Piteşti: UPDATE: Operatorul de la Uzina Dacia va fi înmormântat joi

Lacrimi şi durere la acasă la Jean Dragomir, angajatul Uzinei Dacia care şi-a pierdut viaţa azi-noapte, în timp ce încerca să cureţe echipamentul unui robot. Familia se pregăteşte acum de înmormântare, nedumerită cum s-a putu întâmpla o astfel de nenorocire.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rudele şi cunoscuţii bărbatului au numai vorbe de bine la adresa lui. “A fost un om bun şi avea multă experienţă. De la 18 ani lucra acolo.”, ne-a spus vecinul său.  Familia nu se aştepta la o asemenea tragedie, mai ales că bărbatul lucrase de multe ori la robot.


“Era un om cuminte. Joi îl înmormântăm pentru că abia acum am făcut solicitarea pentru locul de veci.S-a întâmplat pe neaşteptate nenorocirea asta.”, a spus cumnatul său.


Socrul victimei, Ion Anton, cu lacrimi în ochi ne-a povestit că bărbatul îşi construise o casă în Mioveni şi se pregătea să se mută în ea, dar nu a mai apucat. “Băiat bun, cuminte şi când să se aşeze şi el la casa asta, s-a întâmplat nenorocirea. Acum ne ducem să-i cumpărăm ce-i trebuie pentru înmormântare. “

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările