UPDATE Eleva căutată de poliţie după ce a fost dată dispărută de familie a fost găsită. Unde era fata care le-a mai dat emoţii părinţilor

UPDATE Eleva căutată de poliţie după ce a fost dată dispărută de familie a fost găsită. Unde era fata care le-a mai dat emoţii părinţilor

Elena Loredana Grosu

Eleva unui liceu din Piteşti şi-a pus pe jar familia, prietenii şi colegii, după ce a dispărut din senin. Fata, în vârstă de 17 ani, a mai plecat de la domiciliu în urmă cu o lună şi s-a întors ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

UPDATE: Joi seara, adolescenta a fost găsită

"Fata a fost găsită în localitatea Mătăsaru, judeţul Dâmboviţa, la locuinţa unui tânăr de 23 de ani. Nu a fost victima vreunei infracţiuni", a precizat IPJ Argeş.

Ştirea iniţială: Elena Loredana Grosu are 17 ani, este din comuna Petreşti, judeţul Dâmboviţa şi învăţă la Piteşti.

Tânăra locuieşte cu chirie, împreună cu sora sa, în cartierul piteştean Găvana. Sâmbătă şi-a adunat toate lucrurile personale şi a plecat fără să spună nimănui unde. 

După ce au aflat că nu s-a mai întors la apartament, părinţii  fetei s-au speriat. De atunci o caută disperaţi. Luni au mers la Poliţie şi a dat-o dispărută.

Fata are 1,58 m înălţime, 43 de kg, ten deschis, faţa ovală, păr roşcat, lung, ochi căprui. 

„Vestimentaţie la momentul plecării: geacă de fâş de culoare gri, blugi albaştri şi adidaşi negri. Cei care pot da detalii despre persoana în cauză sunt rugaţi să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliţia Municipiului Piteşti, telefon 0248 607009“,  comunică Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş.

Fata a mai plecat de la domiciliu în urmă cu o lună şi s-a întors după o săptămână, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: