Podul peste Râul Doamnei va avea o faţă nouă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, au fost semnate două contracte de finanţare pentru modernizarea şi reabilitarea podului de peste Râul Doamnei, precum şi pentru amenajarea parcării din zona Bowling.

Ieri, au fost semnate, de către primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, şi Liviu Muşat, directorul Agenţiei de Dezvoltare Sud Muntenia,  două contracte de finanţare pentru modernizarea şi reabilitarea podului de peste Râul Doamnei, precum şi pentru amenajarea parcării din zona Bowling. Valoarea totală a investiţiilor este de 7,4 milioane de lei, iar lucrările efective vor demara în vară.



Pod mai lat, cu scări la capete

image

Podul de peste Râul Doamnei, care face legătura cu oraşele Ştefăneşti şi Topoloveni, dar şi cu autostrada Bucureşti-Piteşti ar urma să intre în reabilitări din vară, moment în care circulaţia va fi deviată cel mai probabil pe DN73, spre Mioveni, după cum a declarat, ieri, primarul Tudor Pendiuc.

Podul a fost construit în anii ’20, iar singura sa reabilitare a fost 50 de ani mai târziu. Când lucrările vor începe, muncitorii vor consolida infrastructura şi suprastructura podului, vor reabilita sistemul rutier prin lărgirea benzilor şi a trotuarelor cu cel puţin doi metri şi vor repara zidul de sprijin.

În plus, vor fi construite patru scări de acces, câte două la fiecare capăt de pod, prin intermediul cărora se va putea coborî chiar pe malul Râului Doamnei, fiind util atât pentru pescari, cât şi pentru cei care vor să admire panorama. În plus, se vor mai realiza guri de scurgere, parapeţi, borduri şi curăţarea albiei de aluviuni în toată zona respectivă.

Parcare sau pistă pentru role

Cel de-al doilea proiect, de reabilitare a Parcării Bowling va crea 170 de locuri de parcare pentru autoturisme şi alte 4 pentru tiruri sau autocare. Chiar dacă acum este populată de maidanezi şi lăsată în paragină de cel puţin şapte ani, Parcarea Bowling va deservi manifestările sportive şi cultural artistice organizate la Bazinul Olimpic şi, respectiv, Parcul Ştrand.

Vor fi reabilitate gradenele existente şi grupurile sanitare, iar zona va putea fi folosită şi de rolleri, atunci când nu este populată de maşini, spun autorităţile.

Cele două proiecte sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional, în cadrul Planurilor integrate de dezvoltare urbană, la care Piteştiul a câştigat 11 proiecte, din care cinci au fost semnate în 2011.

„Aceste obiective ar fi trebuit reabilitate mai demult, dar, din cauza formalităţilor şi a altor probleme, lucrurile au trenat. După acest pas, vom începe licitaţiile”, a declarat Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite