Paradoxul succesului: când poate deveni la fel de nociv ca un eşec

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: wikipedia.org/
Foto: wikipedia.org/

Un eşec nu este un capăt de drum, la fel cum un succes nu este permanent. O maximă a lui Winston Churchill ne arată că important este să ai puterea de a merge mai departe, indiferent în care dintre ipostaze te afli.

„Succesul nu este final, eşecul nu este fatal: curajul de a continua este ceea ce contează“. Celebra frază a lui Sir Winston Churchill, prim-ministru al Regatului Unit în Al Doilea Război Mondial, este una dintre maximele distribuite de mii şi mii de ori în reţelele de socializare.

Puţină lume ştie că citatul face parte din discursul ţinut de Churchill în faţa susţinătorilor săi, în 1945, după ce a pierdut candidatura la alegerile parlamentare. Chiar şi fără să-i aflăm contextul, ne-ar putea fi de mare ajutor dacă am şi reflecta adânc asupra lui. 

Psihologul argeşean Daniela Crasan explică, pentru „Adevărul“, cum trebuie interpretate acest cuvinte:

"Fiecare individ este suma experienţelor sale. Suntem persoanele din acest moment datorită tuturor experienţelor de viaţă avute care, într-un mod conştient sau nu, ne-au amprentat emoţional, ne-au dezvoltat cognitiv, ne-au obişnuit să ne raportam la ceilalţi într-un anume fel, ne-au făcut să înţelegem lumea, să ştim despre ea şi despre noi înşine într-un mod particular, specific fiecăruia în parte.

Suntem crescuţi într-o societate care separă între bine şi rău, între frumos şi urât, între succes şi eşec, urmărindu-se căutarea uneia şi evitarea celeilalte. A fi altfel decât se <<cere>> e considerat greşit şi poate aduce după sine teamă, ruşine, vinovăţie, sentimentul de a fi insuficient, dezaprobare, retragerea iubirii, marginalizare, acuze şi lista poate continua. E firesc aşadar în tabloul acesta să îţi propui să fii într-un mod care te scuteşte de toate aceste trăiri negative", spune Daniela Crasan.

"Nu suntem într-un singur fel, buni sau răi"

A nu lăsa succesul să te domine e la fel de important ca a nu lăsa eşecul să te dărâme. De ce? Psihologul arată că blocajul, indiferent care ar fi el, ne ţine pe loc. 

"Capacitatea individului de a se accepta pe sine însuşi cu toate faţetele sale, se reflectă în modul în care acesta se raportează la experienţele personale. Nu suntem într-un singur fel, buni sau răi, de succes sau <<loseri>>. Viaţa este o curgere de experienţe, iar a rămâne blocat într-o experienţă înseamnă a ne reduce la experienţa respectivă", explică, pentru „Adevărul“, Daniela Crasan.

Potrivit psihologului, la o primă veder, pare uşor şi comod să rămâi "blocat" în succes.

"Dar privind mai atent, aceasta poate duce la o pierdere a măsurii care până la urmă să ducă la decizii greşite. 

În aceeaşi idee, eşecul nu înseamnă destructurarea personală, ci poate reprezenta ocazia unei reevaluări a situaţiei şi a propriilor alegeri şi acţiuni", mai spune psihologul. 

Aşa ajungem la îndemnul omului politic Winston Churchill, unul din cei mai mari lideri de război ai secolului, ale cărui învăţăminte sunt actuale şi azi, pe timp de pace. 

"Rămâne deci <<curajul de a continua>>, de a nu rămâne pe loc, lipsit de putere sau orbit de reuşită, integrând experienţa ca pe ceva care să te ajute să mergi mai departe în aşa fel încât să aduci echilibru şi armonie în  viaţă ta", încheie Daniela Crasan.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Două variante de traseu agreate pentru secţiunea Piteşti-Mioveni a drumului expres Piteşti-Braşov

EXCLUSIV Ce despăgubiri plăteşte statul pentru exproprierile de pe tronsonul 5 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti VIDEO

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite