Mărturii despre accidentul în care a fost implicat camionul cu militari care a căzut în prăpastie: şoferul ar fi sărit din maşină FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei militari au murit şi alţi nouă au fost răniţi noaptea trecută, după ce un camion cu militari a căzut într-o prăpastie. Epava camionului se află încă la faţa locului şi există puţine şanse să fie ridicată în cursul zilei de vineri. Zona în care s-a oprit ce a mai rămas din maşina militară este extrem de greu accesibilă.

De la stradă este o râpă abruptă plină de vegetaţie deasă şi de bolovani de mari dimensiuni, iar din vale nu există niciun drum de acces. În plus, fiarele contorsionate sunt înconjurate pur şi simplu de brazi, astfel că în aceste condiţii se ajunge extrem de greu până la camion.

Neoficial se vorbeşte că la faţa locului va fi veni, în câteva ore, un utilaj prevăzut cu o macara care să extragă ceea ce a mai rămas din camion, însă manevra va fi cu siguranţă una extrem de dificilă şi de durată.

După felul în care arată camionul, militarii care s-au aflat în cabină n-au mai avut nicio şansă de supravieţuire. Maşina este poziţionată cu roţile în sus şi pare că s-a răsturnat de mai multe ori. Practic abia se mai distinge că acele fiare au fost odată un camion. Izbitura cu parapetul din beton, care mărgineşte drumul în serpentine, a fost puternică.

Acest lucru se vede cu ochiul liber, pentru că bucăţi mari din zid s-au desprins şi s-au prăvălit la vale, zeci de metri în râpă, rupând mai mulţi copaci tineri.

image

Oamenii din zonă, care au casele şi grădinile în imediata apropiere a locului unde s-a produs accidentul, spun că au auzit un zgomot puternic şi au ieşit afară să vadă ce se întâmplă.

Curioşi, s-au apropiat până aproape de convoiul militar care însoţea camionul implicat în accident şi au surprins discuţii din care au dedus că şoferul ar fi sărit din cabină când a realizat că nu mai are frâne, iar militarii care se aflau în spate au fost aruncaţi pur şi simplu în vale. 

Probabil că aceasta a fost şansa lor, pentru că cei care au rămas în cabină au fost striviţi pur şi simplu. În curba morţii n-au mai rămas decât jandarmii care păzesc epava, dar şi un echipaj de Poliţie. Cercetarea la faţa locului s-a finalizat, procurorul militar, dar şi experţi de la Institului Naţional de Criminalistică au terminat verificările, au prelevat probele şi s-au retras,cel puţin pentru moment.

Camionul cu militari căzut în prăpastie

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite