Povestea lui Radu Golescu, unul dintre marii actori ai Revoluţiei de la 1848

Povestea lui Radu Golescu, unul dintre
marii actori ai Revoluţiei de la 1848

Bustul lui Radu Golescu, ca element din Monumentul închinat lui Dinicu Golescu în Bucureşti FOTO: Wikipedia

Frate cu Nicolae Golescu, cel care avea să devină ulterior prim-ministru, Radu Golescu a avut un rol important în Revoluţia paşoptistă de la 1848. Radu Golescu a fost totodată un apreciat comandant militar.

Născut în 1814 la Câmpulung Muscel, Radu Golescu a fost cel de-al patrulea copil al marelui cărturar Dinicu Golescu şi al soţiei acestuia, Zoe Farfara.

După cum spune profesorul de istorie Alexandru Marinescu, ”În baza Regulamentului Organic, la 12 iunie 1830 în Ţara Românească şi la 14 septembrie 1830 în Moldova, la Bucureşti şi la Iaşi îşi fac apariţia primii ofiţeri români îmbrăcaţi în noua uniforma a armatei. Ei au fost boieri şi feciori de boieri primiţi în corpul de comandă după "sămuirea (măsura) rangurilor boiereşti pe care le-au avut". Printre aceştia s-au remarcat Nicolae Bălcescu, Vasile Cârlova, Nicolae Şonţu (tatăl eroului Gheorghe Şonţu), Cristian Tell, Nicolae Mavrocordat, Ioan Cuza (tatăl domnitorului Alexandru Ioan Cuza) şi nu în ultimul rând fraţii Golescu – Radu, Nicolae şi Alexandru”.

După susţinerea unui examen prin care îşi atesta nivelul de pregătire este înaintat la gradul de ofiţer – sublocotenent. Până în anul 1843, Radu Golescu a obţinut succesiv gradele de sublocotenent, locotenent şi căpitan, îndeplinind funcţii de comandant de pluton şi de companie în Regimentul 2 Infanterie, la Batalionul 2 Infanterie cu reşedinţa în oraşul Brăila.

Vărul său, Alexandru-Albu Golescu îi face la un moment dat lui Radu Golescu o descriere foarte interesantă într-o scrisoare: ”Deşi greoi şi otova, are cap frumos, păr negru, ochi negri, sprâncene negre, obraz roz-spălăcit. Acest contrast e ceva plăcut, ba înfăţisarea lui are şi ceva surâzător şi blând. Hai să spunem că luat în totul are cap frumos, melancolic sau dacă vrei cap italian. Aşa că poate să aibă o soţie frumoasă, dar îl sfătuiesc să nu şi-o aleagă foarte scundă; dacă vrea ca deformităţile-i să sară mai puţin în ochi”.

În 1843, Radu Golescu s-a înscris în societatea secretă Frăţia, înfiinţată în acelaşi an de către Nicolae Bălcescu, Ion Ghica şi Christian Tell. Radu Golescu a sesizat nevoia de pregătire militară pentru soldaţi, subofiţeri şi cadeţi astfel că a organizat în Batalionul 2 Infanterie din Regimentul 2 , primele cursuri de cultură generală. S-a remarcat prin pregătirea sa exemplară şi a fost cooptat ca un colaborator apropiat al generalului Gheorghe Magheru, şi al lui Nicolae Bălcescu, cu care era prieten de mai bine de 15 ani.

La izbucnirea revoluţiei de la 1848, Radu Golescu a fost avansat la gradul de maior şi numit comandant al Batalionului 2 Infanterie din Regimentul 2 în garnizoana Brăila. Pe 22 iunie 1848, Radu Golescu a fost avansat la gradul de colonel şi numit comandantul Regimentului 2 .

Pe 13 septembrie 1848, Colonelul Radu Golescu – Comandantul Regimentului 2 şi comandant al garnizoanei Bucureşti, a primit ordin să concentreze forţele din subordine în cazarma Dealul Spirii, sub pretextul primirii noilor drapele de luptă şi pentru darea onorului corpului de oaste otoman ce urma să intre în Capitală (în realitate era o măsură de precauţie în vederea unei riposte hotărâte împotriva turcilor).

Căutând să prevină rezistenţa uităţilor militare, Locotenenţa Domnească instaurată de trupele intervenţioniste a dat ordin ca trupele române să se predea forţelor otomane, însă colonelul Radu Golescu şi subordonaţii săi, rămânând credincioşi cuvântului dat guvernului provizoriu şi fideli cauzei Revoluţiei, refuză acest lucru. La solicitarea lui Kerim-Paşa adresată colonelului Radu Golescu de a preda cazarma şi de a depune armele, acesta a refuzat ferm, invocând faptul că nu a primit ordin de la superiorii săi şi spunându-i că: ”datoria unui soldat este să moară cu arma în mână şi că mai mulţumit este în acest caz decât să se vadă dezarmat”.

Surprins plăcut de acest răspuns al lui Radu Golescu, comandantul turcilor, Kerim–Paşa, a ordonat retragerea trupelor otomane spre oraş. Pe drumul de întoarcere, acestea s-au întâlnit cu Compania de pompieri comandată de Căpitanul Pavel Zăgănescu. A fost un moment în care, dintr-un aparent incident, se angajează o luptă crâncenă între cei 931 infanterişti şi 165 pompieri români aflaţi în cazarma Dealul Spirii şi cei 5.000 de pedestraşi, călăreţi şi tunari turci, eveniment cunoscut în istorie ca Bătălia din Dealul Spirii.

Prizonier la turci timp de cinci ani

În lupta total disproporţionată dintre militarii revoluţionari români şi turci, colonelul Radu Golescu este rănit grav şi luat prizonier iar conducerea forţelor este preluată de Maiorul Nicolae Greceanu.

Colonelul Radu Golescu a rămas prizonier la turci timp de cinci ani, până în 1853.

Între 1853-1856 s-a alăturat în Franţa, grupului format din Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti, Dumitru Brătianu, Ion Ghica, Ion Eliade Rădulescu şi, împreună, au dat un larg ecou internaţional idealului unităţii românilor.

Radu Golescu s-a stins din viaţă pe 5 mai 1882 la moşia sa de la Dracea, judeţul Teleorman.

Ca o recunoştinţă a vieţii sale pusă în slujba ţării şi poporului român, la 12 iunie 1995, Batalionul 191 Infanterie a primit drapelul de luptă şi odată cu acesta denumirea onorifică de "Colonel Radu Golescu".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: