Piteştenii s-au întrecut la fotbal

După cumpărături, o miuţă scurtă. Astfel s-au delectat aseară mai mulţi piteşteni care au încins o partidă de fotbal în parcarea complexului comercial Jupiter City, acolo unde au fost inaugurate două terenuri sintetice de fotbal.

Piteştenii care au dorit să le încerce pentru prima dată s-au putut înscrie la Cupa Jupiter City la Fotbal, organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Argeş. Competiţia se desfăşoară până duminică seara.


La concurs au participat 8 echipe formate din câte 5 jucători. Primele meciuri au avut loc aseară, între orele 16.00 şi 17.00, urmând ca semifinala să se joace în această seară, între orele 16.00 şi 18.00. Finala în urma căreia se va decide echipa câştigătoare va avea loc duminică seara, în acelaşi interval orar.


 “Competiţia de fotbal va fi o adevărată relaxare pentru jucători, iar câştigătorii vor fi premiaţi de Jupiter City şi Intersport”, a declarat Cristina Fota, marketing manager la Jupiter City. 


Terenurile sunt dotate cu instalaţie de nocturnă , iar în curând vor avea şi vestiare şi toalete cu duşuri, închirierea lor fiind posibilă peste aproximativ o lună de zile.


Până atunci puteţi juca fotbal în voie cu prietenii pe alte terenuri. Lângă Stadionul “Nicolae Dobrin” sunt amenajate trei terenuri cu gazon sintetic, iar în parcul Ştrand unul singur.  Pentru o oră de fotbal pe unul dintre cele trei terenuri de la Stadion veţi plăti între 70 şi 110 lei, în funcţie de mărimea terenului, iar terenul sintetic din Ştrand poate fi închiriat cu 50 de lei ora.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: