O femeie de 88 de ani din Argeş a murit izbită de o maşină, pe un drum judeţean pe care-l traversase de mii de ori

O femeie de 88 de ani din Argeş a murit izbită de o maşină, pe un drum judeţean pe care-l traversase de mii de ori

Foto: Facebook Poliţia Română

O bătrână în vârstă de 88 de ani din comuna argeşeană Muşăteşti a murit în dimineaţa zilei de 1 decembrie izbită de o autoutilitară pe un drum judeţean din Argeş.

Ştiri pe aceeaşi temă

S-a întâmplat miercuri dimineaţă, pe DJ 703I, Muşăteşti.
Bătrâna mergea pe şoseaua pe care o traversase de mii de ori când a fost izbită de autovehicul care circula pe sensul de deplasare Mălureni - Muşăteşti.
 
Din păcate, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul femeii.
   
„Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Curtea de Argeş, s-a stabilit că o femeie de 88 de ani, din aceeaşi localitate, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, în împrejurări care urmează să fie stabilite din cercetări, a fost accidentată mortal de o autoutilitară, condusă de un bărbat de 49 de ani, din Piteşti, care se deplasa pe DJ 703I, pe raza localităţii Muşăteşti”, precizează IPJ Argeş.
 
Şoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
 
Poliţiştii au întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârşită.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările