Locuri noi de parcare pe bulevardul Republicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

35 de locuri de parcare vor fi create în zona centrală a oraşului, acolo unde cererea este foarte mare. Acestea vor fi gata în maximum două săptămâni, spun autorităţile.

Una dintre cele mai aglomerate artere ale Piteştiului, Bulevardul Republicii, va avea noi locuri de parcare, în cea mai solicitată zonă, din acest punct de vedere, respectiv cea centrală, cuprinsă între Colegiul „Maria Teiuleanu” şi Teatrul „Alexandru Davila”.

Muncitorii au început lucrările, au săpat, au ridicat cu un excavator rădăcinile arborilor  şi urmează să se facă asfaltarea.

„Dacă  vremea ţine cu noi, în maximum două săptămâni vom avea aproape 35 de locuri noi de parcare pe acest segment unde cererea era mare”, a declarat Doru Iliescu, directorul ADP Piteşti.
 

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite