Pianista Luiza Borac: „Când eram elevă, adormeam uneori sub pian. Mi se părea cel mai cald şi sigur loc de pe pământ“

Pianista Luiza Borac: „Când
eram elevă, adormeam uneori sub pian. Mi se părea cel mai cald şi
sigur loc de pe pământ“

Luiza Borac este una dintre cele mai apreciate pianiste românce FOTO: arhiva personală

Într-un interviu acordat pentru Weekend Adevărul, pianista Luiza Borac vorbeşte despre începuturile sale muzicale şi despre efortul continuu pe care un artist trebuie să îl depună, indiferent cât de sus a ajuns în carieră.

Ştiri pe aceeaşi temă

Născută la Piteşti, Luiza Borac este una dintre cele mai apreciate pianiste românce, presa internaţională aducând laude în special virtuozităţii sale excepţionale în operele lui George Enescu. 

Stabilită în Germania, Luiza Borac şi-a construit o carieră de artistă internaţională şi de pedagog la Facultatea de Muzică din Hanovra. A rămas însă aproape de moştenirea culturală românească. 

A înregistrat lucrările pentru pian ale marelui George Enescu – proiect pentru care a fost premiată de BBC Music –, a susţinut un turneu cu 30 de concerte în memoria lui Dinu Lipatti şi, cel mai recent, a înregistrat integrala operelor pentru pian solo a dirijorului Constantin Silvestri.

Cum şi când v-aţi îndrăgostit de pian?

Luiza Borac: Pentru părinţii mei a fost dragoste la prima vedere în momentul în care au descoperit muzica clasică prin intermediul emisiunilor radiofonice. Mama îşi însemna în program emisiunile, ca să nu le piardă. Apoi au început să-şi achiziţioneze plăci pe care le ascultau la pick-up, iar după naşterea copiilor, chiar şi o pianină, din dorinţa de a ne asigura o educaţie muzicală generală. Astea sunt primele mele trăiri muzicale. 

Ascultam cu bucurie intensă plăcile cu muzică de Beethoven şi Ceaikovski şi încercam să redau la pian ce auzeam. Aveam 4 ani când o prietenă de familie, profesoara de pian Luminiţa Pogăceanu, auzind întâmplător cum cântam la pian fără să am cunoştinţe, a început imediat lecţii de pian şi teorie muzicală cu mine. Din acel moment, a fost cea mai interesantă ocupaţie pentru mine. Un an mai târziu, am început să frecventez cursurile şcolii de muzică din Râmnicu Vâlcea, cu profesoara Irina Satchi, o personalitate importantă în viaţa muzicală a oraşului. 

Ea a pus bazele Festivalului Tinere Talente şi a cursurilor naţionale de vară cu cei mai renumiţi profesori ai timpului – George Manoliu, Serafim Antropov, Gheorghe Halmos, Ştefan şi Valentin Gheorghiu şi mulţi alţii. La sfatul dânsei, m-am prezentat la examenul de admitere al Liceului de Arte „George Enescu“ din Bucureşti, la vârsta de 9 ani, unde am început şi continuat studiile, până la absolvirea Conservatorului.

Acum cât de des exersaţi la pian?

Pianul mă preocupă continuu. Pentru pregătirea concertelor şi a înregistrărilor sunt necesare multe ore de pregătire zilnică, petrec majoritatea timpului la pian. Este ca un prieten foarte drag. Când eram elevă, adormeam uneori sub pian, în jurul pedalelor. Mi se părea cel mai cald şi sigur loc de pe pământ.

Talentatul domn​ Constantin Silvestri, redat lumii întregi

Cel mai recent album cuprinde integrala lucrărilor pentru pian a lui Constantin Silvestri, două lucrări de György Kurtág, dar şi prima parte dintr-un concert neterminat pentru pian şi orchestră semnat de George Enescu. De ce v-aţi dorit să aduceţi la lumină lucrările lui Constantin Silvestri?

Constantin Silvestri este un nume legendar în galeria marilor dirijori ai lumii, înregistrările sale alături de orchestre celebre fac parte din arhiva de aur a postului BBC şi a multor alte instituţii de renume. Însă compoziţiile sale, de o imensă valoare, sunt complet necunoscute. Este şi cazul concertului de George Enescu, al cărui manuscris a fost abia acum descoperit.

Sunteţi şi o mare promotoare a muzicii lui George Enescu. Cu ce v-a vrăjit opera lui?

Muzica marelui Enescu este forţa care inspiră şi îmbogăţeşte! Este de ajuns să te ocupi câteva momente cu muzica lui Enescu ca să fii ancorat pe viaţă. Există atâţia compozitori mari şi lucrări de geniu, dar Enescu are ceva în plus – cel puţin aşa am trăit eu. Muzica lui te înfăşoară într-un mod foarte personal. Fiecare interpret şi ascultător are sentimentul că ascultă sau cântă un Enescu al lui, că i se adresează doar lui, personal. Muzica lui, deşi complex elaborată, merge direct în inimă şi rămâne acolo definitiv.

O educaţie germană

Sunteţi stabilită de mai mulţi ani în Germania, la Hanovra. Cât de grea a fost tranziţia de la o cultură la alta?

Am venit în Germania cu ajutorul unei burse acordate în urma participării la Concursul Internaţional de pian „Ferruccio Busoni“, de la Bolzano, Italia. Dată fiind pregătirea excepţională avută în România, la Universitatea de Muzică din Bucureşti, cu cei mai buni profesori, n-a trebuit să repet niciun an universitar. Am intrat direct în clasa solistică la Conservatorul din Hanovra. Profesorul Karl-Heinz Kämmerling, a cărui asistentă am devenit mai târziu, avea o apropiere oarecum sportivă faţă de lumea competiţională, ne trimitea mereu la cele mai grele concursuri de pian, unul după altul. 

Deşi muzica nu se poate măsura în competiţii şi premii, a fost un antrenament bun. Eram mereu pregătiţi şi învăţăm multe repertorii grele, impuse de diferitele concursuri. Astfel că trebuia să studiezi mereu ca să rămâi în formă. Dar era antrenant faptul că eram mai mulţi colegi, cam aceiaşi care ne întâlneam mereu la concursuri şi masterclass-uri în Olanda, Austria, Germania, ne motivam reciproc.

Luiza Borac a câştigat peste 30 de premii pe tot globul FOTO: arhiva personală

Ce vă lipseşte cel mai mult legat de România?

În această perioadă de mare absenţă dorul de România este, desigur, foarte puternic. În primul rând, îmi lipsesc părinţii, prietenii, colegii, drumurile prin biblioteci şi librării, unde descopăr mereu cărţi şi partituri noi, mâncarea gustoasă şi peisajele frumoase.

Lecţia lui David Oistrakh

Aţi fost prima pianistă din România care a concertat în prestigioasa sală Walt Disney Hall, din Los Angeles.

A fost minunat! Acolo am cântat pentru prima oară „Concertul în Mi minor“, de Frédèric Chopin, pe care îl iubesc în mod special. Orchestra de Tineret „I Palpiti“, condusă de Eduard Schmieder,
era alcătuită în majoritate din câştigători de mari premii şi distincţii internaţionale, toţi erau solişti formidabili. M-am simţit purtată de entuziasmul general. Din fericire, a rămas şi un document sonor în urma acestei seri de neuitat, în formă de compact-disc.

Spuneaţi că: „Focul rezidă în muzică. Misiunea mea este aceea de a-l păzi să nu se stingă“. Cât de dificil este să menţineţi aprins focul muzicii?

Noi, muzicienii, cântăm deseori acelaşi program – sau aceeaşi peisă – în cadrul unui turneu. Şi, la un moment dat, se poate infiltra o oarecare rutină sau ideea că nu trebuie decât să repetăm ceea ce a mers bine. Asta este o iluzie! Fiecare moment este unic şi irepetabil. Despre marele violonist David Oistrakh se spune că înaintea fiecărui concert stătea în culise cu ochii în partitura pe care o cânta de ani de zile la perfecţie, cu dorinţa de a descoperi mereu ceva nou.

Mozart In Love“, albumul anului 2019

În România, Luiza Borac a studiat la Liceul de Arte „George Enescu“ din Bucureşti şi la Conservator.

Apoi, în anii ’90, s-a mutat în Hanovra, unde a studiat la Hochschule für Musik und Theater, instituţie de învăţământ unde a şi ajuns să predea pianul.

De-a lungul carierei, a primit peste 30 de premii internaţionale, precum: BBC Music Award, Premiul I la Mendelssohn Competition, Berlin, medalia de argint la Concursul Internaţional de pian „Gina Bachauer“, Salt Lake City, SUA, Premiul de Debut la Carnegie Hall, New York, Premiul Oslo, Premiul Grieg şi premiul publicului la Concursul Internaţional „Edvard Grieg“, Oslo.

În iunie 2019, albumul „Mozart In Love“, cu lucrări de Mozart, Bizet, Chopin şi Liszt, a fost ales Albumul Anului de către „International Piano Magazine“.

În 2019, a cântat, la Sala Radio, în premieră mondială, concertul pentru pian şi orchestră compus de George Enescu în 1897 şi rămas neterminat.

Vă mai recomandăm şi:

Un act artistic fundamental al discografiei Lipatti

Suferinţele şi bucuriile dragostei, cântate la Ateneu. Pianista Luiza Borac, în recital

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările