O lună şi jumătate de restricţii pe DN7 , iar coşmarul şoferilor continuă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită urgentarea lucrărilor de reabilitare a DN7 Piteşti – Rm. Vâlcea, unde, de o lună şi jumătate, la KM 155, în zona Deduleşti, a fost impusă  o restricţie de circulaţie pentru vehiculele comerciale de marfă de peste 7,5 tone. Reprezentanţii CNADNR spun însă că lucrările nu se pot încheia înainte de finele lunii viitoare.

Restricţia a fost impusă în urma unei alunecări de teren provocate de inundaţiile de la finele lunii iulie. Pentru că lucrările pe porţiunea de drum avariată sunt în plină desfăşurare, transportatorii rutieri de mărfuri sunt nevoiţi să ocolească pe ruta Piteşti - Slatina - Drăgăşani - Râmnicu Vâlcea, iar cei care vin din sensul opus, pe Vâlcea - Drăgăşani, DN65 - Piteşti.

UNTRR a cerut autorităţilor să prezinte perioada până la care se aplică această restricţie: “Solicităm stabilirea unui termen pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare pe acest sector de drum european, termen care să fie respectat de autorităţile române şi pe care asociaţia noastră să îl poată comunica transportatorilor români şi străini, pentru ca aceştia să poată justifica clienţilor lor costurile suplimentare generate de actuala restricţie şi timpul pierdut pe variantele ocolitoare. Ne exprimăm regretul că atât Ministerul Transporturilor, cât şi Ministerul Economiei din România şi-au declinat competenţa faţă de problemele generate de această restricţie, care le-au fost semnalate de asociaţia noastră, având în vedere că acestea afectează atât sectorul de transport rutier, cât şi celelalte sectoare ale economiei naţionale servite de acesta.

Având în vedere că singura autoritate răspunzătoare indicată de Ministerul Transporturilor este Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - CNADNR, facem pe această cale un apel public către CNADNR să realizeze toate demersurile necesare pentru ca în acest caz, ca şi în alte cazuri similare, procedurile de reabilitare a sectoarelor de drum aparţinând coridoarelor de transport pan-europene care traversează România, să se realizeze în cel mai scurt timp posibil, având în vedere importanţa deosebită a acestora pentru buna funcţionare a economiei naţionale.” , spun reprezentanţii UNTRR.

Conform CNADNR, lucrările se vor încheia la finele lunii viitoare

Potrivit Companiei Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, lucrarea este una dificilă, motiv pentru care  termenul anunţat iniţial va fi depăşit.

“Noi am dat un termen estimativ de două luni pentru aceste lucrări şi cred că la finalul lunii  viitoare vom putea da drumul la traficul greu pe acest tronson. Mai repede nu se poate”, spune Gheorghe Mihăiţă, reprezentant CNADNR

UNTRR este de părere că se poate lucra mai repede

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România solicită urgentarea lucrărilor de reabilitare a DN7 prin asigurarea a minimum 2 schimburi în timpul săptămânii dar şi în week-end (în prezent se lucrează numai 8 ore/zi şi nu se lucrează în week-end), pentru rezolvarea în cel mai scurt timp a problemelor care au condus la închiderea traficului pentru vehiculele comerciale pe DN7 între localităţile Piteşti - Râmnicu Vâlcea, sector de drum deosebit de important pentru economia naţională şi care este parte a Coridorului de Transport Pan - European nr. IV.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite