Lupinul, planta-alternativă la carne şi lactate. Care sunt proprietăţile nutritive remarcabile „îndosariate“ de specialişti

Lupinul,
planta-alternativă la carne şi lactate. Care sunt proprietăţile nutritive remarcabile „îndosariate“ de specialişti

Dacă în România este deocamdată considerată mai mult o plantă decorativă, lupinul este intens cultivată în Europa de Vest (în special în bazinul mediteranean), în America şi în Australia, având proprietăţi nutritive remarcabile ce o fac o foarte bună alternativă la consumul de carne şi lactate.

Ştiri pe aceeaşi temă

După cum spune profesorul de biologie Maria Mosoiu, ”Boabele de lupin dulce conţin un nivel de proteine comparabil cu cele de soia, având totodată un potenţial semnificativ în combaterea complexului diabet-obezitate, fapt care susţine industrializarea acestei plante atât pentru producţia de nutreţ destinat animalelor cât şi pentru hrana oamenilor. În ultimii 20 de ani numeroase proiecte de cercetare menite să studieze utilizarea boabelor de lupin ca substitut pentru cele de soia în producţia de nutreţ s-au transformat în exploatări extinse – Australia (la nivel global) şi Germania (la nivel UE), fiind campioane în acest domeniu – lupinul şi soia ajungând să fie cultivate alternativ”.

Tot ultimele două decenii, odată cu creşterea modei vegan în alimentaţia sănătoasă boabele de lupin dulce au început să substituie soia şi în hrana umană (paste, făină, tofu, etc).

Lupinul nu conţine colesterol

În urmă cu câţiva ani, mai mulţi cercetători germani de la Institutul „Fraunhofer" din Freising au făcut studii amănunţite legate de beneficiile lupinului, constatând că această plantă reprezintă o alternativă foarte bună la consumul de carne şi lactate. Semintele de lupin nu au colesterol, şi sunt foarte bogate in proteine şi acizi grasi polinesaturaţi (grăsimi bune).

În prezent se cunosc peste 150 de tipuri de lupin, iar mai mulţi cercetători din Australia consideră că lupinul corespunde tuturor cerintelor pentru a fi folosit la scară largă de vegetarieni, deoarece este bogat în proteine (40%) ce pot fi utilizate atât pentru producerea înlocuitorilor de lactate, cât şi a înlocuitorilor de carne.

Potrivit cercetătorilor de la institutul din Freising, din proteinele provenite din lupin se vor putea produce în câţiva ani brânză şi îngheţată, fără vreun risc de intoleranţă la lactoză.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările