Piteştenii s-au prins în horă cu domnitorul Cuza

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unirea Principatelor române nu a trecut neobservată la Piteşti. Autorităţile locale au organizat o serie de manifestări pentru a sărbători această zi, în centrul atenţiei fiind statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la baza căreia au fost depuse în această dimineaţă zeci de coroane cu flori.

Ceremonialul a început la ora 10.00 cu o slujbă religioasă, continuată de depunerea coroanelor din partea autorităţilor publice, a partidelor politice, dar şi a elevilor de la principalele şcoli şi licee din oraş.


Piteştenii şi-au dat apoi mâna cu cei mai importanţi oameni ai judeţului şi au format hora unirii, aşa cum s-a întâmplat şi acum 152 de ani. Alături de ei s-a aflat şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, interpretat de actorul Teatrului Alexandru Davila, Puiu Mărgescu. “Este prima dată când interpretez acest rol şi are o semnificaţie deosebită pentru mine”, a declarat acesta.


 Grupurile Vocal Armonia şi Grupul folcloric Zavaidoc au susţinut un program artistic de cântece patriotice, iar la ora 15.00, în sala Simpozion a Centrului Cultural Pitești, a avut loc simpozionul cu tema ,,Principatele Române sub sceptrul lui Alexandru Ioan Cuza”, organizat de Clubul de Istorie Armand Călinescu.


Cei care au dorit să afle mai multe informaţii despre semnificaţiile zilei de 24 ianuarie au putut asista, la ora 13.00, la un simpozion dedicate Unirii, în amfiteatrul Muzeului Judeţean. Istorici ai instituţiei şi profesori de la Colegiile Naţionale: „Zinca Golescu” şi  ,,I. C. Brătianu” au susţinut lucrări cu teme istorice, iar elevii au prezentat scenete despre unire, poezii şi cântece patriotice.




Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite