Piteşti: Avocat acuzat de dare de mită şi şantaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti: Avocat acuzat de dare de mită şi şantaj
Piteşti: Avocat acuzat de dare de mită şi şantaj

Un om de afaceri din Argeş acuză că a fost sechestrat pentru că nu a restituit la timp banii luaţi cu împrumut prin cămătărie.

Citiţi şi:

Fost poliţist reţinut pentru luare de mită

Avocatul acuzat pentru şantaj şi lipsire de libertate a fost reţinut

Zi plină pentru procurorii de la DNA, Serviciul Teritorial Piteşti,  care au instrumentat astăzi un dosar de privare de libertate. Sorin Diaconu, un om de afaceri din Argeş a reclamat faptul că a fost sechestrat pentru că nu a restituit la timp banii împrumutaţi sub formă de camătă. Omul de afaceri le-a spus procurorilor că a împrumutat 42.000 de euro de la un cămătar şi că a fost privat de libertate pentru că nu a înapoiat suma la timp.

După trei ore de audieri, în jurul 13.00, procurorii anticorupţie au emis mandat de arestare pe numele unuia dintre inculpaţi. Bărbatul a fost dus în arestul IPJ Argeş, sub acuzaţia de privare de libertate.

Dosarul se complică pentru că la audieri urmează să se prezinte şi un avocat din Piteşti, despre care Sorin Diaconu spune că a girat în numele lui când a luat cu împrumut cei 42.000 de euro. Mai mult, omul de afaceri le-a spus anchetatorilor că, prin intermediul aceluiaşi avocat, a oferit, sub formă de mită, suma de 7000 de euro unui poliţist din Piteşti, pentru a scăpa de răspundere într-un dosar de ucidere din culpă.

Sorin Diaconu susţine că în urmă cu un an a fost implicat într-un accident rutier mortal, şi i-a oferit ofiţerului Marius Mazilu, care instrumenta cazul, suma amintită, pentru a scăpa basma curată. Fostul poliţist Marius Mazilu, care şi-a dat demisia în urmă cu un an, se află încă la audieri, la sediul DNA, Serviciul Teritorial Piteşti, urmând să ajungă şi avocatul acuzat de dare de mită.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite