Mii de articole vestimentare şi sute de parfumuri contrafăcute, vândute de doi argeşeni ca produse ale unor măci celebre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Sute de parfumuri şi mii de articole vestimentare contrafăcute au fost descoperite miercuri de poliţiştii argeşeni în urma unor percheziţii desfăşurate în Bucureşti.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au efectuat miercuri cinci percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti.

Cele 5 percheziţii au fost realizate la locuinţele a două persoane bănuite de contrafacerea unei mărci şi punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

"Din cercetări a reieşit că doi bărbaţi, de 31 şi 24 de ani, ambii din Topoloveni, ar fi oferit spre vânzare, în mediul online, diverse articole vestimentare şi parfumuri, purtând însemnele distinctive ale unor mărci cu renume", precizează IPJ Argeş.

Produsele ar fi fost achiziţionate de la doi bărbaţi de 40, respectiv 32 de ani,  ambii din Bucureşti, care ar fi contrafăcut, prin tipărire la cald, cu ajutorul unor imprimante performante, diverse articole vestimentare cu emblema unor mărci consacrate.

"În aceeaşi cauză, poliţiştii au efectuat, la data de 18 septembrie a.c., cinci percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş, Ialomiţa şi Dâmboviţa, la locuinţele unor persoane bănuite de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare", precizează IPJ Argeş. 

În urma acestor percheziţii, au fost descoperite şi ridicate peste 600 de recipiente de parfum, tip tester, precum şi peste 7.500 de articole vestimentare, constând în tricouri, pantaloni, veste, bluze,  geci, costume de trening, precum şi lenjerie intimă, şosete, dar şi accesorii precum genţi de mână şi portofele, toate purtând însemnele unor mărci recunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Prejudiciul estimat, în prima fază a cercetărilor, este de aproximativ 750.000 de lei, urmând ca valoarea exactă a acestuia să fie comunicată de titularii mărcilor înregistrate.

În ziua de 18 septembrie a.c., după administrarea probatoriului, a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, a doi bărbaţi, de 31 de ani, respectiv de 24 de ani, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.    

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş.

Vă mai recomandăm şi:

Reacţia soţiei marelui Dobrin faţă de candidaţii care folosesc imaginea FC Argeş: „Sunt revoltată!“

Încep lucrările la cea mai modernă sală polivalentă din România

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite