Muzică de film la Filarmonica Piteşti, cu un colonel pe scenă

Muzică de film la Filarmonica Piteşti, cu un colonel pe scenă

col (r.), prof. Petrea Gogu

Filarmonica Piteşti organizează joi, 1 octombrie, de la ora 19.00, la sediul de la Centrul Multifuncţional, primul concert al lunii, sub regulile privind evitarea răspândirii noului coronavirus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Orchestra simfonică de suflători a Filarmonicii Piteşti, dirijată, în premieră, de Petrea Gogu, va interpreta melodii regăsite pe coloanele sonore ale unor filme de succes. În program: Richard Strauss - Also sprach Zarathustra, Gheorghe Vulpe - Marşul Tineretului, Charlie Chaplin - This is my song, Horner James - My heart will go on (din filmul Titanic), Horner James/John Moss - The mask of Zoro, Victor Lopez - Cuban Coffee, Miklos Rozsa - Tema iubirii din Ben Hur, Hans Kolditz - Film Festival, Klaus Badelt/Hans Zimmer/Ted Rickets - Pirates of the Caribbean, John Bettis - One Moment in Time şi Andrew Lloyd Webber - The Phantom of the Opera. 

Manager interimar al Filarmonicii Lyra - George Cavadia din Brăila, col (r.), prof. Petrea Gogu este pentru prima oară la Filarmonica Piteşti. Are în palmares numeroase concerte la pupitrele orchestrelor: Muzica Militară a Garnizoanei Brăila, Ansamblul Folcloric Floarea Bărăganului, Orchestra de Suflători Iosif Ivanovici, Corul Bărbătesc Armonia, Orchestra de Cameră George Cavadia a Filarmonicii Lyra - George Cavadia din Brăila.

Absolvent al  Şcolii Militare de Muzică, ciclul ofiţeri dirijori din Bucureşti, şi al Universităţii de Muzică Bucureşti - Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală, a fost profesor de clarinet şi muzică de cameră la Liceul de Arte Hariclea Darclée din Brăila, mentor al câtorva generaţii de elevi. 
Este iniţiator, director şi dirijor al Festivalului Internaţional al Muzicilor Militare din Brăila, preşedinte al Asociaţiei Culturale Voces Concordiae şi preşedinte al celor mai importante concursuri muzicale sau intrumentale, naţionale sau internaţionale din Brăila. 

A fost distins cu premii şi diplome oferite de Primăria Brăila, Guvernul României, Forţele Terestre din România, Statul Major General. Din 2011 este membru al Uniunii de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România.

 Înainte de intrarea în sala de concert, ospectatorior li se va măsura temperatura, iar accesul în sală este permis doar cu mască, pe durata concertului publicul având obligaţia să o poarte. 

La concertele din actuala stagiune (până la finele anului), nu se vor mai putea respecta locurile înscrise pe abonamente. Spectatorii se vor aşeza în ordinea sosirii la concert pe locurile marcate, disponibile din sală. 
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările