Misterul furturilor din cutiile de valori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noii tâlhari nu mai intră cu pistoalele în bănci pentru a pleca cu sacii plini de bani. Acum intră cu chei potrivite şi pleacă cu banii, iar angajaţii băncilor le zâmbesc politicos.

Numărul clienţilor BCR care susţin că le-au dispărut bunurile şi banii depozitaţi în casete de valori a crescut la 11 după ce alte trei persoane au făcut reclamaţie la Poliţie. Între timp, poliţiştii care investighează furturile susţin că au doi suspecţi. Cei doi sunt clienţi ai băncii de mai mult timp, iar în ultimele patru luni ar fi intrat frecvent în bancă, de unde ar fi ridicat bani din cutii de valori, după ce au avut şi ei bunuri în cutiile de valori ale unităţii şi şi-ar fi făcut apoi dubluri ale cheilor de la acestea. Anchetatorii au ajuns la cei doi în condiţiile în care aceştia apar în imaginile de pe camerele de supraveghere ale băncii, surprinse vineri, înainte de a fi depusă prima plângere. Cei doi ar fi stat în sediul băncii şapte, respectiv 11 minute, mai spun sursele citate.

Clienţi prădaţi de foşti clienţi?

Cum au reuşit însă hoţii să plece cu peste 1,5 milioane de euro, aşa cum au reclamat păgubiţii? Răspunsul pare să stea în încuietorile cutiilor de valori din sediile băncilor. Conform unor surse din rândul anchetatorilor, încuietorile de la casetele de valori nu se schimbă odată cu clienţii. Astfel, după terminarea contractului cu un client, încuietoarea rămâne aceeaşi şi pentru următorul client. În cazul jafului de la BCR Piteşti, poliţiştii iau în calcul că hoţii sunt foşti clienţi ai băncii care au făcut duplicate după cheile pe care le aveau de la casete. După un timp, aceştia au revenit în sediul băncii cu duplicatul cerând să îşi golească propriile cutii de valori, dar de fapt goleau casetele noilor clienţi.

BCR nu neagă, nu confirmă

Reporterii „Adevărul“ au încercat să afle de la reprezentanţii BCR dacă sistemul de închidere al casetelor de valori se schimbă odată cu schimbarea clienţilor sau rămâne acelaşi. „Este o informaţie pe care nu ştiu dacă ar fi bine să fie publicată. Nu aş putea să vă dau un răspuns la această întrebare“, a declarat Cezar Marin, specialist relaţii publice din cadrul BCR. De altfel, acesta a ţinut să precizeze că, în afara comunicatului de presă al băncii nu are nimic de adăugat. În acel comunicat, BCR susţine că banca „colaborează intens cu Poliţia şi a pus la dispoziţia anchetatorilor toate probele materiale şi înregistrările electronice pentru stabilirea adevărului“. Întrebat şi despre sistemul de închidere al casetelor de valori, Cezar Marin a precizat că toate sunt prevăzute cu două yale şi se deschid doar cu cheia clientului şi cea a funcţionarului băncii în acelaşi timp. În aceste condiţii, hoţii nu ar fi putut goli celelalte casete de valori fără complicitatea funcţionarului care deţine cheile. BCR neagă însă că angajaţii ar fi implicaţi. „Asteptăm finalizarea anchetei, până în acest moment neexistând nicio dovadă despre implicarea unor angajaţi ai băncii în incidentele reclamate“.

Au dispărut 1,5 milioane de euro

Eugen Florea (foto dreapta), un om de afaceri din Piteşti, a descoperit săptămâna trecută că din cutia de valori de la sucursala BCR lipsesc 130.000 de dolari şi 49.000 de lei, la care se adaugă bijuterii de aur şi un ceas foarte vechi.

Eugen Florea FOTO Adevărul
„Am scos o sumă de bani şi apoi, în aceeaşi zi, am vrut să las ce mi-a rămas şi am găsit cutia goală“, a declarat Eugen Florea.

Această plângere a generat un val de alte reclamaţii, despre care poliţiştii şi reprezentanţii băncii nu pot fi siguri că sunt reale sau inventate. Ieri, la lista de presupuşi păgubiţi s-au mai adăugat trei persoane care au reclamat, fiecare, dispariţia unor sume între 100.000 şi 200.000 de euro.

Printre cazurile semnalate se mai remarcă situaţia unei femei care are acte şi poate dovedi cum a obţinut banii dispăruţi: din vânzarea a două apartamente.

Maria Ilinca FOTO Adevărul
„Mi-au dispărut 131.000 de euro, am venit să verific cutia de valori şi nu mai era nimic în ea, era goală. Cei de la bancă nu au avut ce să zică, aşa că am sesizat Poliţia“, a declarat Maria Ilinca (foto), păgubită.

Reprezentanţii BCR spun că unitatea colaborează cu poliţiştii şi a pus la dispoziţia anchetatorilor toate probele materiale şi înregistrările electronice. „Există posibilitatea să îi despăgubim moral pe clienţi“, a afirmat Ionuţ Stanimir, reprezentant al BCR Bucureşti, despăgubirea morală însemnând o sumă mult mai mică decât cea reclamată că s-a furat. Potrivit acestuia, banca oferă serviciul de închiriere a casetelor de valori fără a solicita clienţilor declararea conţinutului acestora, clienţii fiind singurii care cunosc ce conţin şi cât valorează bunurile din casetele de valori.

Doar clienţii ştiu ce e în casete

„Configuratia sistemului de securitate face imposibil accesul neautorizat şi neînregistrat în camera de tezaur a casetelor de valori. Casetele de valori pot fi deschise numai cu cheile unice de acces aflate în posesia clienţilor. Conform aceleiaşi proceduri, clienţii nu sunt însoţiţi de personalul băncii în momentul deschiderii efective a casetelor de valori, astfel încât funcţionarii băncii nu pot observa în niciun fel conţinutul casetelor de valori ale clienţilor. Niciun angajat al băncii nu are idee, nu vede ce se află în interiorul casetei de valori. Nu există niciun semn privind complicitatea unui angajat al băncii. Nu există posibilitatea de a deschide o cutie de valori cu un mulaj“, a adăugat reprezentantul băncii, Ionuţ Stanimir. Reprezentanţii poliţiei spun că-i vor audia pe toţi posesorii de casete de valori, dar nu precizează dacă vor proceda la fel cu angajaţii băncii.

Cum se pot recupera banii

Avocaţii spun că, în cazul dispariţiilor bunurilor din cutiile de valori, păgubiţii trebuie să depună plângere penală împotriva băncii. „Judecătorul se va pronunţa şi pe latură civilă, prin stabilirea despăgubirilor cuvenite părţilor vătămate. Valorile depozite în casete, dar şi existenţa acestora, pot fi dovedite cu martori personali sau cu facturi pentru bunurile respective. Dacă vor fi prinşi autorii furturilor, în mod similar aceştia vor fi judecaţi pentru furt, urmând să fie obligaţi la plata despăgubirilor. În acest caz, banca poate fi dată în judecată în solidar cu hoţii şi să răspundă civil pentru nerespectarea măsurilor de securitate“, explică avocatul Daniel Gaşpar modul în care păgubiţii pot încerca să îşi recupereze banii. (Laurenţiu Ionescu, Dana Mihai)

CAZURI SIMILARE ÎN PRAHOVA

O situaţie asemănătoare, de dispariţie a bunurilor depozitate într-o casetă de valori a unei bănci, a fost semnalată în Prahova, la începutul lunii iulie. Nicolae Cantemir, un om de afaceri, a reclamat că i-au fost furate, din caseta de valori pe care o avea închiriată la o filială Raiffeisen Ploieşti, bani şi ceasuri scumpe, o pagubă estimată la 200.000 de euro. Peste doar câteva zile, Adrian Bălănescu, primarul comunei Plopu, constata că din caseta de valori închiriată la aceeaşi bancă dispăruseră: 410.000 dolari, 100.000 lire sterline, 30.000 franci elveţieni, 8.000 dolari canadieni şi aproximativ un kilogram de aur. În ambele cazuri, sumele nu erau asigurate. Poliţiştii din Prahova nu au ajuns la niciun rezultat. 

Pe aceeaşi temă

Opt clienţi ai unei bănci din Piteşti s-au trezit cu cutiile de valori goale. A dispărut din seifuri 1.000.000 de euro

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite