O şoferiţă a intrat frontal într-un TIR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşina soferiţei s-a făcut praf în urma impactului
Maşina soferiţei s-a făcut praf în urma impactului

O tânără aflată la volanul unui Logan şi-a văzut moartea cu ochii ieri după-amiază. Femeia, de 28 de ani, din Bucureşti circula pe DN 65 Piteşti-Slatina când,  în localitatea Lunca Corbului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed şi a pierdut controlul volanului, izbind frontal un TIR.

Gabriela Osmulichevici nu a mai putut stăpâni maşina, a derapat şi a pătruns pe contrasens, lovind TIR-ul condus de Katai Jeno, de 40 de ani, din Miercurea Ciuc, care nu a mai reuşit să evite impactul, deşi a frânat şi a tras dreapta de volan. “A venit direct în mine! Mă mir că a scăpat cu viaţă”, spunea şoferul.


Femeia a reuşit să iasă singură din maşină şi nu a mai fost nevoie de intervenţia descarcerării pentru ca această să fie scoasă dintre fiarele contorsionate. Un echipaj SMURD a sosit la faţa locului şi i-a acordat primele îngrijiri medicale, după care femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean acolo unde medicii au constatat că are fractură de umăr şi de antrebraţ.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite