Manichiură pentru Crăciun şi Revelion: propunerile specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Strălucirea rămâne la loc de cinste şi în această iarnă, când vine vorba de manichiură. Pentru eleganţă şi rafinament, experţii ne recomandă însă varianta cea mai sigură: manichiura într-o singură culoare. Combinaţiile de mat şi lucios amplifică însă efectul.

„În primul rând, manichiura este cartea de vizită a unei femei moderne! Aşadar, unghiile nu trebuie neglijate! Mai ales acum, în anotimpul rece, mâinile şi unghiile sunt foarte afectate de temperaturile scăzute, întrucât sunt cele mai expuse şi este indicat să folosim zilnic creme hidratante pentru a preveni deshidratarea. Despre ultimele tendinţe în materie de unghii pentru sărbătorile de iarnă, trebuie ştiut că revine manichiura într-o singură culoare, din nou închisă sau metalică. Se poartă în continuare nuanţele de unghii pastel, nude, roşu, albastru, verde, gri, negru, maro închis, eventual şi cu accesorii simple (pietricele, glitter, fulgi de zăpadă). De asemenea, rămân în tendinţe nuanţele metalizate, mate şi cele oglindă, pe forme naturale, migdală, pătrate”, explică, pentru „Adevărul”, Mary Călin, nail stylist.

"Negrul şi auriul, combinaţia perfectă pentru manichiura de Revelion"

Tendinţele de designer arată că poţi opta cu încredere pentru unghiile scurte în formă migdalată, rotundă, pătrată sau ovală, dar şi pentru combinaţii între forme, cu un plus de lungime. Culoarea însă trebuie să fie, când vine vorba de sărbători, una vibrantă, în acord cu strălucirea momentului. Argintiul este recomandat pentru efectul de strălucire metalică, negrul „sinistru”, culorile foarte închise şi auriul, pentru spectaculozitate, iar clasicul roşul rămâne soluţia asupra căreria ai certitudinea că nu dai greş.

„Nu doar modelele de manichiură pentru Crăciun merită atenţia ta, ci şi cele realizate pentru noaptea în care sărbătorim trecerea dintre ani. Pentru ca evenimentul să fie unul deosebit, trebuie să degajăm încredere şi stil şi putem reuşi asta cu unghii foarte elegante. Negrul şi auriul reprezintă combinaţia perfectă pentru manichiura de Revelion. Sigur nu greşeşti cu o manichiură în care vedetele sunt tonurile de roşu, cu atât mai puţin de Anul Nou, când nuanţele de roşu poartă noroc. De asemenea, nuanţele de auriu şi argintiu sunt foarte folosite în manichiura de Revelion”, mai spune Mary Calin - Nail Stylist.

Tendinţele anului 2017

Pentru 2017, trebuie să ne gândim la naturaleţe. Stilul nude este codul de zi cu zi pentru unghii frumoase. Bejul şi nuanţele pastelate vor fi simbolul eleganţei în materie de manichiură în noul an. Elementele aurii, strass-urile minuscule şi pudrele holografice vor fi pata de culore a acelor tendinţe mai puţin... colorate rezervate anului 2017. Vestea bună este că roşul intens nu se va demoda nici anul viitor, însă recomandarea este să fie aplicat pe unghii scurte. Nici glitter-ul nu trebuie eliminat, la fel cum nu trebuie dat uitării nici luciul metalic.

Combinaţiile între ojele mate şi cele lucioase, deja foarte apreciate, vor fi destul de des alese şi anul viitor, după regula bază mată şi vârfuri lucioase, în aceeaşi nuanţă, acelaşi principiu putând fi folosit şi când se optează pentru elemente grafice.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite