Patru elevi prinşi cu marijuana înaintea unui concert cu Lidia Buble şi Holograf

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă seara, cu puţin timp înaintea unui concert susţinut de Lidia Buble şi Holograf şi organizat în centrul Piteştiului, cu ocazia Zilelor oraşului, un echipaj al Jandarmeriei Argeş a depistat patru tineri ce fumau marijuana în spatele unui bloc din centrul Piteştiului, la doar o sută de metri de scena unde urma să aibă loc concertul.

După cum se precizează într-un comunicat de presă emis de Jandarmeria Argeş, o patrulă de jandarmi „a observat în spatele unui bloc din zona centrală un grup de tineri care aveau un comportament suspect. Cei patru, trei băieţi şi o fată, aveau asupra lor un pachet de ţigări ce conţinea resturi vegetale uscate, cu miros şi aspect specific de marijuana”.

Toţi cei patru, care au vârste cuprinse între 16 şi 17 ani, sunt elevi la un liceu din Piteşti şi au fost conduşi la sediul Jandarmeriei Argeş pentru continuarea cercetărilor şi întocmirea actelor de constatare. Surse din cadrul Jandarmeriei Argeş ne-au declarat că în urma cercetărilor au fost întocmite două dosare pentru deţinere de substanţe interzise, dosare ce vor fi înaintate luni 20 mai către BCCO Piteşti. Elevii sunt cercetaţi în libertate.

Imagine indisponibilă
Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite