Margareta Matache, etnică romă bursieră la Harvard, despre cazul ţiganilor români din SUA: „Furatul nu e o trăsătură etnică“

Margareta Matache, etnică romă
bursieră la Harvard, despre cazul ţiganilor români din SUA: „Furatul nu e o trăsătură
etnică“

Margareta Matache lucrează şi studiază la Harvard din 2012 FOTO: arhiva personală

Etnică romă, Margareta Matache are o carieră la vârf în Stele Unite ale Americii. Este instructor şi director al programului pentru romi la Centrul Francois-Xavier Bagnoud pentru Sănătate şi Drepturile Omului din cadrul Universităţii Harvard, precum şi studentă la master în administraţie publică la Harvard Kennedy School.

Într-un interviu acordat pentru „Adevărul“, Margareta Matache vorbeşte despre problemele comunităţii rome şi despre recentul conflict dintre imigranţii romi şi comunitatea din oraşul California.

Doctor magna cum laude în ştiinţe politice la Universitatea Bucureşti şi bursieră la Harvard între 2012 şi 2014, Margareta Matache a fost director al Centrului Romani CRISS între 2005 şi 2012. De-a lungul anilor, opiniile ei despre problemele romilor au apărut în publicaţii şi posturi de televiziune prestigioase, precum The New York Times, Le Figaro, Al Jazeera, BBC, Financial Times

 

Adevărul: Aveţi doctorat în Ştiinţe Politice şi sunteţi bursieră la Harvard. Cum aţi reuşit să depăşiţi barierele socio-culturale ale comunităţii rome din România, în condiţiile în care accesul la educaţie al comunităţii este încă unul foarte redus?

Margareta Matache: Răspunsul scurt este că am avut noroc, însă voi încerca să detaliez un pic răspunsul asta. Ideea aceasta a excepţionalismului celor care depăşesc anumite bariere sociale şi rasiale cu ajutorul educaţiei, inteligenţei şi muncii grele este un mit. Dacă toţi cei care muncesc din greu ar avea success şi li s-ar recunoaşte meritele, atunci lumea în care trăim ar arată mult mai bine!

În cazul romilor din România, un procent semnificativ nu beneficiează de educaţie de calitate şi sunt expuşi discriminării în mediul şcolar zilnic. Practic, nu cutumele culturale, ci rasismul i-a îndepărtat pe romi din şcoli încă de la crearea sistemului de invatament public, discursul public românesc şi european, administrat în continuare preponderant de către neromi nu a depăşit prejudecata “inferiorităţii” romilor.

Însă rasismul instituţional şi violenţă structurală au determinat destinul romilor de-a lungul timpului. În prezent, atunci când nu sunt plasaţi în clase sau şcoli separate, copiii romi fie sunt puşi în ultima banca, fie nu există nicio aşteptare la nivelul învăţătorilor şi profesorilor vis a vis de performanţă lor şcolară.

Eu, că şi alţii, chiar am avut noroc. În clasa I, am stat în a două banca pentru că eram prietenă cu o faţă româncă şi cum ea era prea înalta, învăţătoarea ne-a aşezat pe amândouă acolo. Însă pe parcursul şcolii, majoritatea colegilor mei romi au fost puşi în ultimile bănci, şi în plus, nu au beneficiat de prea multă atenţie. Eu am început “cu dreptul” şcoală şi am fost încurajată să fac performanţă. Mai târziu, am avut noroc să am şi o profesoară de etnie romă şi asta a însemnat foarte mult pentru încrederea mea şi a familiei mele în şcoală. Multe alte persoane, evenimente şi circumstanţe au contribuit la parcursul meu profesional, alături de propriile mele aspiraţii şi planuri.

În adolescenţă şi mai târziu, am avut noroc să întâlnesc oameni care au crezut în mine, de la Emilian Niculae (activist rom) care m-a încurajat să mă înscriu la facultate, deşi experienţă liceului îmi crease repulsie faţă de sistemul de invatament, până la Iulia Motoc (profesoară şi judecător CEDO) care a crezut în proiectul meu de doctorat, deşi abordăm un subiect destul de neexplorat în România.

Nu pot spune însă că experienţă mea în şcoală şi în societatea românească a fost extraordinară, asta pentru că am trăit experienţă şi umilinţă discriminării în multe instanţe. De multe ori am vrut să renunţ şi uneori chiar am renunţat, însă chair şi când am mers mai departe cicatricile discriminării au rămas.
 

Aţi mai interacţionat cu studenţi romi de când aţi ajuns la Harvard?

Anul trecut am lucrat într-un proiect de cercetare la Harvard cu un număr de 100 studenţi romi. Am petrecut câteva zile cu douăzeci dintre ei şi am avut privilegiul să ascult poveştile lor de viaţă. Toţi au trăit experienţă rasismului în şcoală, însă cercetătorii nu scriu foarte mult despre asta, fiind preocupaţi mai mult de “stilul de viaţă” al romilor. M-aş bucură să crească numărul cercetătorilor şi jurnaliştilor interesaţi să înţeleagă şi să publice poveşti ale tinerilor romi care au reuşit în educaţie, nu pentru că nu au fost trataţi că “ceilalţi” sau că “inferiori”, ci pentru că au avut noroc să primească un pic de încredere şi sprijin de la un profesor sau de la un prieten nerom. M-aş bucură că profesorii şi foşti colegi de la clasa care au jignit, umilit romi să citească despre trăirile acestor tineri că urmare a unor astfel de evenimente şi să înţeleagă ce impact negativ au avut cuvintele lor, uitate poate, asupra acestor oameni.

Fiecare rom în parte poate pe umeri greutatea fiecărui act ilegal comis de către orice alt individ rom”

Margareta Matache la o dezbatere în America FOTO: arhiva personală

Cât este adevăr şi cât este exagerare în percepţiile asupra comunităţilor rome din România şi de peste hotare?

Cam tot ceea ce am ştiut şi am învăţat despre romi până în urmă cu câteva decenii a fost scris de către neromi. În ultima vreme, romii au tot încercat să oferă şi alternativă propriilor lor naraţiuni, însă “vocea” lor este foarte înceată pentru că nu controlează niciun vector de comunicare în masă. Consecinţă este că ideile învechite privind “inferioritatea” romilor se perpetuează în continuare în media, societate, şi uneori, chair şi în politici publice. Mai mult, că în cazul altor minorităţi, fiecare rom în parte poate pe umeri greutatea fiecărui act ilegal comis de către orice alt individ rom. Majoritarii trăiesc privilegiul invizibil de a fi trataţi că indivizi.

 

Cum comentaţi conflictul dintre imigranţii romi din oraşul California şi comunitatea de acolo? Americanii spun printre altele că imigranţii romi de acolo fură din magazine, îşi fac nevoile în public şi nu respectă nicio lege. Cum poate fi soluţionat acest conflict?

Sunt de acord că unii dintre ei fură din magazine, însă se fură din magazine şi înainte că aceştia să ajungă în SUA. Furatul nu este o trăsătură etnică. Mai mult, vorbim despre indivizi, nu despre o întreagă comunitate sau minoritate. Totuşi, faptul că x persoane în România sunt încarcerate pentru corupţie nu determina o presiune asupra a tuturor românilor să justifice că ei , că şi comunitate sau societate, nu sunt corupţi. În schimb, atunci când este vorba despre romi, mulţi nu pot depăşi tendinţele de generalizare şi portretizare a ilegalităţii acestora. Legea este lege în SUA şi mai devreme sau mai târziu toţi o respectă, însă e important să sprijinim procesul asta de înţelegere şi acomodare.

Cred că este important să subliniem că unii dintre romii care au ajuns în SUA şi au primit sau urmează să primească de azil politic au făcut dovadă în faţă legii că au fost discriminaţi sau persecutaţi în România. Şi cred că e bine să luăm în serios deciziile judecătorilor şi să luăm măsuri acasă, asta pentru că în vreme ce unii cetăţeni români din SUA sunt preocupaţi că românii să nu fie confundaţi cu romi în străinătate, judecătorii americani care administrează cazuri de azil par mai preocupaţi de rasismul şi violenţă structura din România.

 

V-aţi lovit de discriminări sau reacţii negative de când aţi ajuns la Harvard?

Universitatea oferă cursuri şi/sau servicii despre diversitate culturală atât angajaţilor cât şi studenţilor. Colegii mei sunt foarte atenţi la generalizări şi la terminologie – de exemplu ei nu folosesc “Gypsy” ci “the G-word” considerându-l un echivalent al lui “N-word”.

În Boston, am mai întâlnit persoane, unele chiar din România, care nu au depăşit mentalităţile vechi şi prejudecăţile despre romi. Însă, aici, discursul despre romi este înţeles în paradigme similare cu cele despre alte minorităţi şi atunci riscul generalizărilor şi al rasismului este mult mai mic. Mai mult, rasiştii de orice fel nu sunt priveti bine deloc aici, sau mai precis în cercurile progresiste.

M-a bucurat să văd că educaţia americană şi modul de convieţuire american îşi pune uneori amprenta asupra românilor imigranţi la prima generaţie. Am întâlnit destul de mulţi români care au depăşit acest mod de gândire rasist şi generalizator la adresa romilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările