Povestea preotului-martir Nicolae Mănescu. A fost acuzat de comunişti de terorism la vâsta de 74 de ani

Nicolae Mănescu, unul dintre cei mai apreciaţi preoţi din prima parte a secolului XX, participant în primul război mondial şi susţinător al rezistenţei anticomuniste de la Nucşoara, a fost acuzat de comunişti de terorism pentru că i-ar fi susţinut pe fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. Nicolae Mănescu a murit la închisoarea Botoşani în 1961, după trei ani de detenţie.

Nicolae Mănescu s-a născut la 30 noiembrie 1884, în comuna Berevoeşti. A fost licenţiat în Drept şi Teologie. A fost căsătorit cu Lucreţia Diaconescu, cu care a avut două fete. A fost hirotonit la 10 decembrie 1910, pe seama parohiei Conteşti, de unde s-a transferat în 1912 la Apa Sărată în judeţul Muscel.

În timpul primului război mondial, părintele Mănescu a participat ca preot militar la Ambulanţa Diviziei I, unde s-a distins, fiind apreciat de majoritatea medicilor. A fost demobilizat la 20 aprilie 1918. Părintele Mănescu a fost membru ales în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor, pentru perioada 1932-1944, respectiv în Comisia de organizare şi validare.

În perioada interbelică, părintele Mănescu s-a implicat şi pe plan politic, activând din 1926 în rândurile Partidului Naţional Ţărănesc. În urma activităţii sale intense, părintele va fi ales preşedinte al delegaţiei Consiliului Judeţean PNŢ-Muscel, pentru ca, în vremea guvernării ţărăniste, la 20 septembrie 1932, să fie numit prefect de Muscel, până în 1934. De altfel, era în foarte bune relaţii cu omul politic Ion Mihalache. Manifestările politice părintele Nicolae Mănescu avea să şi le argumenteze, după cum putem constata în şedinţele Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor. În acest sens, avea o intervenţie în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureştilor, în şedinţa din 7 mai 1934, privitoare la implicarea preoţilor în politică, mai ales că era pe ordinea de zi şi fusese pusă în dezbatere de patriarhul Miron Cristea.

Avea legături de rudenie cu membrii rezistenţei anticomuniste

După instalarea deplină a regimului comunist, părintele Mănescu avea să se implice în mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Muscel iniţiată şi dezvoltată de colonelul Gheorghe Arsenescu. Cunoscut ca vechi adept al Partidului Ţărănesc şi, se pare datorită unei legături de rudenie cu iniţiatorii rezistenţei muscelene, părintele Mănescu era contactat de colonelul Gheorghe Arsenescu în anul 1949, atunci când se formau grupurile de rezistenţă. Tot părintele Mănescu era contactat, în aprilie 1952, de preotul Nicolae Andreescu, pentru a primi un bilet de la Toma Arnăuţoiu, în care îi descria modul de viaţă al celor din munţi şi îi cerea ca prin posibilităţile sale „să găsească vreo ieşire a noastră din situaţia în care ne găseam”, mărturisea Arnăuţoiu într-un interogatoriu din 11 noiembrie 1958.

Încă din ianuarie 1954, părintele Mănescu, deşi avea 70 de ani şi era bolnav de tuberculoză - neputându-se deplasa decât la biserică de sărbători unde slujea -, avea să fie urmărit cu instrumentele specifice poliţiei politice: încadrarea în agentura informativă, pentru a i „se stabili cine-l vizitează, deplasările lor, pe cine ţine adăpostit sub diferite pretexte (servitori), manifestările şi orice interesează Securitatea Statului”.

Ce i s-a reproşat de către regimul comunist

Pentru legăturile sale cu rezistenţa din Muscel, la 27 iunie 1958, părintele Mănescu avea să fie arestat, fiind învinuit de „săvârşirea infracţiunii de favorizare la acte de teroare”, prevăzută şi pedepsită de art. 6, al. 1 din Decretul Lege nr. 199/1950.

La percheziţia domiciliară efectuată la arestare i s-au găsit mai multe cărţi „reacţionare”, privitoare la socialism, naţionalism şi religioase. I s-au mai găsit documente care reflectă activitatea acestui preot pe plan politic, care ulterior au fost distruse. La un an de la arestare, adică la 4 iunie 1959, organele de anchetă concluzionau învinuirile care i se aduceau preotului Nicolae Mănescu: „Din ancheta efectuată s-a stabilit că învinuitul Mănescu Nicolae, înainte de 23 august 1944, a activat în PNŢ-Maniu, în care s-a încadrat în anul 1919. Susnumitul a desfăşurat o activitate vastă în favoarea acestui partid, pentru care fapt a fost numit ca prefect al judeţului Muscel în timpul guvernării PNŢ.

După 23 august 1944, învinuitul Mănescu Nicolae şi-a continuat activitatea în PNŢ-Maniu. Fiind cunoscut ca element duşmănos regimului democrat popular din RPR, în anul 1952, numitul Pâslaru Serafim (condamnat în cazul bandei Şerban-Voican 15 ani muncă silnică) care luase legătura cu teroriştii din banda Arnăuţoiu, pe munţi, i-a făcut cunoscut acest lucru numitului Mănescu Nicolae, despre discuţiile purtate de el cu teroriştii Arnăuţoiu Toma şi Arnăuţoiu Petre, cum le-a pus la dispoziţie toate produsele medicamentoase de la o lucrare silvică din munţi şi că aşa cum s-a înţeles cu teroriştii îi transmite lui Mănescu Nicolae salutări din partea numiţilor: Arnăuţoiu Toma şi Arnăuţoiu Petre.

În anul 1952, teroriştii: Arnăuţoiu Toma, Arnăuţoiu Petre, Jubleanu Constantin şi Plop Maria, studiind posibilitatea trecerii frauduloase a frontierei şi orientându-se asupra numitului Mănescu Nicolae, ca fiind considerat de ei cu posibilităţi şi relaţii de a interveni pe lângă reprezentanţii diplomatici ai statelor capitaliste acreditaţi în RPR, pentru a le înlesni trecerea frauduloasă a frontierei. Ca urmare, teroriştii Arnăuţoiu Toma şi Arnăuţoiu Petre au scris o scrisoare adresată numitului Mănescu Nicolae, pe care i-au trimis-o prin numitul Andreescu Nicolae, membru al bandei, în vara anului 1952.

În acest sens, Andreescu Nicolae s-a deplasat la Câmpulung Muscel şi a luat legătura cu învinuitul Mănescu Nicolae în domiciliul acestuia, căruia i-a predat scrisoarea trimisă de terorişti, a purtat cu acesta discuţii despre legăturile sale cu banda, rămânând stabilit ca ulterior să dea răspuns la cele ce solicitau teroriştii. Cele arătate mai sus sunt probate prin: declaraţiile învinuitului Mănescu Nicolae, de la dosar, în care îşi recunoaşte faptele, declaraţiile teroriştilor Arnăuţoiu Toma şi Arnăuţoiu Petre de la dosar, precum şi declaraţiile preotului Andreescu Nicolae”.

La 9 septembrie 1959, la proces, părintele Nicolae Mănescu a recunoscut cele spuse în anchetă, cu o semnătură abia lizibilă. La 21 septembrie Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de fond dădea Sentinţa nr. 174, prin care părintele Nicolae Mănescu era condamnat la patru ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 228 al. 1 CP combinat cu art. 207 al 1 CP. Totodată i se confisca întreaga avere, iar detenţia i se comuta de la 28 iunie 1958. La 26 noiembrie 1959, prin Decizia nr. 546 a Tribunalului Suprem al RPR, Colegiul Militar i se respingea recursul. Părintele Mănescu nu avea să reziste mult regimului de exterminare prin care a fost purtat, încât la 31 iulie 1961 a decedat în penitenciarul Botoşani.