Piteşti: Înotător de performanţă de la 4 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când alţi copiii abia învaţă o poezie, un piteştean face performanţă în înot. Copiii cu vârste din ce în ce mai fragede reuşesc să câştige premii importante la competiţii de înot, concurând la categorii de vârstă mai mari.

Generaţia de înotători care practică acest sport de performanţă a devenit din ce în ce mai precoce. Copiii încep cursurile de iniţiere de la 3 ani, iar la 7 ani deja au câteva medalii în palmares. Cel mai tânăr înotător de performanţă piteştean are doar 5 ani şi se laudă deja cu 3 premii şi o cupă la concursurile naţionale.


Cătălin Pan a început înotul la vârsta de 3 ani şi jumătate. Îi plăcea foarte mult apa, aşa că părinţii lui au decis să-l înscrie la cursuri de iniţiere, la Clubul “Energie LL”. Micuţul a învăţat repede să înoate şi în scurt timp a trecut la sport de performanţă.


“După primele lecţii, antrenoarea ne-a spus că învaţă repede şi ne-am hotărât să facă de performanţă. A început cu antrenamente trei zile pe săptămână şi acum face de luni, până vineri.”, povesteşte mama care îl aduce în fiecare zi la Bazinul Olimpic din Piteşti.


44 de ture de bazin
Anul trecut, în luna mai, micul înotător a participat la un marathon de înot la Braşov, deşi avea doar 4 ani. A înotat în continuu, trei reprise, de câte o jumătate de oră, cu pauză de şase ore între ele. În total, la această probă, Cătălin Pan a parcurs 2,2 kilometri, adică 44 de ture de bazin.


“N-a fost greu”, spune copilul. Pentru părinţi a fost însă un moment emoţionant. “Când a ieşit mi-a spus <<Uite mami, nu-mi bate inima tare>>. A fost o bucurie mare pentru mine, mai ales că a luat şi cupa pentru cel mai tânăr participant.”, spune Luiza Pan, mama sa.


Fiind un înotător aşa de tânăr, piteşteanul este nevoit să participe la toate competiţiile alături de concurenţi mai mari cu cel puţin 2 ani ca el.


Vrea să-i calce pe urme lui Mutu
În timpul liber, Cătălin merge la grădiniţă, se uită la desene, preferatele lui fiind Tom şi Jerry, se dă în leagăn, se plimbă cu bicicleta sau cu trotineta şi se joacă pe calculator. Înotătorul visează să devină un fotbalist la fel de bun ca Mutu. “Când sunt mic mă duc la înot şi când o să cresc mare mă duc şi la fotbal”.


Sportivul are atâta energie, încât după ce vine seara de la antrenamentele de înot, tot mai are putere să iasă şi la o miuţă în faţa blocului. Secretul: “Dorm la prânz”, dezvăluie copilul.


Antrenoarea sa este mândră de el şi spune că este un copil foarte serios.”S-a remarcat faţă de ceilalţi copii. S-a văzut în mişcarea de coordonare a braţelor şi a picioarelor. E foarte serios, ascultător, face tot ceea ce i se spune. Nu mă aşteptam să obţină o performanţă ca cea de la Braşov.Dacă va continua, are şanse să devină campion.”, spune Daniela Gălăteanu, antrenoarea lui Cătălin.


Precum Cătălin mai sunt şi alţi copiii talentaţi la Clubul “Energie LL”. Eliza Lican, la doar 7 ani a obţinut locul 6 anul acesta la Cupa Municipiului Piteşti la înot, la categoria ei, iar Ianis Păunoiu, tot de 7 ani a participat în mai la aceeaşi competiţie, concurând cu înotători mai mari cu un an şi obţinând un rezultat foarte bun.


Şi la celelalte cluburi de înot piteştene se înscriu copiii din ce în ce mai mici, dornici să obţină rezultate cât mai bune la acest sport care dezvoltă toţi muşchii organismului.

La doar 5 ani şi jumătate, Cătălin Pan a obţinut deja o cupă la Maratonul de înot de la Braşov din mai 2009, şi două locuri II la crawl şi spate şi un loc III la bras, la Cupa de Sprint de la Timişoara, din decembrie 2009.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite