Mare atenţie pentru cei care vor să-şi petreacă weekend-ul la munte! Risc mare de avalanşă în Făgăraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit buletinului nivometeorologic emis de către Centrul de Prognoză Sibiu, în Munţii Făgăraş riscul de avalanşă este de gradul 3 la altitudini de peste 1800 de metri şi de gradul 2 la altitudini inferioare. Toate traseele montane din judeţul Argeş care se află la altitudini superioare celei de 1500 de metri sunt şi vor rămâne închise.


La Bâlea Lac – Cota 2000 Transfăgărăşan, stratul de zăpadă este de 146 cm, în creştere cu 18 centimetri faţă de ieri. Salvamont Argeş îi sfătuieşte pe cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeană să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Naţional Salvamont, formând 0SALVAMONT. 

“De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei, în aşa fel încât să existe o marja de siguranţă de o oră de lumină, după terminarea acesteia, ţinând cont că la ora 18.30 este deja întuneric. În afară echipamentului obligatoriu de iarnă (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. 

Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturismul, este indicat să aveţi încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să va deplasaţi pe jos. Nu parcaţi maşinile la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă!”, avertizează şeful salvamont Argeş, Ion Sanduloiu, care reaminteşte că în perioada de iarnă este necesară o prudenţă mărită, pentru a evita situaţiile nedorite. 

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite