O reţetă savuroasă de humus cu tahini şi usturoi, propusă şi ilustrată spectaculos de doi artişti

O reţetă savuroasă de humus cu tahini şi usturoi, propusă şi ilustrată spectaculos de doi artişti

Foto Larissa şi Augustin Lucici

Dacă vreţi ceva nou pe masă în acest weekend, încercaţi un preparat savuros şi hrănitor propus de Larissa şi Augustin Lucici, doi tineri pasionaţi de pictură, design şi fotografie care şi-au creat o pagină de Facebook cu reţete experimentate acasă, în preambulul viitorului lor blog culinar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iată una dintre reţetele lor simple şi delicioase ce merită încercate: humus cu tahini.
 
“Humusul este un preparat care aparţine bucătăriei Orientului Mijlociu. Deoarece este gustos şi uşor de preparat, a început să devină din ce în ce mai popular şi în alte ţări. Nouă ne place la nebunie să pregătim acasă humus... Nu numai că este foarte delicios, dar este şi sănătos”, spun cei doi artişti pe pagina lor de socializare, blogdemancare.ro.
 
 Iată de ce aveţi nevoie:
 
-  o conservă de 400 g cu năut fiert
 
-  trei linguri de tahini (pastă de susan)
 
- două linguri de ulei de măsline
 
- un căţel de usturoi (tocat mărunt)
 
- sucul de la o lămâie
 
- două-trei linguri de apă rece
 
- sare, după gust.
 
O reţetă savuroasă de humus cu tahini, ilustrată spectaculos de doi artişti care şi-au creat propriul blog de mâncare
 

Mod de preparare:

 
Se scurge năutul din conservă şi se clăteşte bine cu apă. Boabele de năut, scurse bine de apă, împreună cu restul ingredientelor, se pun într-un blender şi se amestecă timp de două minute, apoi se completează cu două-trei linguri de apă rece, până ce obţii un humus cremos. Serveşte-l cu lipie sau pâine prăjită!
 
 
O reţetă savuroasă de humus cu tahini, ilustrată spectaculos de doi artişti care şi-au creat propriul blog de mâncare
 
“O importanţă în prepararea reţetei o au, desigur, ingredientele, care trebuie să fie cât mai proaspete şi de o calitate cât mai bună. Aşa, mâncarea va ieşi delicioasă, mai ales dacă, la final, adăugăm un strop de pasiune”, precizează pentru "Adevărul", Larissa Lucici.
 
O reţetă savuroasă de humus cu tahini, ilustrată spectaculos de doi artişti care şi-au creat propriul blog de mâncare

 

"Totul a luat naştere dintr-o joacă"

Larissa este o artistă cunoscută. Iubeşte arta şi frumosul, pictează şi face design textil, iar alături de soţul său, Augustin, şi fotografie.
 
 
“Blogul de mâncare l-am făcut împreună cu Augustin. Totul a luat naştere dintr-o joacă şi din pasiunea noastră pentru mâncarea bună. Fiind şi fotografi de meserie, la început am făcut un cont de instagram, care a crescut destul de repede şi aşa am luat decizia să ne ocupăm mai serios de el. În viitorul apropiat vom lansa şi site-ul numit www.blogdemancare.ro”, explică Larissa.
 O reţetă savuroasă de humus cu tahini, de la doi artişti care şi-au creat propriul blog de mâncare
Augustin şi Larissa Lucici. Foto: arhiva personală 
 
De amintit că Augustin şi Larissa Lucici sunt fiul, respectiv nora regretatului artist Augustin Lucici, unul dintre cei mai mari pictori români contemporani, director al Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” din Piteşti, care s-a stins luna trecută, la vârsta de 64 de ani (foto jos). 
 O reţetă savuroasă de humus cu tahini, de la doi artişti care şi-au creat propriul blog de mâncare
Pictorul Augustin Lucici, alături de cei doi tineri.  Foto: arhiva personală a Stelei Maria Lucici, soţia artistului

Vă recomandăm să citiţi şi:

 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările