Misterul morţii fiului lui Răzvan Theodorescu. Specialiştii explică dacă muşcătura de şarpe ar fi putut cauza sau nu decesul

Misterul morţii fiului lui Răzvan Theodorescu. Specialiştii explică dacă muşcătura de şarpe ar fi putut cauza sau nu decesul

FOTO MEDIAFAX

Medicii legişti au încercat să stabilească marţi, 11 octombrie, cauzele morţii lui Vladimir Theodorescu, fiul fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu. Vladimir Theodorescu (42 de ani) a fost găsit fără suflare luni, de menajeră, în casa de vacanţă din comuna argeşeană Corbeni.

Vladimir Theodorescu, în vârstă de 42 de ani, fiul fostului ministru al Culturii, Răzvan Theodorescu, a fost găsit mort luni după-masa, de către menajeră, în casa de vacanţă a familiei din satul Oeştii Pământeni (comuna argeşeană Corbeni). Apropiaţii spun că bărbatul ar fi fost muşcat de un şarpe cu o zi înainte.

Prietenii şi vecinii din Oeştii Pământeni se arată şocaţi de moartea subită a lui Vladimir Theodorescu. „Încă nu-mi explic de ce şi cum a fost posibil. Ultima dată am vorbit cu el duminică, pe la ora 13.00-14.00. Fusese la munte, să vadă nişte nişte proprietăţi. Mersese ceva mai mult prin pădure. Mi-a spus că are febră, iar asta i se părea ciudat, fiindcă nu era nici măcar răcit. A spus la un moment dat că bănuieşte că l-ar fi muşcat un şarpe, deşi de văzut mi-a zis clar că nu l-a văzut. I-am sugerat să meargă la Curtea de Argeş, la spital. N-a luat foarte tare în seamă starea aia de rău, mai ales că era un om puternic, nu ceda oricum, la orice. Cu toate că i-a trecut prin cap că e posibil să-l fi muşcat ceva, sunt absolut sigur că nu s-a gândit nicio clipă că nişte venin l-ar putea răpune. Asta dacă a fost vorba de şarpe. Aşteptăm acum să vedem ce spune Medicina Legală“, a declarat, pentru „Adevărul“, Sorin Pavel, un localnic prieten al lui Vladimir Theodorescu.

Sorin şi Vladimir se cunoşteanu de câţiva ani, de când fiul lui Răzvan Teodorescu îşi luase în serios rolul de administrator al proprietăţii din satul Oeştii Pământeni. „E o chestie tragică pentru mine, ca şi pentru mulţi dintre cei care l-au cunoscut. Eram apropiaţi, împărtăşeam orice... Nu ştiu de ce nu m-a ascultat. Credea că-i trece... Luni urma să vină pe la mine, la pensiune, să bem o cafea. N-a apărut... Seara, pe la 17.00, am văzut că nu mai iese de acolo, de la el, apoi am aflat vestea“, mai spune Sorin.

Vladimir Teodorescu (42 de ani) nu era căsătorit şi nu avea copii. Oamenii din Corbeni îl ştiu ca pe un bărbat serios şi discret. „Au o casă aici, o vilă, moştenire. Băiatul stătea din când în când în sat. El se ocupa de tot. Trecea şi pe la noi, pe la primărie, să-şi plătească impozitele sau cu diverse probleme. Pe domnul Răzvan Theodorescu nu l-am văzut însă niciodată pe aici şi nici pe altcineva din familie nu am cunoscut. Eu doar pe el îl ştiu“, a declarat, pentru „Adevărul“, Ioana Văcaru, secretarul comunei Corbeni.

 „Şerpii sunt la hibernare“

Medicii legişti au încercat marţi să stabilească ce a provocat decesul bărbatului şi să vadă dacă se verifică ipoteza potrivit căreia moartea ar fi survenit în urma unei muşcături de viperă. „În România vieţuiesc 10 specii de şerpi, dintre care trei de vipere. Restul sunt neveninoşi. Doar că, pe frigul ăsta, toţi şerpii sunt la hibernare de cel puţin două săptămâni. Vipere găseşti, pe vremea asta, doar dacă le cauţi pe sub bolovani. Dar şi aşa, până acum nu este niciun caz confirmat de deces în urma veninului de viperă. La noi trăieşte vipera comună, cea care până acum nu a făcut nicio victimă. Se poate întâmpla însă şi asta, dacă eşti cardiac sau alergic. Tocmai de aceea, în astfel de situaţii trebuie luate măsuri“, a declarat, pentru „Adevărul“, Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş

Jurnaliştii „Adevărul“ au cerut şi părerea unui medic în ceea ce priveşte ipoteza muşcăturii de şarpe. „Din fericire, la noi nu sunt şerpi foarte veninoşi. Dacă, într-adevăr, a fost muşcat de viperă, putea fi salvat. Nu trebuia să aştepte atât. Condiţia este ca în cel mult o oră, o oră şi jumătate, să te prezinţi la spital pentru administrarea serului antiviperin. Dar până a ajunge la medic, trebuie luate câteva măsuri. Una ditre ele este aplicarea unui garou uşor deasupra primei articulaţii, iar o alta, sucţionarea plăgii cu ajutorul unei ventuze. În plus, trebuie limitată, pe cât posibil mişcarea, pentru a evita împrăştirerea veninului în organism“, a declarat, pentru Adevărul, Gheorghe Frătoaica, de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti.

Putea fi ucis de o muşcătură?

Vladimir Teodorescu ar fi putut fi muşcat de un şarpe duminică în jurul prânzului, iar decesul a survenit a doua zi. Bărbatul a fost găsit fără suflare luni, la ora 17.20, iar cadrele medicale de la Ambulanţă au estimat că decesul survenise cu cateva ore înainte, având în vedere semnele de moarte avansată pe care le prezenta. Astfel, specialiştii spun că ar fi fost posibilă o asemenea variantă, dar că examenul Medicinii Legale va avea ultimul cuvânt.

„Astfel de cazuri sunt de competenţa UPU şi Terapiei Intensive. Riscurile nu trebuie neglijate, pentru că din astfel de muşcături se poate muri. Efecul veninului se vede însă diferit de la o persoană la alta, în funcţie de masa corporală, de cum a fost muşcătura, direct sau prin haine, de zona în care esti muşcat. De aceea la unele persoane consecinţele se văd mai devreme, la altele mai târziu. Din perioada de vară, când pericolul a fost cel mai mare, ne-am asigurat că avem măcar câte o doză de ser antiviperin în fiecare spital mare din judeţ. Important este ca, în cazul unei muşcături de viperă, să te prezinţi la urgenţe“, a declarat, pentru „Adevărul“, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Argeş, Adrian Stoica.

Reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală din Argeş spun că bărbatul ar fi avut o moarte violentă, cauzată, cel mai probabil, de şocul unei intoxicaţii cu venin, însă până marţi după-amiază nu au putut preciza cu exactitate cauza morţii.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările