Piteşti: Teo Trandafir:„Nicăieri nu am fost mai fericită“

Piteşti: Teo Trandafir:„Nicăieri nu am fost mai fericită“

Teo Trandafir- interviu

Teo s-a născut şi a locuit în Piteşti până în clasa a doua, când s-a mutat cu părinţii în Capitală. Îşi aminteşte cu drag de oraşul copilăriei şi vine destul de des la „năşica“ ei, de care o leagă cele mai multe amintiri.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce şi-a creeat propriul stil, pe „sticlă”, Teo a părăsit scena marilor televiziuni şi are acum o emisiune, sâmbăta seara, care se difuzează pe reţeaua  Local TV News.


Reporter: Care e strada copilăriei tale, petrecute în Piteşti?
Teo Trandafir: Fără niciun dubiu, strada Trivale, care pe atunci era loc de promenadă. Îmi amintesc cum platanii se împreunau deasupra căsuţelor mici, la fel de cochete ca cele din turtă dulce. Acum sunt vile, trec maşini şi e păcat că s-a pierdut eleganţa străzii.

Ce amintiri te leagă de acest loc?
Prima care îmi vine acum în minte este cea legată de un magazin verde, care mirosea a dropsuri şi unde mă trimitea năşica Mărioara la cumpărături.

Erai un copil implicat în treburile casei?
Da. Şi chiar activ! De fapt, năşica mea era cea care mă atrăgea să spăl vase, să fac cumpărături şi tot felul de alte activităţi pe lângă casă.

Maia te-a făcut să-ţi aminteşti de poveştile copilăriei?
Într-o oarecare măsură pentru că acum „Cenuşăreasa“ sau „Albă ca Zăpada“ sunt doar în variantele Disney, parcă mai tehnice şi mai seci. Dar avem poveştile şi cântecele noastre. Pentru Maia am cântat pe CD-ul „Cutiuţa muzicală“, a Lilianei Ştefan.


Care e cea mai mare ghiduşie pe care ai făcut-o, copil fiind?

Când m-am îmbătat criţă cu verişoara mea Georgiana, la năşica mea acasă. După ce l-am văzut pe năşicu cum trage ţuică, am zis să tragem şi noi ca să o fierbem. Trage Georgiana o dată, nu curge nicio picătură. Trag eu o dată, la fel. Atunci Georgiana îmi spune: „Eu trag de trei ori, dar să tragi şi tu la fel“. Şi uite aşa am băut bine ţuică până am reuşit să umplem ibricul. Năşica nu ne-ar fi prins, că nu simţea mirosul, dar când ne-au chemat băieţii la joacă, a văzut că ne cam împleticim.

Aţi primit vreo pedeapsă?
Nici nu a fost nevoie la cât de rău ne simţeam apoi. A doua zi când a bătut năşica din palme ca să ne dea trezirea a fost ca şi cum s-ar fi lovit două talgere. De fapt, cel mai dur cuvânt pe care l-am auzit în copilărie a fost când ne-a spus năşicul că e o „mojicie“ să furi nucile vecinului şi după ce le mănânci să laşi cojile la rădăcina copacului, aşa cum făcusem noi.

La care şcoală ai învăţat?
În Piteşti am învăţat doar până în clasa a II-a, la Şcoala Generală Numărul 3. Părinţii mei s-au mutat la Bucureşti şi i-am urmat. De fapt, am avut o copilărie destul de agitată, pentru că, după Bucureşti ne-am mutat la Dudeşti, în judeţul Brăila, apoi la Bucureşti şi înapoi.

Ai revenit în Piteşti?
În fiecare vacanţă, asta până târziu. Stăteam la bunici, dar eu voiam să stau la năşica pentru că îmi plăcea mai mult. Ştia să mă atragă. Îmi spunea de exemplu: „Cum faci tu salată de vinete, nu mai face nimeni!“. Iar eu eram topită de plăcere.

Cum se distra o adolescentă pe atunci?
Ziua nu aveam voie să ieşim din casă şi trebuia să citim, iar seara jucam badmington până se aprindeau luminile pe stradă. Nu se punea problema să mergem la o terasă sau într-un bar. De altfel, într-un bar am intrat prima dată cu soţul meu, la 19 ani, când toată familia avea deja încredere în el. De fapt, prima îndrăgostire a avut loc tot în Piteşti. Am suferit enorm, pentru că el era la Şcoala de Marină şi se îndrăgostise de o fată din Constanţa. Atunci mi-am găsit foarte multe defecte.

Şi chiar citeaţi toată ziua?
Ei..., ne luam cărţile şi mergeam să ne bronzăm pe coteţul de găini unde ne udam cu furtunul bunicului ca să se prindă bronzul mai repede. De cele mai multe ori ne prefăceam că citim, dar într-o vară am început „Inimă Vrăjită“, iar la facultate mi-a căzut chiar acest roman.

Cât de des mai vii în Piteşti, acum?
Destul de des pentru că am o relaţie foarte strânsă cu năşica mea care are acum venerabila vârstă de 85 de ani. Ultima dată am fost ca să iau setul de farfurii şi trebuie să merg iarăşi pentru că trebuie să iau şi leandrul. Şi acum, ca şi în copilărie, mă aşteaptă tot la fel de elegantă şi chiar în aceeaşi poziţie, pe terasă.

Pe unde te plimbi acum?

Nu prea mă plimb pentru că stăm în grădină, la poveşti. Din fericire, toţi vecinii trăiesc iar atmosfera la care mă întorc este minunată.

Cum ai descrie acest oraş într-un cuvânt?
Cochet, exact ca şi năşica mea. De oraşul acesta mă leagă foarte multe, până şi apa pe care o beau direct de la robinet. Nicăieri nu am fot mai fericită.

În ce alt oraş ţi-ai dori să trăieşti?
Timişoara sau Sighetul Marmaţiei. Când am ajuns acolo am avut senzaţia că pământul mă vrea. Am dorit chiar să îmi fac buletin la Sighet, dar nu am avut timp.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: