Percheziţii în dosarul uciderii din culpă a  copilului intrat în comă după o anestezie la dentist. Poliţiştii au descins inclusiv la locuinţa medicului anestezist

Percheziţii în dosarul uciderii din culpă a  copilului intrat în comă după o anestezie la dentist. Poliţiştii au descins inclusiv la locuinţa medicului anestezist

Foto Facebook Teddy Care

Marţi, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au desfăşurat mai multe percheziţii în dosarul morţii copilului în vârstă de 4 ani şi 8 luni anesteziat la Clinica Teddy Care din Piteşti.

Percheziţiile, desfăşurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Criminalistic, Poliţiei Municipiului Piteşti şi Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, au avut loc pe raza municipiului Piteşti şi municipiului Curtea de Argeeş, în vederea administrării de probatoriu în dosarul penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în care victimă a fost copilul intrat în comă după ce a fost anesteziat la Clinica Teddy Care din Piteşti (care a murit săptămâna trecută la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti).

Percheziţiile au fost efectuate la sediile a două societăţi comerciale, precum şi la domiciliul medicului care a realizat activitatea de analgosedare a persoanei vătămate.

"Cu ocazia percheziţiilor desfăşurate, poliţiştii au identificat şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, documente şi înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi un aparat folosit pe parcursul procedurii medicale", precizează Biroul de Presă al IJP Argeş.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: