Povestea lui Mihai Buracu, unul dintre ultimii tineri torturaţi în cadrul Experimentului Piteşti

Mihai Buracu a petrecut cinci ani în închisorile comuniste FOTO: cafeneauapolitica.ro

Între 1949 şi 1951, la închisoarea Piteşti s-a desfăşurat experimentul considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul comunist. Dintre miile de oameni care au trecut prin Experimentul Piteşti, astăzi mai sunt în viaţă mai puţin de zece. Unul dintre ultimii tineri torturaţi în cadrul Experimentului Piteşti a fost Mihai Buracu, ajuns după Revoluţie senator.

Mihai Buracu a fost arestat la doar 19 ani şi a executat în total aproape 5 ani de închisoare.

Mihai Buracu s-a născut pe 24 ianuarie 1930, la Turnu Severin, în familia preotului militar Iosif Coriolan Buracu, fost deputat din partea Partidului Naţional Ţărănesc şi participant la cele două războaie mondiale. Activitatea sa anticomunistă i-a adus arestarea pe 7 iunie 1949 şi, după un proces derulat la Tribunalul Militar din Timişoara, a primit o condamnare de 2 ani de închisoare corecţională.

Deoarece era elev, Mihai Buracu a fost trimis la închisoarea din Târgşor, unde condiţiile de detenţie erau uşor mai permisive comparativ cu alte penitenciare. În octombrie 1950, a fost transferat la coloniile de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Ajuns la destinaţie după un drum de aproape 24 de ore în condiţii teribile, deţinuţilor li s-a cerut să execute o serie de exerciţii fizice solicitante. Mihai Buracu a refuzat, iar pentru acest gest de revoltă a fost transferat în martie 1951 la Piteşti. A făcut parte din ultimul lot de tineri torturaţi în cadrul Experimentului Piteşti, fiind bătut încă din prima seară petrecută în camera 4-spital. După cum spune Alin Mureşan în volumul ”Piteşti, Cronica unei sinucideri asistate” (Editura Manuscris, 2017), ”Şocul şi torturile au fost dublate de blasfemiile la care a fost obligat să ia parte în Săptămâna Mare, experienţe care l-au marcat atât de mult încât Mihai Buracu a albit complet într-o singură noapte. A fost unul dintre puţinii care au rezistat torturilor, spunându-i lui Eugen Ţurcanu că va rezista atâta vreme cât şi colegul său de lot Constantin Tache Rodas va face la fel. Rodas a fost bătut din nou pentru poziţia lui Buracu, dar cuvintele colegului de suferinţă l-au întărit moral. Peste ani, Mihai Buracu avea să descrie una dintre metodele de tortură la care a fost supus: întins pe spate, cu mâinile pe lângă corp, trebuia să nu atingă solul cu partea superioară a corpului. Un agresor stătea în spatele victimei, cu un obiect ascuţit care l-ar fi înţepat în ceafă dacă şi-ar fi lăsat capul jos. Buracu povesteşte în memoriile sale că, la un moment dat, a încercat să se sinucidă, lăsându-şi brusc capul, însă agresorul şi-a retras rapid obiectul ascuţit”.

”La Piteşti a fost prăbuşire totală şi bestială în cele mai adânci caverne ale iadului”

Ulterior, Mihai Buracu a fost transferat la lagărul de triere de la Ghencea şi de acolo a fost trimis la Bicaz, ultima parte a detenţie petrecând-o la Borzeşti şi Oneşti. Pentru că pedeapsa dictată de tribunal expirase, Mihai Buracu a primit o internare administrativă de 24 de luni, la care s-a mai adăugat o altă internare de 12 luni. A fost eliberat pe 21 mai 1954, după aproape 5 ani de închisoare, primind domiciliu obligatoriu în Caransebeş. Şi-a luat bacalaureatul, a intrat la Facultatea de Filologie din Iaşi (pe care a absolvit-o ca şef de promoţie, la fără frecvenţă) şi s-a căsătorit cu Margareta Marianek, logodnica ce îl aşteptase în anii de detenţie.

A fost urmărit şi şicanat de către Securitate, fiind bibliotecar, zilier, încărcător şi descărcător de lemne, precum şi profesor de limba şi literatura română. După Revoluţia din decembrie 1989, a fost membru fondator al PNŢ Mehedinţi, iar între 1992 – 1996 senator PNŢ din partea aceluiaşi judeţ. S-a stins din viaţă pe 7 martie 2011, fiind urmat, la exact un an, de către soţia sa.

„Căderea în lumea păcatului originar se face în timp şi în trepte mici, dar la Piteşti a fost prăbuşire totală şi bestială în cele mai adânci caverne ale iadului”, avea să scrie Mihai Buracu în cartea ”Eu sunt scribul”, publicată de editura Filos în 2012, la un an după moartea sa.

Scriitorul Aleksandr Soljeniţîn – laureat al Premiului Nobel pentru literatură – considera că experimentul de la Piteşti a fost „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane“, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, a considerat „Fenomenul Piteşti“ „una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră“. 12 tineri au murit în cadrul Experimentului Piteşti şi câteva mii au fost schingiuiţi. Sute de foşti deţinuţi au rămas cu traume psihice sau fizice pe viaţă.