„Peisajul era încărcat cu milioane de tone verzi”. Vezi aici ce alte "perle" au mai scris pe foile de examen absolvenţii de clasa a opta din Argeş!

„Peisajul era încărcat cu milioane de tone verzi”. Vezi aici ce alte

Rezultate Evaluare Naţională (Foto arhivă)

Emoţiile şi lipsa de pregătire şi-au spus şi în acest an cuvântul, la proba scrisă de Limba şi Literatura Română, din cadrul Evaluării Naţionale. Mai mulţi elevi au scris adevărate "perle" pe foile de examen, motiv pentru care au fost taxaţi de membri comisiei de corectare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nici în acest an, examenul scris la Limba şi Literatura Română, din cadrul Evaluării Naţionale nu a fost lipsit de savuroasele „perle”. 

Elevii argeşeni nu au fost mai prejos decât ceilalţi colegi din ţară, astfel că şi ei au scris pe foile de examen tot ce le-a trecut prin cap.

Iată câteva dintre frazele care au stârnit zâmbete printre membrii comisiei de corectare:

„În basm, realul se împleticeşte cu fantasticul”!
„Se gândi, că era bine că au scăpat moarte”.
„Feciorii nu se puteau urca în pom, pentru că se gândeau la cât era de frumoasă fata de împărat”.
„Peisajul cuprindea papagali care cloceau ouăle”.
„Natura este anatomia paradisului”.
„Peisajul era încărcat cu milioane de tone verzi”.
„Deşi era de familie bună, fata de împărat i-a certat şi i-a verificat”.
„Împăratul se gândi să scape de fiica sa, măritând-o”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările