Povestea românului care l-a tradus în spaniolă pe Caragiale şi care a fost bun prieten cu un laureat al Premiului Goncourt

Povestea românului care l-a tradus în
spaniolă pe Caragiale şi care a fost bun prieten cu un laureat al
Premiului Goncourt

Aurel Răuţă a predat câteva decenii la Universitatea Salamanca FOTO:alternativaonline.ca

O personalitate a exilului românesc, Aurel Răuţă a predat câteva decenii la prestigioasa Universitate din Salamanca, l-a tradus pe Caragiale în spaniolă şi a organizat în 1989 la Paris cel mai important eveniment din istoria exilului românesc. Aurel Răuţă a fost bun prieten cu scriitorul Vintilă Horia, laureat al Premiului Goncourt, pe care l-a invitat să conferenţieze la Universitatea din Salamanca.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aurel Răuţă s-a născut la Câmpulung-Muscel pe 12 februarie 1912 şi a absolvit în 1930 cursurile Liceului „Dinicu Golescu“ din oraşul natal, după care a urmat Institutul Agronomic din Bucureşti, ieşind inginer agronom. La începutul carierei a lucrat la Institutul de Cercetări Agronomice, devenind asistent al marelui profesor Gh. Ionescu-Siseşti.

Director de personal în Ministerul Agriculturii, apoi consilier la Institutul Naţional al Cooperaţiei, Aurel Răuţă a părăsit pentru totdeauna România în 1941. A stat un timp în Germania, şi şi-a luat doctoratul la Dahlem Institute. Timp de doi ani, între 1942 şi 1944 a locuit în Italia, de unde a plecat în Spania, ţară în care a rămas definitiv. Aici a învăţat spaniola,şi-a luat licenţa în Litere şi a fost profesor de filologie romanică la Universitatea din Salamanca până la sfârşitul carierei. Universitatea din Salamanca este una dintre primele din lume, fiind înfiinţată în 1134.

După cum spune Adrian Săvoiu în cartea ”Muscelul. Mărturii în timp” (Editura Ars Docendi, 2012), ”Încă din primii ani ai exilului, activitatea profesorului Răuţă este una dintre cele mai prodigioase. Abia sosit în Spania, redactează şi publică un manual de mare utilitate pentru lumea hispanică, Gramatica rumana (1947), carte care va cunoaşte trei ediţii. De numele şi strădaniile lui se leagă înfiinţarea „Asociaţiei Hispano-Române“ din Salamanca, unde apar numeroase cărţi, atât în limba spaniolă, contribuind la cunoaşterea în Occident a unor valoroase opere româneşti, cât şi în limba română, pentru folosul conaţionalilor din afara hotarelor ţării. La editura acestei asociaţii profesorul publică în 1950 o ediţie critică (prima din exil) a poeziilor lui Mihai Eminescu şi traducerea în limba spaniolă a unor piese ale lui I. L. Caragiale. Tot aici văd lumina tiparului Dicţionarul spaniol-român şi volumul intitulat Antologia poeziei populare româneşti, în care Luis Cortes şi Aurel Răuţă prezintă în original şi în traducere spaniolă poezii din tezaurul folcloric românesc.

I-a adus la un congres la Madrid pe Ion Raţiu şi Mircea Eliade

La seminarul de limbă română de la Universitatea din Salamanca, din iniţiativa lui Aurel Răuţă, au ţinut conferinţe scriitorul Vintilă Horia, laureat al prestigiosului Premiu Goncourt, şi lingvistul Eugen Coşeriu, Doctor Honoris Causa al multor universităţi din lume. În octombrie 1966, profesorul Aurel Răuţă a organizat la aceeaşi universitate spaniolă cel de-al X-lea congres al „Societăţii Academice Române“ cu tema „Romanitate, hispanitate, românitate“, la care au participat, printre alţii, Mircea Eliade, Ion Raţiu şi monseniorul Octavian Bârlea.

În anul 1983, tot din iniţiativa lui Aurel Răuţă, a fost înfiinţată „Fundaţia Cultură Română“ din Madrid, care număra printre întemeietori pe Vintilă Horia, Radu Enescu, Alexandru Gregorian şi monseniorul Alexandru Mircea. „Fundaţia“ s-a dorit o replică la adresa mistificărilor făcute de propaganda regimului comunist din România. La sfârşitul aceluiaşi an, în luna decembrie, „Fundaţia“ organizează la Paris un simpozion cu tema „Românii între Apus şi Răsărit“, iar în luna iulie 1984 o altă reuniune intitulată „Ortodoxia şi Apusul“.

Centenarul lui Mihai Eminescu, organizat între 16 şi 18 iunie 1989 la Paris de către „Fundaţia Culturală Română“ din Madrid, a fost momentul de vârf al carierei lui Aurel Răuţă. Acest simpozion, la care au participat nouă asociaţii româneşti ale diasporei, este considerat de scriitorul Vintilă Horia drept „cel mai important eveniment din viaţa exilului“. Mărturia lui Aurel Răuţă, cuprinsă în „Cuvântul înainte“ care deschide volumul omagial Mihai Eminescu, poate fi revelatoare pentru contribuţia profesorului: „Cu un an înainte de comemorare, adică încă din 1988, prin anunţuri înserate în ziarele şi revistele din exil, am comunicat românilor hotărârea Fundaţiei Culturale din Madrid de a comemora acest Centenar al morţii marelui nostru Poet cu toată măreţia şi demnitatea de care voiam şi puteam să dăm dovadă. Nu a fost lucru uşor. Prima mea deplasare la Paris, pentru a începe pregătirile, a avut loc la începutul anului 1988. Trebuie să mărturisesc că propunerea mea a fost atât de favorabil primită încă din primul moment, încât s-a şi constituit grupul de organizare din care au făcut parte Paul Barbăneagră, George Ciorăscu, Nicu Caranica, Theodor Cazaban, Silvia Bădescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Emil Cioran, Radu Enescu, Ioana Brătianu, Nicolae Balotă, Ion Vlad, Horia Stamatu, Octavian Vuia, George Bălan, L. M. Arcade, Marin Tarangul, Cicerone Poghirc, Alexandru Ghica, Mihai Mărculescu, Ionel Jianu, Pavel Chihaia, Adolf Armbruster, G. Caragiani, John Halmaghi şi alţii, care s-au adunat de cel puţin de patru ori până când s-a definitivat programul vorbitorilor şi, mai ales, temele alese.“

Cum a adus statuia lui Eminescu la Paris

„Centenarul Mihai Eminescu”, organizat prin strădania şi cu substanţialul aport financiar al lui Aurel Răuţă, a fost marcat de un act cu o mare valoare simbolică: amplasarea statuii lui Mihai Eminescu, o capodoperă a sculptorului Ion Vlad, lângă Biserica Românească din Paris. Statuia îl reprezintă pe poet ţinând în mână textul poeziei "Odă (în metru antic)". Contribuţia lui Aurel Răuţă la aducerea statuii lui Eminescu la Paris o aflăm chiar din mărturisirea sa: „Într-o zi din luna septembrie 1988, George Ciorănescu îmi telefona de la München, unde locuia, că el cunoaşte un sculptor român, Ion Vlad, care în atelierul său de la Nisa avea o statuie în ghips a Poetului Mihai Eminescu şi că poate ar fi cazul să o vedem şi să o cumpărăm pentru a o dărui Parisului, o dată cu comemorarea pe care o pregăteam. Fără să stau prea mult pe gânduri, i-am răspuns că eram de părere că trebuia să mergem neîntârziat la Nisa, să vedem statuia şi să luăm o hotărâre. Am fost la Nisa însoţit de către George Ciorănescu, Ileana Cotrubaş şi soţul ei. Statuia ne-a plăcut, am hotărât să cerem lui Ion Vlad să termine grabnic cu cizelatul, să o ducă la Carrara în Italia, să o toarne în bronz – statuia are doi metri – şi, după cum ştie toată lumea, această iniţiativă a fost încoronată de succes, căci statuia a fost dezvelită la Paris şi dăruită primăriei Oraşului-Lumină. Primăria a onorat darul. Au transformat toată intrarea din faţa Bisericii Româneşti, au plantat arbori, iar statuia au situat-o la dreapta străzii «Rue des Écoles», acolo unde se află şi statuile celor mai iluştri fii ai Franţei şi Europei.“

O ultimă mare înfăptuire pentru Aurel Răuţă este simpozionul de la Paris, din 20-23 mai 1994, cu tema „Exilul românesc: identitate şi conştiinţă istorică“. La simpozion au participat printre alţii Monica Lovinescu, Doina Cornea, Alexandru Paleologu, Corneliu Coposu şi Virgil Ierunca.

Aurel Răuţă s-a stins din viaţă la Madrid, pe 13 iunie 1995.

citeste totul despre: