Piteşti : Cutii de viteză pentru Renault-Nissan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti : Cutii de viteză  pentru Renault-Nissan
Piteşti : Cutii de viteză pentru Renault-Nissan

Pe platforma industrială Mioveni au fost produse până acum 100.000 de cutii de viteze de tip TL4 cu această destinaţie

Renault Mécanique Roumanie acoperă o suprafaţă de 29.000 m2 şi este integrată organizatoric în Uzina Mecanică Dacia situată pe platforma industrială Mioveni. Săptămâna aceasta a ajuns la 100.000 de cutii de viteze de tip TL4 pentru Alianţa Renault-Nissan. Produsele au fost expediate către uzinele Renault din Franţa şi Turcia, şi către uzinele Nissan din Marea Britanie şi Japonia. 

 Prima cutie concepută şi utilizată în comun de către Alianţa Renault Nissan
"Cutia de viteze de tip TL4 care se produce la Renault Mécanique Roumanie este prima cutie concepută şi utilizată în comun de către Alianţa Renault Nissan. Este o cutie manuală de ultimă generaţie, cu 6 rapoarte, capabilă să transmită un cuplu de până la 240 Nm. Ea echipează atât modele Renault (Clio, Modus, noul Kangoo, Mégane, Scénic, noua Laguna), cât şi Nissan (Tiida, Sentra, Versa, Latio, Livia, Note, Qashqai).” , se arată într-un comunicat de presă  emis de Uzina   Dacia

Inaugurată în mai 2008, Uzina Renault Mécanique Roumanie a fost  gândită pentru a răspunde nevoilor Alianţei Renault-Nissan. Produsele obţinute aici  sunt destinate în totalitate exportului, capacitatea de producţie fiind de 5.000 de cutii de viteze pe săptămână.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite