Povestea lui Gheorghe Stănică, unul dintre deţinuţii torturaţi crunt în cadrul Experimentului Piteşti

Gheorghe Stănică a fost torturat luni întregi la Piteşti FOTO: fericiticeiprigoniti.net

Unul dintre deţinuţii cel mai crunt torturaţi de către Eugen Ţurcanu în cadrul Experimentului Piteşti, Gheorghe Stănică a fost arestat la 27 de ani, în anul 1949, şi a stat în total 5 ani în închisoare, cel mai mult timp petrecându-l la Piteşti.

Născut la Giurgiu pe 23 aprilie 1922, Gheorghe Stănică a fost arestat în august 1949 pentru uneltire contra regimului, iar ancheta a durat până în februarie 1950, timp în care a fost închis la Ministerul de Interne, la Penitenciarele Rahova şi Jilava. În cele din urmă, Gheorghe Stanică a fost condamnat la 4 ani de închisoare corecţională.  A ajuns la Penitenciarul Piteşti în iarna anului 1950, şi a fost ţinut în regim de izolare timp de o lună de zile, iar apoi mutat în camera 4-spital, unde se afla la vremea aceea şi Eugen Ţurcanu. După zece zile în care unii dintre colegii săi de celulă au strâns informaţii despre noii-veniţi, s-au declanşat bătăile, iniţial aplicate întregului grup, iar apoi la nivel individual.

Gheorghe Stănică a fost bătut în mod crunt de Ţurcanu însuşi şi a fost martor la multe demascări.

„Mi-aduc aminte că la 4-spital, de la uşa de intrare spre dreapta, unde stăteau bătăuşii, torţionarii, şi spre stânga unde erau ferestrele, se vedea crucea unei biserici. Crucea unei biserici... crucea aia a fost pentru mine un balsam, a fost – cum să spun eu? – un plasture, o bandajare a rănilor. [...] mă uitam pe furiş. Crucea aia pentru mine a reprezentat un adevăr. ... Sunt multe enigme ale vieţii cât trăieşti, da’ nu le rezolvă decât un singur lucru: credinţa. Credinţa şi lipsa violenţei”, a declarat după 1990 Gheorghe Stănică.

Supus torturilor în cadrul Experimentului Piteşti, Gheorghe Stănică îşi amintea: „Domne, când intrai în bătăile astea, erai altul, nu mai puteai să raţionezi.”

După luni întregi de torturi, Gheorghe Stănică a fost apoi la Canal, a trecut prin Peninsula, Poarta Albă şi Coasta Galeş. După cum precizează istoricul Alin Mureşan în volumul „Piteşti, Cronica unei sinucideri asistate” (Editura Manuscris, 2017),

„Mulţumită cunoştinţelor sale în materie de construcţii, reuşeşte să se facă remarcat în detenţie şi astfel le poate trimite bani părinţilor săi, care fuseseră deportaţi. Este eliberat la 27 mai 1954, după ce  executat 12 luni de internare administrativă peste pedeapsa primită. După eliberare lucrează în domeniul construcţiilor, la diverse întreprinderi, printre care şi Trustul de Construcţii Industriale Argeş, care din 1977 avea sediul în clădirea fostei închisori de la Piteşti. Hotărât să îşi termine studiile, reuşeşte să fie acceptat din nou la facultate în 1964, obţinând diploma de stat abia la vârsta de 44 de ani”.

Securitatea a încercat timp de mai mulţi ani să îl racoleze ca informator, fără succes însă. Gheorghe Stănică s-a căsătorit în 1955 şi a avut doi copii. S-a stins din viaţă pe 13 aprilie 2012.

Timp de doi ani, între 1949 şi 1951, la Închisoarea Piteşti s-a desfăşurat "Experimentul Piteşti", considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. Estimările totale referitoare la numărul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse între aproximativ 1.000 şi 5.000 de persoane. Sute de foşti deţinuţi au rămas cu traume psihice ori fizice pe viaţă. Marele Alexandr Soljeniţîn - laureat al Premiului Nobel - considera că experimentul de la Pitesti a fost „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, a considerat Fenomenul Piteşti „una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”.