Povestea primului român canonizat de Biserica Catolică. Lista miracolelor care-i sunt atribuite

Povestea primului român
canonizat de Biserica Catolică. Lista miracolelor care-i sunt atribuite

Ieremia Valahul a fost canonizat în 1983 FOTO: e-communio.ro

Călugăr capucin şi primul român canonizat de Biserica Catolică, Ieremia Valahul a avut o viaţă dedicată lui Dumnezeu, săracilor şi bolnavilor. În 1983, a fost sanctificat de către Papa Ioan Paul al II-lea.

Ieremia Valahul, născut Ion Costist, a văzut lumina zilei pe 7 iunie 1556 la Târgu Trotuş şi s-a stins din viaţă pe 26 februarie 1625 la Napoli, în Italia.

Despre viaţa sa petrecută în Moldova se cunosc foarte puţine date. După ce a împlinit 18 ani a plecat de acasă fără acordul părinţilor săi şi a ajuns în cele din urmă în Italia, la Napoli. Pe 8 mai 1579 intră în mănăstirea Efrem cel vechi din Napoli în ordinul călugărilor capucini unde va începe slujirea plină de dăruire a lui Dumnezeu. După cum precizează profesorul de teologie Ioan Marinescu, ”Până la sfârşitul vieţii, Ieremia Valahul s-a dedicat lui Dumnezeu, săracilor şi bolnavilor, distingându-se printr-o caritate care va constitui trăsătura de bază a vieţii sale slujind în spitale şi leprozerii. Ascultarea, ca înfrîngere a voinţei proprii în faţa voinţei divine, a fost izvorul unei tării şi dăruiri de sine care i-au caracterizat viaţa de călugăr 40 de ani, trăind într-o simplitate fără margini uneori dusă până la extrem. El nu cunoştea învăţătura sfîntului Augustin care spunea că „ascultarea este mama fericirii” , dar a practicat-o cu smerenie şi umilinţă toată viaţa, fiind convins că face voia lui Dumnezeu, ceea ce îi dădea o linişte sufletească inexplicabilă.

În anul 1585, Ieremia Valahul a fost transferat în mănăstirea „Sfînta Zămislire” din Napoli, unde va lucra ca infirmier pînă la sfîrşitul vieţii. Pentru el bolnavii reprezentau "părţi suferinde ale lui Iisus" şi se apropia de ei ca de Iisus însuşi. Rugăciunea continuă, blîndeţea şi dăruirea de sine aveau să dea rod prin mai multe miracole. Devenise permanent egal cu sine în orice împrejurare ridicîndu-se în mod de neînţeles pentru ceilalţi deasupra tristeţii şi bucuriei. Faima sa a ajuns în toată Italia, ca şi minunile săvârşite de el. Minunile se manifestau prin el într-un mod ce nu mai surprindea pe nimeni”, precizează Ioan Marinescu.

 

 

A mers pe jos 12 km pentru a trata un înalt oficial de la curtea regelui Spaniei

 

Unul dintre cele mai cunoscute miracole ale lui Ieremia Valahul a fost cazul părintelui Martin, fost ofiţer în armata regelui Filip al II lea al Spaniei, care a cerut lui Dumnezeu să pătimească pentru păcatele sale din trecut. Şi astfel în mod inexplicabil a venit peste el o boală grea: a ajuns să fie acoperit de răni urât mirositoare. Niciunul dintre dintre călugării infirmieri n-a putut să stea în preajma lui mai mult de câteva zile. Aşa a ajuns în grija fratelui Ieremia care l-a slujit până la sfârşitul vieţii. Când părintele Martin a plecat spre veşnicie rănile urât mirositoare au dispărut, pielea a devenit netedă, emanând o mireasmă plăcută.

Iată un alt miracol înfăptuit de Ieremia Valahul. Silvia din Lucera, o slujnică în casa Acuzio, suferind de o erupţie pe piele din cauza unei boli de ficat, ajusese să nu mai poată face nimic cu mâinile pe care le învelea cu bandaje. A vindecat-o Ieremia, după ce făcut semnul crucii deasupra mâinilor. Miracolul a făcut ocolul Italiei. O altă serie de minuni era aceea de a ajuta femeile să nască atunci când apăreau complicaţii. Avea o dragoste deosebită pentru copii.

În 1619 Preşedintele Camerei Regale, Lorenzo de Franchis, în pofida asistenţei dermatologului, nu reuşise să se vindece de o eczemă care îi acoperea tot trupul cu o crustă groasă şi dură. L-a vindecat tot Ieremia Valahul, care i-a curăţat crusta cu un colţ al mantalei, dezmierdându-l ca pe un copil. Boala nu a mai apărut.

În 1625, Ieremia Valahul în vârstă de 69 de ani devine tot mai conştient de apropierea morţii sale. Pe 26 februarie 1625, un înalt oficial de la curtea regelui Spaniei, grav bolnav, îl cheamă pe Ieremia Valahul fără să îi pună la dispoziţie un mijloc de transport. Pe o vreme geroasă, Ieremia Valahul a mers pe jos 12 km la dus şi la întors pentru a îşi oferi ajutorul. Foarte rapid s-a declanşat pneumonia care avea să-i aducă sfârşitul.

În jurul sicriului, aşezat în biserica Mănăstirii "Sfântul Efrem cel Nou" din Napoli, s-au adunat atât de mulţi oameni, încât călugării au fost nevoiţi să-l îngroape pe ascuns, în noaptea dintre 6 şi 7 martie 1625.

Cauza beatificării lui Ieremia Valahul, deschisă în anul 1627 de către papa Urban al VIII-lea, întreruptă în anul 1689, odată cu moartea papei Inocenţiu al XI-lea, a fost reluată în anul 1950. La 30 octombrie 1983, Ieremia avea să fie ridicat la cinstea altarelor de papa Ioan Paul al II-lea în Piaţa Sfântul Petru, în cadrul unei Sfinte Liturghii, la care a participat şi o delegaţie de catolici moldoveni.

Pe 31 mai 2008 moaştele lui Ieremia Valahul au fost aduse de la Napoli la catedrala romano-catolică din Oneşti.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările