate şi pe mâneci. Doar îmbinarea părţilor a durat două zile, dar toată munca a meritat pe deplin, iar mireasa a fost extrem de încântată“, spune creatoarea.

„Cele mai dese comenzi sunt replicarea unui model consacrat de ie argeşeană din portofoliu, însă niciodată nu se poate realiza o ie identică. Şi chiar nu ne-am dori acest lucru. Dacă tot este realizată pe comandă, ar fi păcat să nu fie unicat“, declară Izabela Măndoiu. 

„RĂDĂCINILE NU SE UITĂ NICIODATĂ“

„Piesa vestimentară reprezentativă pentru colecţiile mele este ia argeşeană, colorată, cu paiete şi mărgele, care se pretează la evenimente deosebite. Ce mă bucură este că lumea începe să ştie că lucrăm ii personalizate, pe comandă şi clientele încep să aibă răbdare pentru o astfel de comandă, care durează patru-cinci săptămâni pentru a fi cusută“. Legat de materia primă pentru articolele vestimentare unicat, Izabela Măndoiu lucrează cu multe materiale produse în România: pânză de casă, marchizet din mătase, lână merinos, dar şi materiale din Italia, de o calitate aparte. Accesoriile le achiziţionează de la magazinele dedicate, chiar din Bucureşti, iar motivele tradiţionale aplicate sunt segmente din materiale vechi, unele uzate pe alocuri, cărora le dă o nouă şansă de a fi admirate.

Cifra de afaceri a Izabelei Măndoiu este pe o linie ascendentă. Dacă în 2015 a fost de 20.000 de euro, în 2018 a ajuns la 55.000 de euro. Izabela Măndoiu are clienţi din Europa de Vest şi din Canada. „În Canada sunt clienţii cel mai interesaţi să ţină contactul cu ţara prin intermediul hainelor cu motive tradiţionale. Avem comenzi şi din Italia, Spania şi Austria. Unii chiar menţionează dorul de casă, ceea ce vorbeşte de la sine: rădăcinile nu se uită niciodată“, spune tânăra creatoare de modă.

Iile se asortează cu spada

ana maria popescu scrima in ie

Printre vedetele care au purtat iile create de Izabela Măndoiu se numără şi Ana Maria Popescu, marea campioană olimpică şi mondială la scrimă. Ana Maria a venit în atelierul Izabelei şi a încercat mai multe ii. Cum a fost acea întâlnire? „Ana Maria a avut o campanie extraordinară, prin care a promovat mai multe branduri româneşti, pentru a evidenţia că indiferent de meserie, pasiunea românilor pentru ceea ce fac poate aduce rezultate recunoscute la nivel internaţional“.

Întâlnirea a fost caldă, faptul că a pozat îmbrăcată în ie, cu spada, a rămas un moment memorabil (foto). „Clienţii noştri au cunoscut-o altfel decât la ştiri, iar fanii ei au aflat mai multe despre brandurile româneşti, prin prisma curiozităţilor Anei“, precizează Izabela Măndoiu. 

Ia de bunica i-a fost furată

Piesele la care Izabela ţine cel mai mult sunt iile de la bunica sa, pe care le-a purtat şi mama ei şi pe care, în prezent, le poartă şi ea. Izabela Măndoiu avea trei ii de la bunica, toate cu mare valoare sentimentală. Din păcate, anul trecut, una dintre ele – ia supremă – a fost sustrasă de la un eveniment, „ceea ce m-a făcut să sufăr, dar în acelaşi timp să conştientizez că iile sunt cotate drept produse de valoare“, spune creatoarea. Valoarea iei furate este estimată de Izabela la 5.000 de lei. „În realitate, era o ie nepreţuită, avea valoare sentimentală. Sper ca persoana la care a ajuns acea ie, cumpărată pe piaţa neagră, să o trateze ca pe o piesă de mare valoare. Încă trăiesc cu speranţa să o văd la cineva, este o ie cu adevărat specială“, mărturiseşte Izabela Măndoiu.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite