Nume sonore ale cinematografiei luptă, la Goleşti,  pentru redescoperirea valorilor naţionale: „Conştiinţa noastră nu trebuie să fie apăsată...”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
golesti

În Argeş a fost coagulat un grup de iniţiativă pentru redescoperirea valorilor naţionale. S-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul unei întâlniri organizate în chiar în beciul Conacului Goleştilor, un spaţiu neconvenţional, dar încărcat de istorie.

Un grup din care fac parte academicianul Nicolae Panin, şeful secţiei de Ştiinţe Geonomice a Academiei Române, pictorul Sorin Ilfoveanu, jurnalistul Bogdan Ficeac, preotul Alexandru Pahonţu, precum şi nume ale cinematografiei româneşti, precum regizorul şi scenaristul de film pentru copii Elisabeta Bostan, actriţa Maria Ploae, regizorii Şerban Marinescu, Dan Piţa, Nicolae Mărgineanu, Cătălin Mitulescu dar şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi centrale a pus la cale un demers  a cărui premisă este ”Respect, protejare şi promovare a valorilor naţionale”.

În urma primei întâlniri care a avut loc în weekend s-au desprins deja câteva propuneri, printre care înfiinţarea unor centre de cultură multifuncţionale pentru copii şi tineret, a unei şcoli de film pentru copii, expoziţii şi festivaluri dedicate tinerei generaţii, workshopuri pe diferite domenii la care să participe atât tineri căt şi personalităţi naţionale.

Chiar dacă nu au fost prezenţi, s-au alăturat acestei iniţiative şi omul de televiziune Lucia Hossu Longin, europarlamentarul şi actorul Mircea Diaconu, maestrul Dorel Vişan academicienii precum şi Răzvan


”De ce Argeş şi de ce Goleşti – pentru că aici se află prima şcoală din Ţara Românescă, pentru că în aceste locuri au trăit Goleştii paşoptişti şi Brătienii României moderne, pentru că ne dorim redarea mândriei naţionale, a patriotismului, aducerea în prim plan a oamenilor de valoare din varii domenii, de la ştiinţă la cultură”, a precizat ministrul Cercetării şi Inovaţiei, Şerban Valeca, prezent la eveniment.



 “Trebuie ca fiecare, în domeniul său, să fie de folos generaţiilor viitoare”

Regizorul şi scenaristul de film pentru copii Elisabeta Bostan i-a felicitat pe cei care s-au gândit la acest demers. „Am făcut tot ceea ce mi-a stat în putinţă, în domeniul meu, al filmului pentru copii, astfel încât tânăra generaţie să crească frumos, demnă şi mândră. Trebuie ca fiecare, în domeniul său, să fie de folos generaţiilor viitoare, contează ce lăsăm în urma noastră. Aş dori ca în fiecare orăşel, în fiecare comună, să se înfiinţeze centre de cultură, multifuncţionale, pentru copii şi tineret. Trebuie să sperăm şi să construim, să ne adunăm tineretul, să atragem copiii spre a se educa, să le vorbim despre Creangă, despre artă, despre istorie. Pentru unii, poate sunt lucruri banale, însă foarte necesare. Fiecare putem deschide o portiţă, o cărare, să sprijinim aceste lucruri.  Conştiinţa noastră nu trebuie să fie apăsată de faptul că nu am făcut ceva pentru această ţară şi pentru copiii ei. Să nu uităm că valoarea nu are vârstă, iar respectul pentru valori trebuie cultivat cu credinţă şi răbdare” – a spus regizorul.
 

Title
Title
Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite