Peste 5.000 de oameni, veniţi în pelerinaj la Mănăstirea Curtea de Argeş. Cozile la butoaiele cu aghiasmă sunt uriaşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mulţi pelerini au venit încă de aseară la Curtea de Argeş FOTO: ziarulprofit.ro
Mulţi pelerini au venit încă de aseară la Curtea de Argeş FOTO: ziarulprofit.ro

Peste 5.000 de pelerini se află joi, 7 decembrie, la Mănăstirea Curtea de Argeş, unde se sărbătoreşte hramul Sfintei Filofteia şi unde se află moaştele acesteia. Pelerinii au început să sosească încă de aseară la lăcaşul de cult şi s-au aşezat la cozi mari pentru a ajunge la racla sfinţită.

Mii de oameni sunt la Mănăstirea Curtea de Argeş, acolo unde se sărbătoreşte hramul Sfintei Filofteia, ocrotitoarea copiilor. Cozile sunt foarte mari şi zeci de jandarmi şi poliţişti au fost mobilizaţi pentru a asigura buna desfăşurare a pelerinajului.

Slujba de hram a fost oficiată de un sobor de preoţi condus de ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

Cozi mari sunt nu numai la moaşte, ci şi la zecile de tarabe cu icoane şi cruciuliţe aduse de zeci de comercianţi care au venit încă de la ora 5.00 dimineaţa în jurul mănăstirii. Sunt de asemenea cozi mari la butoaiele cu aghiasmă.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei au pregătit peste 5.000 de pachete cu cornuri, covrigi şi ceai cald pentru pelerinii veniţi din toată ţara.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite