Mafia argeşeană a pădurilor, ţinta unor ample percheziţii desfăşurate cu sprijinul SRI. 9 persoane au fost reţinute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit acuzaţiilor procurorilor, lemnul a fost transportat, prelucrat şi comercializat fără înregistrarea în contabilitate a acestor operaţiuni.    FOTO: Poliţia Română
Potrivit acuzaţiilor procurorilor, lemnul a fost transportat, prelucrat şi comercializat fără înregistrarea în contabilitate a acestor operaţiuni.    FOTO: Poliţia Română

Mai multe percheziţii au avut loc marţi în Argeş, într-un dosar penal în care se fac cercetări sub acuzaţiile de evaziune fiscală, tăiere ilegală de arbori, spălare de bani, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată, acţiuni în urma cărora bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu circa 4.000.000 de euro.

Poliţiştii argeşeni de investigare a criminalităţii economice, cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale, sub coordonarea prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi cu suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, au efectuat 6 percheziţii în comuna argeşeană Pietroşani. Vizate au fost sediul societăţii comerciale Andris S.R.L., trei puncte de lucru şi două domiciliare.

29 de persoane şi 7 societăţi comerciale sunt suspectate că în perioada anilor 2008-2012 şi-ar fi dat concursul la tăierea ilegală a aproximativ 30.000 de metri cubi de material lemnos. Infracţiunile ar fi fost posibile cu sprijinul unor angajaţi din cadrul ocoalelor silvice private şi de stat. 


Potrivit acuzaţiilor procurorilor, lemnul a fost transportat, prelucrat şi comercializat fără înregistrarea în contabilitate a acestor operaţiuni. În intervalul amintit, pentru disimularea provenienţei banilor obţinuţi din infracţiuni, persoanele ar fi introdus sumele într-un circuit financiar prin achiziţionarea de bunuri imobile şi mobile. 10 persoane au fost duse la sediul din Piteşti al Poliţiei Argeş pentru audieri. 9 dintre cei audiaţi au fost reţinuţi, iar pe casele şi conturile lor s-a pus sechestru, în vederea recuperării prejudiciului.

Trebuie precizat că în urma infracţiunilor amintite, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu circa 4.000.000 de euro.

Ca urmare a percheziţiilor, au fost indisponibilizate 4 autoturisme şi 9 autocamioane şi semiremorci şi au fost ridicate două puşti de vânătoare, un pistol, 8.000 de lei, precum şi sute de documente şi înscrisuri.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite