Pitesti: Europarlamentarele, pentru unii o treabă serioasă, pentru alţii ,,o chestiune de moft”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teoretic, 152.000 de piteşteni cu drept de vot ar trebui să vină până diseară la urne. Practic prea puţini sunt interesaţi să-şi alagă, pentru următorii 5 ani, reprezentanţii în Parlamentul European.

La Piteşti eroparlamentarele au reuşit să-i scoată din casă doar pe cei mai optimişti. Claudiu Moiceanu are este unul dintre ei. Tânărul, în vîrstă de 18 ani, a votat astăzi pentru prima dată în viaţa sa. A luat alegerile foarte în serios şi s-a trezit de la ora 06.00 ca să fie sigur că va pune ştampila pe buletinul de vot. ,,Mai târziu plec la muncă şi s-ar putea să nu reuşesc să mai ajung aici până diseară. N-aş vrea să ratez ocazia să-mi fac datoria,cum s-ar spune,  mai ales că azi vin pentru prima dată într-o secţie de votare.”, spune Claudiu grăbit s-ajungă la serviciu. Lucrează la o firmă care organizează nunţi şi are multă treabă astăzi dar şi-a pus mari  spreranţe în alegeri. ,,Imi doresc ca cineva de-acolo, din Parlamentul European,  să schimbe România asta,  s-avem şi noi un viitor aici. Eu nu vreau să plec din ţara mea dar dacă n-o să am perspective, s-ar putea să mă răzgândesc,, mai spune Claudiu.  

Pensionarii, tot conştiincioşi
Dintre cei care au ales să vină la urne, cei mai mulţi sunt, ca de obicei, vârstnici. Elena Diaconescu are 76 de ani şi n-a lipsit niciodată de la alegeri, indiferent pentru ce-au fost ele. Are buletinul plin de ştampile. ,,Dacă tot ne-ntreabă şi pe noi, o dată la câţiva ani, cine vrem să ne reprezinte, trebuie să venim. Fac asta pentru nepoatele mele. Sunt tinere şi au o viaţă întreagă înainte şi-aş vrea să le meragă bine. O fac si pentru părinţii lor care au de achitat rate pe zeci ani pentru o casă pe care tot lor le-au făcut-o. Nu-mi place nesiguranţa asta iar cei pe care îi votăm  trebuie să să ne-ajute.”, spune bătrâna.
Cei care gândesc aşa nu sunt mulţi. Poate din indiferenţă, poate din comoditate sau, pur şi simplu, poate pentru că nu–şi mai fac iluzii, cei mai mulţi piteşteni au preferat să stea acasă sau să se bucure de week-end-ul prelungit şi să plece din localitate.

„N-am pentru ce să votez!”
 Sătui de promisiunui electorale, unii nici nu vor s-audă de alegeri  ,,Ce ne trebuie nouă europarlamentare? Asta e o chestiune de moft. Eu n-am ce să le pun copiilor pe masă. Mă uit în fiecare lună cum să-mpart 5 milioane de lei, singurii bani care ne intră-n casă. La toamnă ar trebiui să dau băiatul la şcoală dar n-am cu ce. Îl mai amân,  că-i trebuie caiete, ghiozdan, haine şi multe, multe altele. Cu ce i le iau? Dacă mă duc la vot se schimbă cu ceva problema mea?”,  intreabă deznădăjduit Mihai Gătej, agent de pază.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite