PIteşti: Număr record de copii bolnavi în Argeş

PIteşti: Număr record de copii bolnavi în Argeş

În luna august, la Spitalul de Pediatrie din Piteşti s-a înregistrat un numră record de internări  confruntat cu o situaţie nemaiîntâlnită până acum. În luna august au fost internaţi peste 2000 de copii. Numărul internărilor a depăşit orice vârf de până acum, iar copiii care au trecut prin spital sufereau, în general, de afecţiuni respiratorii, lucru neobişnuit până acum

Piteşti:Cinema City la Euromall

Piteşti:Cinema City la Euromall

Aseară a fost inaugurat  primul  multiplex din Piteşti.  Învitaţii celui mai mare operator de cinematografe din Europa Centrală şi de Est au putut viziona,  la alegere , o comedie romantică sau un film de animaţie 3 D. Pentru publicul larg, Cinema City îşi deschide porţile abia  vineri.

Preţ de o săptămână, până în ziua de 25 iulie, la iniţiativa unuia dintre ce mai talentaţi şi mai cu notorietate actori aparţinând tinerei generaţii - l-am numit pe Marius Manole - câţiva dintre slujitorii Thaliei strâng semnăturile necesare pentru a da o şansă transformării în lege, în normă constituţională a dezideratului „Fără penali în funcţii publice“.

acum 7 ore · comentarii (6)

Ne-am obişnuit. Dragnea ne flutură pe sub ochi cifre mirobolante, despre cât de bine trăiesc şi vor trăi românii. O lege a pensiilor care va duce la creşterea lor până la dublare, în 2021. Da, dar se va aplica din 2021, pentru că nu pot computerele calcula pensiile bazate pe noua formulă, 2-3 socoteli aritmetice. Nu pot ele şi gata, de asta nu se aplică imediat legea, după aprobare.

acum 8 ore · comentarii (13)

Când lui Iisus „i se face milă de mulţimile de oameni” (Matei 14, 14-22), el face trei lucruri, în ordinea aceasta: 1) le vindecă trupurile – îi vindecă pe toţi bolnavii din acele mulţimi; vorbim de 14.000 de oameni, o adunare imensă, chiar după standardele de azi; 2) le vindecă sufletele, prin Cuvântul Său; 3) îi hrăneşte, înmulţind cinci pâini şi doi peşti, care ajung pentru toţi cei adunaţi în acel loc pustiu.

Ultimii dar nu cei din urmă! În Republica Moldova trei direcţii politice principale se bat pentru acapararea puterii în interesul propriu, dar există şi o a patra forţă politică care poate schimba radical destinul românilor de dincolo de Prut: Unionismul!

Cred că putem concluziona: societatea românească a câştigat o luptă grea. Cu un ins incult, fără scrupule, cu înclinaţii totalitare, cu obiectivul de a-şi subordona instituţiile statului pentru rezolvarea unei probleme personale: să scape de puşcărie. Nu a reuşit, pentru că nu mai suntem în era Ceauşescu. Au rezistat asaltului, în primul rând, instituţiile şi asta i-a fost fatal.

Zilele trecute, o librărie din Galaţi (da, din Galaţi!) a pus pe propria pagină de Facebook un filmuleţ de promovare în care – ghici ce? – doamnele librărese povestesc publicului, cu glas ferm şi cu o atitudine un pic ţâfnoasă, că ele susţin nişte valori. Foarte bine! – mi-am zis. Să promoveze valori, căci aşa progresează omenirea, nu trăind din ajutoare sociale şi nici lipind afişe electorale sau postând poze cu căţei pe internet.

acum 3 zile · comentarii (31)

Zilele trecute, o librărie din Galaţi (da, din Galaţi!) a pus pe propria pagină de Facebook un filmuleţ de promovare în care – ghici ce? – doamnele librărese povestesc publicului, cu glas ferm şi cu o atitudine un pic ţâfnoasă, că ele susţin nişte valori. Foarte bine! – mi-am zis. Să promoveze valori, căci aşa progresează omenirea, nu trăind din ajutoare sociale şi nici lipind afişe electorale sau postând poze cu căţei pe internet.

acum 3 zile · comentarii (31)

Buletinul Preţul Gazelor Naturale în România, publicat la 1 iulie 2018, de către Asociaţia Energia Inteligentă, scotea în evidenţă faptul că preţul gazelor naturale pe piaţa românească urmează să crească cu cca. 15,6% în trimestrul IV 2018, faţă de trimestrul IV 2017.

acum 3 zile · comentarii (3)

Marea Britanie nu şi-a vindecat niciodată sindromul post-imperial. Ca în stresul post-traumatic, Marea Britanie a încercat să menţină marele Imperiu în care soarele nu apunea niciodată prin crearea Commonwealth-ului şi a încercat să menţină, cumva, prin limbă şi suveranitatea Reginei asupra Australiei, Noii Zeelande, Canadei şi altor dependinţe, relevanţa globală şi grandoarea fostului Imperiu Britanic pentru regatul insular.

acum 3 zile · comentarii (51)

Din capul locului, trebuie să explic titlul articolului de faţă: „Merge şi aşa“ este o expresie a cârpelii de moment, este apogeul peticirilor pe termen scurt, practic prin „Merge şi aşa“ se atinge apogeul excepţiilor de moment în dauna evidentă a unui lucru bun, trainic,  care în mod normal ar fi luat ceva mai mult timp de făurire, dar ar fi rezistat mult mai bine în timp.

acum 3 zile · comentarii (4)