Mii de persoane verificate şi sute de maşini oprite în trafic, în Argeş. Acţiunea s-a încheiat cu peste 160 de sancţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: IPJ Argeş
Foto: IPJ Argeş

Peste 300 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au acţionat în Argeş pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Argeşul are 14 localităţi în scenariul roşu dar lumea e relaxată. Numai pentru nepurtarea măştii s-au aplicat 147 de sancţiuni.

În ultimele 24 de ore, au fost desfăşurate noi acţiuni punctuale, în sistem integrat, pe raza judeţului, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în scopul limitării pandemiei. Au fost vizate, în special, zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele şi mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Au fost verificate, în total, 2.008 persoane, din care 1.252 doar în cadrul acţiunilor punctuale. Totodată, 359 de autovehicule au fost controlate, iar dintre acestea 151 mijloace de transport în comun.

"160 de societăţi, dintre care 89 de restaurante, 6 cluburi/pub-uri, 2 zone de agrement şi alte 63 de locaţii, au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru şi în privinţa respectării măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi", precizează IPJ Argeş. 

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 161 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.500 de lei, astfel:

147 de sancţiuni, în valoare de 12.500 de lei, ca urmare a nepurtării măştii de protecţie;

-14 sancţiuni, în valoare totală de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 22.00-05.00).

Poliţiştii, jandarmii şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu se vor afla în continuare la datorie pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile legale stabilite la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea răspândirii îmbolnăvirilor provocate de virusul Sars-CoV-2.

"Reamintim necesitatea respectării măsurile de protecţie sanitară: spălarea sau dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea corectă a măştii de protecţie, păstrarea distanţării fizice de alte persoane, evitarea locurilor aglomerate. 

Totodată, solicităm tuturor cetăţenilor să se informeze din surse sigure cu privire la noile reguli ce vor intra în vigoare şi să dea dovadă de o conduită responsabilă.", mai precizează IPJ Argeş.

Judeţul Argeş are sâmbătă 14  localităţi în scenariul roşu, dintre care trei au o incidenţă de peste patru cazuri COVID-19 la mia de locuitori. 

Mii de persoane verificate şi sute de maşini oprite în trafic, în Argeş. Acţiunea s-a încheiat cu peste 160 de sancţiuni
Mii de persoane verificate şi sute de maşini oprite în trafic, în Argeş. Acţiunea s-a încheiat cu peste 160 de sancţiuni

Instituţia Prefectului Argeş informează sâmbătă că, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică, situaţia epidemiologică din judeţ se prezintă astfel:

-persoane aflate în carantină instituţionalizată: 2; 

-persoane ieşite din carantină instituţionalizată: 1.513;

-persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 2176, dintre care 884 în carantină la domiciliu şi 1351 în izolare;

-persoane ieşite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 45.048;

-persoane internate în spital: 375 (ieri 367);

-persoane internate la ATI: 40 (ieri 41);

-persoane diagnosticate pozitiv: 23.381 (ieri 23.251)

-cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 130 (ieri 116);

-persoane vindecate: 21.340 (ieri 21.247);

-persoane decedate: 690 (ieri 689);

-numar teste RT-PCR efectuate în spitalele publice: 434 (în ultimele 24 de ore);

-numar teste rapide (antigen) efectuate în spitalele publice: 282 (în ultimele 24 de ore);

-număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu prima doză: 432 (în ultimele 24 de ore); 

-număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu a doua doză (rapel): 561 (în ultimele 24 de ore);

-număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu prima doză: 42241; 

-număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu a doua doză (rapel): 20416;

Datele despre incidenţa pe localităţi, prezentate sub forma unei hărţi interactive, sau prin grafice, precum şi multe alte informaţii utile, despre situaţia epidemiologică şi despre măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, sunt disponibile accesând site-ul: https://www.covidarges.ro/.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Flagrant delict într-un dosar de trafic de droguri. Un tânăr de 23 de ani, prins în timp ce vindea anfetamină

  

Bebe Cotimanis: „Am venit la teatrul din Piteşti din pasiune, nu ca să fur. Am bani din munca mea. Pot face liniştit 1.000 de euro în maximum două zile”

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite