Povestea emoţionantă a salvării unui ursuleţ în Munţii Făgăraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operaţiunea de salvare a durat mai multe zile FOTO: Conservation Carpathia
Operaţiunea de salvare a durat mai multe zile FOTO: Conservation Carpathia

Un ursuleţ singur a fost găsit la finalul săptămânii trecute de mai mulţi muncitori forestieri care tăiau mai mulţi copaci doborâţi de vânt în comuna argeşeană Lereşti. Iar povestea salvării ursuleţului se întinde pe mai multe zile şi este una emoţionantă.

În după-amiaza zilei de 19 februarie, muncitorii forestieri care exploatau masa lemnoasă într-o doborâtură de vânt pe terenul proprietate a Obştii Lereşti, au observat un pui de urs nou singur, fără ursoaică şi au oprit activităţile de exploatare, pentru a nu deranja mai mult zona. Puiul de urs a fost lăsat în pădure pentru a-i oferi şansa ca ursoaica să se întoarcă la el. La reîntoarcerea muncitorilor la lucru luni 22 februarie, văzând că ursuleţul este tot singur şi că starea lui era foarte proastă, aceştia au anunţat pe Tiberiu Baciu, pădurarul din zonă, iar acesta a anunţat personalul cinegetic al Fundaţiei Conservation Carpathia, cu experienţă vastă în operaţiuni de salvare similare.

Drept urmare, inginerul Laviniu Terciu, angajat Conservation Carpathia, pe fondul cinegetic 18 Râul Târgului, situat în judeţul Argeş, pe teritoriul administrativ al comunei Lereşti, sprijinit de reprezentantul Ocolului şi de către muncitorii forestieri care găsiseră puiul, a preluat ursuleţul după analizarea evenimentului şi informarea Comisariatului Gărzii judeţene de Mediu Argeş.

De ce a fugit ursoaica mamă

Specialiştii sosiţi la faţa locului au descoperit că ursoaica mamă a avut culcuşul făcut între doi arbori de molid doborâţi de vânt şi probabil, când lucrările de exploatare forestieră au început mai aproape, s-a speriat şi a fugit.

„Din păcate zonele în care arborii sunt doborâţi de vânt în ochiuri relativ mari sunt o tentaţie majoră pentru ursoaice în prag de iarnă, care găsesc în aceste locaţii zone propice, ascunse şi ferite de pericole imediate, pentru a naşte pui. Pe de altă parte, aceste zone unde pădurea este doborâtă de vânt sunt, în mare parte, supuse activităţilor de exploatare forestieră, având în vedere că sunt considerate de legislaţia silvică ca fiind prioritar şi obligatoriu de exploatat. Proprietarul pădurii, ocolul silvic şi societăţile care exploatează masă lemnoasă sunt chiar obligaţi să cureţe aceste zone cât mai repede”, spun reprezentanţii Fundaţiei Conservation Carpathia.

ursulet salvat carpathia 01

În cazul de faţă, atât muncitorii forestieri, cât şi ocolul silvic au dat dovadă de responsabilitate şi compasiune şi au avut un rol decisiv în salvarea puiului de urs.

După anunţarea autorităţilor de mediu, inginerul Laviniu Terciu, văzând starea proastă a puiului de urs care “abia mai tremura”, l-a transportat pe acesta la medicul veterinar Silviu Soceanu cu care Conservation Carpathia colaborează.

După anunţarea şi consultarea lui Leonardo Bereczki, specialist recunoscut de la Centrul de reabilitare a urşilor orfani Bălan, judeţul Harghita, medicul veterinar a început alimentarea şi încălzirea de urgenţă a puiului de urs.

După primul biberon acesta a “înviat” şi a adormit ulterior în braţele rangerului FCC. După întocmirea formalităţilor, puiul de urs a fost preluat de către Centrul de reabilitare a urşilor orfani de la Bălan, uns loc unde puii de urs au şanse să fie crescuţi într-un mod în care le cresc şansele de a se întoarce mai târziu în pădure, acolo unde le este locul, în deplină libertate. Reacţia lor rapidă a făcut ca această acţiune să se finalizeze cu succes.

Vă mai recomandăm şi:

S-a finalizat primul program de monitorizare a râşilor din Făgăraş

Primii zimbri aduşi şi puşi în libertate în Munţii Făgăraş după mai bine de două secole

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite