Pe urmele durerii: fosta închisoare Piteşti, locul unde tortura a ajuns obiect de studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
inchisoarea pitesti 01

Între 1949 şi 1951, la închisoarea Piteşti s-a desfăşurat Experimentul Piteşti, considerat a fi cel mai mare şi cel mai intensiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul comunist. Din 2014, o parte din fosta închisoare a fost deschisă publicului şi mii de vizitatori din ţară şi din străinătate vin aici anual. Iar o vizită în locurile în care s-a desfăşurat Experimentul Piteşti este o experienţă tulburătoare.

Din centrul Piteştiului până la teribila fostă închisoare faci cinci minute cu maşina. Iar prima senzaţie este una ciudată: pe partea dreaptă a clădirii se află mai multe blocuri dintr-un ansamblu rezidenţial ce parcă vor să acopere, fie şi cu umbrele lor înalte de zeci de metri, amintirile unor vremuri de groază, cu mii de tineri schingiuiţi de regimul comunist. În 2006, fosta închisoare Piteşti a fost la un pas să fie demolată pentru a se construi în locul ei un ansamblu rezidenţial, însă protestele vehemente din ţară şi de peste hotare au stopat proiectul nedorit şi neavenit.

Penitenciarul Piteşti a fost construit în perioada 1937-1941 şi, la vremea respectivă, era cel mai modern spaţiu de detenţie din ţară. Situată în extremitatea nordică a oraşului, clădirea era structurată pe patru niveluri: subsol, parter şi două etaje, dispuse în forma literei „T“. A funcţionat însă ca penitenciar până în 1977, când, în urma presiunilor făcute din Occident, închisoarea Piteşti a fost definitiv închisă, în sediul ei fiind mutat Trustul de Construcţii Industriale Piteşti. La începutul anilor 1980, pe circa o treime din suprafaţa curţii penitenciarului au fost construite blocuri de locuinţe, însă o parte a zidului care înconjura penitenciarul Piteşti mai există şi astăzi, pe latura de nord-vest a închisorii.

După 1990, spaţiul s-a privatizat şi s-a împărţit între mai multe firme de construcţii. Astăzi, doar aproximativ un sfert din ea mai păstrează condiţii asemănătoare cu ale unei foste închisori. Capul T-ului şi corpul administrativ au fost declarate monument istoric de importanţă naţională în 2009.

Decenii întregi după închiderea închisorii, în 1977, nimeni nu s-a preocupat să facă un memorial aici, în clădirea cunoscută în lumea întreagă realiza ororile petrecute între 1949 şi 1951, perioadă în care 12 tineri au murit şi câteva mii au fost schingiuiţi. Sute de foşti deţinuţi au rămas cu traume psihice sau fizice pe viaţă.

Scriitorul Aleksandr Soljeniţîn – laureat al Premiului Nobel pentru literatură – considera că experimentul de la Piteşti a fost „cea mai teribilă barbarie a lumii contemporane“, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze, a considerat „Fenomenul Piteşti“ „una dintre cele mai cumplite experienţe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră“.

maria axinte si macheta inchisoarea pitesti

În 2011, mai mulţi piteşteni conduşi de o tânără pasionată, Maria Axinte, au avut ideea de a înfiinţa Fundaţia Memorialul Închisoarea Piteşti. Iar această fundaţie administrează de atunci partea din clădire ce a păstrat aspectul unei închisori. Pentru a se realiza un circuit profesionist de vizitare, aici s-au făcut mai multe investiţii, datorate şi zecilor de voluntari ce s-au implicat în proiect. Iar în 2014, o parte din fosta închisoare Piteşti a fost deschisă publicului.

VIZITELE CU GHID SUNT GRATUITE

vizitatori inchisoarea pitesti

Vizitele cu ghid se programează telefonic sau prin e-mail, sunt gratuite, iar interesul este foarte mare: anul trecut au fost aproximativ 6.000 de vizitatori din ţară şi din străinătate, iar în primele cinci luni din acest an au fost deja peste 6.000 de vizitatori. Maria Axinte, preşedinta Fundaţiei, este şi ghid pentru turişti cărora le explică ce s-a întâmplat la fosta închisoare Piteşti.

După cum spune Maria Axinte, „în 1942, la Piteşti au fost aduşi primii deţinuţi politici, membri ai mişcării legionare, mulţi dintre ei elevi de 16-17 ani. Unii au rămas în închisoare până în 1964. În 1948 s-a înfiinţat Securitatea şi la scurt timp, închisoarea Piteşti a devenit închisoare pentru studenţi. Iar în 1949, începe cumplita reeducare prin tortură“.

De cum intri în fosta închisoare Piteşti, prima percepţie este aceea că te-ai întors în timp pe cale olfactivă: miroase a vechi şi asta e bine. Un semn că patina timpului nu s-a diluat. Holurile sunt reci, la fel şi camerele ce se pot vizita.

După ce vezi un film tulburător despre Experimentul Piteşti şi victimele sale, începe vizita propriu-zisă prin fosta închisoare.

CIMITIR SIMBOLIC ÎN CURTEA FOSTEI ÎNCHISORI

cimitir simbolic in curtea inchisorii pitesti

La subsol se pot vedea camera unde deţinuţii făceau duşuri şi mai multe camere unde se presupune că au fost şi celule, deşi nu există nicio mărturie înregistrată în acest sens. Peste tot sunt grilaje, iar tencuiala veche de pe ziduri creează o stare greu de descris. Tot la subsol, într-una dintre camere, se află o machetă a fostei închisori, machetă realizată după descrierile lui Gheorghe Plop, un fost deţinut de aici.

inchisoarea pitesti scara de pe care s-au sinucis doi detinuti

Pe mai mulţi pereţi sunt panouri cu mărturii ale celor care au fost victime ale Experimentului Piteşti, precum şi desene ce exemplifică torturile la care erau supuşi deţinuţii. În curtea fostei închisori a fost amenajat un cimitir simbolic, unde au fost aduse zeci de cruci din toată ţara, donate în memoria celor care au murit aici sau după ce au ieşit din Experimentul Piteşti. Scara ce duce la primul etaj este cea originală, din 1940: doi deţinuţi s-au aruncat de pe ea în primăvara lui 1950, nemaisuportând torturile. Este vorba de Gheorghe Şerban şi Gheorghe Vătăşoiu, care s-au sinucis la un interval de doar câteva săptămâni, aruncându-se prin golul scărilor în timp ce coborau la duşuri. După cele două sinucideri, conducerea închisorii a decis montarea unor plase de siguranţă.

CAMERA TORTURILOR  A FOST TRANSFORMATĂ  ÎN PARACLIS ORTODOX

camera torturilor transformata in paraclis inchisoarea pitesti

La etajul 1 al închisorii erau pe vremuri mai multe birouri administrative. Tot la etajul 1 se află şi fosta Cameră 4 – Spital, locul unde s-au desfăşurat cele mai teribile torturi. Este cea mai mare cameră ca suprafaţă din penitenciar, unde s-a desfăşurat marea parte a violenţelor din ’49-’51. A avut funcţia de infirmerie până în 1948, de unde i-a rămas şi numele. Mai târziu a devenit spaţiu de arhivare a documentelor, iar astăzi este paraclis ortodox.

Camera 4-Spital este locul unde, pe 25 decembrie 1949, a început acţiunea violentă cunoscută sub numele de Fenomenul Piteşti sau Reeducarea, fiind de fapt principala cameră de tortură. Putea primi un număr mare de deţinuţi odată, ceea ce făcea ca aceştia să fie mai uşor de controlat şi de intimidat.

Credinţa şi valorile morale ale deţinuţilor erau frecvent şi cu zel batjocorite. Astfel, în zilele de sărbători şi, în special, în Săptămâna Mare, se desfăşurau scene blasfemiatoare la adresa Mântuitorului, a Maicii Domnului, a Apostolilor şi a altor sfinţi.

 „Bătăile au început în iarna lui 1949 şi au durat câteva luni“, spune Maria Axinte. Iar regimul de detenţie era crunt. O zi începea cu deşteptarea la 5.00, când deţinuţii mergeau pe grupuri la toaletă şi, după aceea, trebuia să stea fix în pat între orele 6.00 şi 10.00, cu privirea în pământ şi să se gândească la reeducare. În momentul în care făceau o mişcare, erau bătuţi cu bâtele de gardieni. „Deţinuţii stăteau perioade întregi fără să se mişte. În timpul Experimentului Piteşti, deţinuţii nu au ieşit nici măcar să se plimbe în curtea închisorii“, mai precizează Maria Axinte.

dusuri detinuti inchisoarea pitesti

La început erau bătăi organizate, deţinuţii erau puşi pe o masă sau pe jos şi erau bătuţi sistematic. Apoi, mulţi erau bătuţi la înghesuială, necontrolat. 

Bătăile erau de multe ori de o bestialitate ieşită din comun, deţinuţii erau loviţi cu bâtele sau călcaţi în picioare, uneori fiind de nerecunoscut după ieşirea din dispozitiv. Torturile erau variate; dacă iniţial vizau fie umilirea deţinuţilor, care erau obligaţi să-şi pună tineta în cap, să sară ca broasca, să se târască pe jos, să mănânce fără să-şi folosească mâinile, ulterior s-a recurs la degradarea fizică a acestora: erau privaţi de apă zile întregi sau obligaţi să stea în poziţii chinuitoare, de exemplu, culcat pe spate, cu capul ridicat şi cu un ac sub ceafă sau să scoată şi să bage la loc şireturile în încălţăminte ore în şir. Se urmărea, de asemenea, o totală degradare psihică a deţinuţilor: erau obligaţi să mănânce fecale, să se comporte ca porcii la masă (să mănânce fără tacâmuri şi să grohăie de plăcere) sau, în timpul slujbelor religioase, înscenate să recite versuri obscene şi să facă gesturi perverse.

După două-trei săptămâni de astfel de tratament, studenţii erau puşi să-şi facă demascarea, cu alte cuvinte, să declare, în scris, tot ceea ce nu declaraseră la Securitate. Din frică sau ca să scape de bătăi, unii îşi turnau foştii camarazi, însă, cei mai mulţi dintre studenţi încercau să declare doar lucruri care să nu le aducă probleme altora.

Ţurcanu, omul care a redefinit reeducarea

image

Cel care a avut iniţial ideea reeducării a fost Alexandru Bogdanovici, un fost lider legionar, deţinut la penitenciarul Suceava. Bogdanovici se gândise la o idee de reeducare prin cântece patriotice şi şedinţe de lectură ale tezelor marilor ideologi bolşevici. Ironic este faptul că una dintre primele victime ale închisorii Piteşti a fost chiar Alexandru Bogdanovici, cel care, la Suceava, iniţiase primele şedinţe de reeducare. Torţionarul Eugen Ţurcanu nu a fost de acord cu ideile lui Bogdanovici de reeducare fără violenţă. A preluat însă ideea şi a transformat-o, cu acordul Securităţii în reeducarea prin tortură. Bogdanovici, cel care avusese ideea reeducării paşnice, a murit în aprilie 1950, la Piteşti, după patru luni de torturi zilnice, multe dintre ele aplicate chiar de către Eugen Ţurcanu. Teribilul torţionar a fost condamnat la moarte şi executat în decembrie 1954, pentru rolul său în Experimentul Piteşti.

În cadrul procesului lui Ţurcanu, impresionantă a fost mărturia fostului deţinut Mihai Jianu: „Am fost torturat în penitenciarul, Piteşti în Camera 4 - Spital, timp de circa 6 săptămâni de către Ţurcanu Eugen şi alţii. Am fost întins pe masă şi bătut cu ciomegele, curelele, pe spate, fese şi la tălpi, am fost pus în nenumărate rânduri să stau în poziţie de drepţi cu ochii închişi şi lovit de către Ţurcanu Eugen personal în regiunea stomacului cu pumni, ciomege şi bocancul, iar în momentul în care cădeam jos, săreau asupra mea şi a altora atât el, cât şi alţii şi loveau la întâmplare. Personal, de către Ţurcanu E. am fost trântit jos, lovit cu capul de mozaic şi strangulat de gât până aproape de sufocare“.

Nu există cifre exacte în ceea ce priveşte deţinuţii torturaţi de către Ţurcanu, dar el însuşi şi-a amintit când a fost anchetat că a torturat în jur de 100 de deţinuţi. „Probabil că au fost mai mulţi, întrucât am numărat circa 600 de victime în Piteşti, acolo unde el decidea tot. Nu i-a bătut pe toţi personal, ci doar pe cei care reprezentau interes informativ. În Piteşti au murit 12 deţinuţi, pentru că scopul agresorilor nu era să omoare pe nimeni. Decesele au fost accidente, de cele mai multe ori, cu excepţia lui Alexandru Bogdanovici, a cărui asasinare fusese comandată de Securitate prin intermediul lui Ţurcanu şi a echipei sale“, spune istoricul Alin Mureşan. Dintre cei care au trecut prin Experimentul Piteşti mai sunt la ora actuală doar vreo 10-20 de supravieţuitori.

„Vizita la Memorialul Închisoarea Piteşti este obligatorie pentru oricare dintre noi. Indiferent dacă am trăit sau nu în comunism. Nu putem să trăim ca nişte frunze de toamnă rătăcite în adierea vântului sau să ne facem că nu s-a întâmplat. Evenimentele întâmplate aici trebuie interiorizate şi conştientizate la cel mai înalt nivel de către fiecare dintre noi“, spune Irina Mateescu din Bucureşti, unul dintre numeroşii vizitatori impresionaţi de ce au văzut şi au aflat.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite